Săbăoani: Hram şi comemorare în comunitatea "Sfânta Fecioară Maria, Regina Rozariului"
Bucuria hramului în comunitatea "Sfânta Fecioară Maria, Regina Rozariului" din Săbăoani a fost amplificată de Liturghia pregătitoare de vineri, 6 octombrie, de vizita PS Petru Sescu în seara de sâmbătă, 7 octombrie, celebrând Liturghia de seară şi sfinţind placa comemorativă a prelatului Albert Holenstein, culminând cu Liturghia hramului, duminică, 8 octombrie 2023, prezidată de părintele Sebastian Bilboc.
Cu mic cu mare ne-am adunat în jurul Maicii Sfinte, patroana comunităţii noastre "Sfânta Fecioară Maria, Regina Rozariului" şi am celebrat în bucurie Sfânta Liturghie de hram duminică, 8 octombrie 2023, la ora 11.00, celebrant principal fiind părintele decan Sebastian Bilboc. La această celebrare au fost prezenţi 21 de preoţi, fii ai satului, din decanat, din împrejurimi, dar şi preoţi oaspeţi.
La sfârşitul Liturghiei, părintele paroh, Anton Cîtia, a adresat câteva cuvinte de mulţumire pentru prezenţa preoţilor, părintelui predicator, Iosif Antili, corului, pentru cei care au contribuit, într-un fel sau altul, la organizarea şi buna desfăşurare a sărbătorii, dar şi pentru toţi credincioşii din comunitate şi oaspeţi care au îmbogăţit celebrarea.
Însă această sărbătoare minunată de duminică a fost cireaşa de pe tort şi rodul a două zile prefestive în care ne-am pregătit sufleteşte să o sărbătorim aşa cum se cuvine pe Regina Sfântului Rozariu, Sfânta Fecioară Maria.
În acest sens, vineri, 6 octombrie, s-a celebrat o Liturghie solemnă cu o participare numeroasă a credincioşilor, în care părintele predicator, Iosif Antili, a vorbit despre locul pe care îl ocupă Rozariul în viaţa noastră, despre Sfânta Fecioară Maria şi relaţia noastră faţă de ea.
Apoi, sâmbătă, 7 octombrie, solemnitatea şi bucuria momentului a crescut întrucât am avut onoarea de a-l avea în mijlocul nostru pe Excelenţa Sa Preasfinţitul Petru Sescu, episcop auxiliar de Iaşi. Acesta a celebrat Sfânta Liturghie de seară de la ora 19.00. În cadrul acesteia, la cuvântul de învăţătură, pr. Iosif Antili ne-a propus spre meditare cu ce spirit suntem chemaţi să ne rugăm Rozariul.
După Sfânta Liturghie a fost sfinţită şi placa comemorativă a prelatului Albert Holenstein, aflată la intrarea în biserică. Anul acesta, pe 3 ianuarie, s-au împlinit 10 ani de la trecerea sa la cele veşnice. De asemenea, la sfârşitul acestei celebrări frumoase şi înălţătoare, episcopul Petru Sescu a adresat un cuvânt de mulţumire pentru toţi cei care au făcut posibilă realizarea acestei plăci de aducere aminte spre preţuirea pr. Albert, care a sprijinit mult Dieceza de Iaşi.
Apoi a avut loc procesiunea cu statuia Maicii Domnului în jurul Bisericii, cu un moment de rugăciune la grotă.
În final, dorim să ne exprimăm recunoştinţa faţă de bunul Dumnezeu că ne-a ajutat să trăim din plin aceste trei zile de har în cinstea Sfintei Fecioare Maria, Regina Rozariului. Totodată, sperăm ca rugăciunea Rozariului să aducă roade spirituale şi umane pentru toţii cinstitorii Maicii Domnului.
Sfântă Marie, roagă-te pentru noi!
Comunitatea din Săbăoani "Sfânta Fecioară Maria Regina Rozariului"
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 7-8 octombrie: Săbăoani: Hram şi comemorare