Săptămânalul catolic italian Famiglia cristiana (Familia creştină) dedică, în numărul apărut la 15 iulie, un amplu reportaj despre comunităţile rom din Italia, devenite o problemă, după cum indică şi titlul articolului, reprodus cu caractere mari pe coperta revistei: "Romii, vecinii incomozi. Din ce în ce mai numeroşi în ţara noastră".
"Valul masiv şi necontrolat de mii de ţigani din Estul Europei, deveniţi acum cetăţeni europeni, continuă să vină în ţara noastră, generând temeri şi prejudecăţi", se spune în articol, iar întrebarea devenită din ce în ce mai frecventă, de la simplii italieni până la politicieni este: "Ce-i de făcut?" Doar în zona Milano, numărul lor este estimat la circa 10.000, majoritatea provenind din România, prezenţa romilor fiind însoţită de cerşetorie, furturi, prostituţie, exploatarea copiilor, ocuparea abuzivă a terenurilor pentru construirea unor barăci insalubre, încât preşedintele provinciei Milano - Filippo Penati - a lansat recent un semnal de alarmă, definind fenomenul cu termenii "criminalitate străină" şi comparându-l cu mafia din sudul Italiei.
Ce-i de făcut?
La Milano s-a înfiinţat o nouă tabără pentru romi, gestionată de Fundaţia "Casa Carităţii", condusă de preotul Virginio Colmegna şi aflată sub controlul forţelor de ordine ale Primăriei din Milano. Zona apare acum umanizată, liniştită, reuşindu-se garantarea ordinii, prin evidenţa persoanelor ce locuiesc acolo şi prin evitarea ocupării abuzive a taberei de către alţi romi. În prezent, romii rezidenţi în această tabără sunt în număr de 520, fiind cei care au aderat la Pactul de legalitatea şi de sociabilitate, lansat de Primăria din Milano, împreună cu părintele Colmegnia şi care prevede o serie de criterii ce trebuie respectate de către membrii comunităţilor de rom, şi anume: să-şi trimită copiii la şcoală, să aibă domiciliul în teritoriul gestionat de Primărie, să nu fie sub urmărire penală şi să nu se ocupe de activităţi ilegale şi de cerşetorie. Ceilalţi romi, care nu au aderat la acest pact, au fost consideraţi ca fiind prezenţe abuzive şi îndepărtaţi din zonă, ajungând să vagabondeze în căutarea altor locuri în care să se stabilească. În opinia părintelui Virginio Colmegna, dezafectarea taberelor de rom şi strămutarea lor în alte zone nu rezolvă problema, ci o mută, o dată cu mutarea romilor. Unii dintre aceştia ajung sub poduri, în barăci improvizate pe malul râurilor sau în case abandonate, lipsite de apă curentă şi de electricitate.
Comunitatea "Sfântul Egidiu", în prima linie pentru sprijinirea romilor
În opinia profesorului Paolo Morozzo della Rocca, docent la Universitatea din Urbino: "Există o singură soluţie, ce reprezintă în acelaşi timp cea mai bună modalitate de a investi în protecţie şi siguranţă, şi anume trimiterea copiilor rom la şcoală, mustrându-i şi apoi denunţându-i pe acei părinţi care nu-şi înscriu fiii la şcoală". Există însă o problemă. Copiii rom nu sunt doriţi în şcoli pentru că "miros urât". Dar Comunitatea "Sfântul Egidiu", prezentă la Roma de 35 de ani, a găsit soluţia. Membri ai comunităţii se deplasează în fiecare dimineaţă în taberele de romi, îi urcă pe copii în autobuze, îi transportă în spaţii amenajate unde să se poată spăla şi unde li se dau haine curate, şi de acolo îi duc la şcoală. Spune Paolo Ciani, coordonatorul voluntarilor Comunităţii "Sfântul Egidiu": "Cine nu merge la şcoală, merge la furat. Azi, ţiganii de 30-35 de ani, protagoniştii zilnici ai cronicilor negre din ziare, sunt copiii rom de acum 20 de ani de care nimeni nu s-a preocupat să-i trimită la şcoală. Dar se observă un lucru: atunci când copiii rom frecventează şcoala, se ajunge la un fel de ruptură a cercului vicios între generaţii, ce schimbă în bine obiceiurile şi viaţa socială a familiilor lor. La Roma, sunt exemple de adolescenţi rom care frecventă liceul şi care îşi găsesc apoi locuri de muncă. Însă instituţiile, care ar trebui să dea o mână de ajutor în vederea integrării romilor, de cele mai multe ori obstaculează astfel de iniţiative. Un exemplu în acest sens fiind scrierea pe permisul de şedere al romilor, la rubrica domiciliu: "Tabără de nomazi", fapt ce îngreunează găsirea unui loc de muncă şi integrarea acestor persoane.
Romii în Europa
Dar să vedem care este situaţia romilor la nivel European. Potrivit unei rezoluţii din anul 2006 a Parlamentului European, ţiganii nu beneficiază - în nici o naţiune europeană - de protecţie sau de simpatie. Considerată "o naţiune fără un teritoriu", nimeni nu le apără drepturile, romii neintrând nici în categoria minorităţilor lingvistice, dat fiind că nu au o limbă scrisă, dar nu este nici minoritate etnică şi nici naţională. În Europa, numărul ţiganilor este de circa 7 milioane, dintre care între 90 şi 140 de mii se află în Italia. Un recent raport al comisarului Consiliului Europei pentru drepturile omului, Alvaro Gil-Robles, semnalează că în Italia, această minoritate suferă, fiind supusă discriminărilor; la fel se întâmplă şi în Germania, unde doar jumătate dintre copiii rom merg la şcoală, în România, unde 65% dintre romi trăiesc în case fără apă curentă, dar şi în Ungaria şi Slovacia, unde 45% dintre aceştia nu beneficiază de servicii sanitare. La o analiză atentă a situaţiei, iese la iveală că romii reprezintă o populaţie nedorită în nici o ţară, aceştia fiind consideraţi cetăţeni de categoria a doua, nu doar în ţările de provenienţă, ci şi în cele spre care emigrează.
Şi totuşi, cineva se ocupă de ei
Părintele italian Mario Riboldi, din Dieceza de Milano, se ocupă de evanghelizarea populaţiilor rom şi sinti de 50 de ani, mai exact de când a fost sfinţit preot, împreună cu un alt preot - misionarul barnabit Luigi Paraboni şi călugăriţa Ancilla Beretta care, de mai mulţi ani, a pus bazele unui proiect de sprijinire a romilor, în special pentru copii şi femei. Îndatorirea pe care şi-au asumat-o este de a merge în mijlocul ţiganilor pentru a le duce evanghelia şi pentru a împărtăşi - în mod concret - experienţa lor de viaţă. Părintele Luigi, de exemplu, locuieşte într-o tabără rom, dormind într-o rulotă, cu care se deplasează, apoi, în toată Italia, în localităţile în care trăiesc comunităţile sinti.
Puţini ştiu despre viaţa religioasă a ţiganilor, despre faptul că în lume sunt peste o sută de persoane consacrate, din rândul etniei rom, căreia îi aparţine şi fericitul Zeffirino Gimenez Malla, supranumit Pelé, originar din Spania, care s-a implicat în a-i ajuta pe confraţii mai puţini norocoşi, în timpul războiului civil din 1936, motiv pentru care a fost închis. Mulţi dintre romii proveniţi din România, deşi de religie ortodoxă, se apropie de Biserica Catolică, devenind credincioşi şi practicanţi, spune părintele Mario Riboldi.
Perspectiva întoarcerii în România
Părintele Virginio Colmegna, preşedintele Fundaţiei Italiene "Casa Carităţii", unul dintre promotorii Pactului de legalitate şi de sociabilitate, s-a implicat mult în organizarea unor laboratoare de muncă pentru femeile rom şi în trimiterea copiilor la şcoală, iar a tinerilor la cursuri profesionale, fiind convins că, atunci când se doreşte, se pot obţine mici succese în munca cu romii. Este însă necesar să se lucreze cu grupuri mici, controlate, creând zone limitate, locuite de câteva familii şi gestionate de operatorii sociali. Spune părintele Colmegna: "Trebuie depăşită cultura taberelor de nomazi, unde romii se instalează pe perioade nedeterminate, fiind necesare structuri mai mici şi temporare, cu trecere - apoi - la etapa unui loc stabil. Romii nu sunt săraci. Vrem ca ei să-şi însuşească cultura autogestionării şi să se responsabilizeze".
Preşedintele Fundaţiei "Casa Carităţii" se gândeşte, de asemenea, la un proiect de repatriere asistată a romilor proveniţi din România, unde părintele Colmegna a fost deja în vizită pentru a vedea localităţile din care aceştia provin. În acest sens este necesară intensificarea raporturilor cu guvernul de la Bucureşti, în vederea unor acorduri care să favorizeze repatrierea romilor, făcând investiţii în localităţile de origine ale romilor.
Din 11 iulie a intrat în vigoare, în Italia, normativa europeană potrivit căreia cetăţenii comunităţii europene sunt primiţi pentru trei luni însă, la expirarea acestui termen, cei care nu au un loc de muncă şi nici posibilitatea de a se întreţine, sunt trimişi în ţările din care provin.
Părintele Virginio Colmegna insistă asupra necesităţii intervenirii în rezolvarea situaţiei romilor din Italia "pentru a evita o revoltă a milanezilor şi pentru a asigura securitatea cetăţenilor şi o primire demnă romilor".
După Radio Vatican (16-17 iulie 2007)
