În seara zilei de marţi, 10 decembrie 2013, data comemorării morţii martirice a episcopului Anton Durcovici, la subsolul bisericii "Fericitul Ieremia Valahul" din Roman s-a inaugurat un mic muzeu de istorie şi etnografie.
Pentru cunoaşterea şi păstrarea tradiţiilor noastre locale, am dorit să oferim celor interesaţi posibilitatea de a vedea şi studia diverse documente şi cărţi, precum şi obiecte originale care reflectă ocupaţiile meşteşugăreşti ale părinţilor şi strămoşilor catolicilor din zona Roman. După binecuvântarea spaţiilor destinate pentru această operă, zecile de credincioşi prezenţi au putut vedea numeroase cărţi şi documente, precum şi sute de obiecte gospodăreşti culese din satele din zona Roman. Astfel, s-au putut admira: un război de ţesut, compus din: stative, sul din spate şi sul din faţă, tălpici, spetează, vatale, spată, scripţi, iţe, suveică, bătătura, ţăji, slobozitor, ţăpinitor, vergele, fujei, ţesătură; letcă pentru ţăji, îmblăciu pentru bătut fasole, grâu..., gherghefuri cu urzeală pentru confecţionat covoare, urzîtor pentru ţesut, furcă şi fus pentru tors lână, traistă, lampă cu gaz, felinare cu gaz, farfurii din ceramică, opinci din cauciuc, fier de călcat cu cărbuni, perdele, costume populare pentru copii, costume populare pentru femei, costume populare pentru bărbaţi, costume populare pentru tineri, suman pentru bărbaţi, cojoc pentru bărbaţi, bondiţă pentru bărbaţi, ii pentru femei, ii pentru bărbaţi, ii pentru copii, ii pentru tineri, ştergare, lăicere, vătale, spete, iţe, răşchitor, urzitor, ladă de zestre, cărămidar cu trei racle, învârtitor cu sul pentru ţăji, covată, măsuţă şi scăunele, untar, piuă, scărmănitor, ciubăr, depănătoare, suport pentru funii, cheptănuşi pentru lână, cheptănuşi pentru cânepă, mosoare, ulcele şi oale pentru lapte, ciocan pentru tablă, furcă cu două coarne (ţăpoi), furcă pentru oale cu sarmale, ragilă pentru cânepă, laiţă, perne, ţoale din codiţă, ceasuri, icoane... şi multe, multe alte obiecte.
Chiar dacă muzeul a fost organizat şi inaugurat, şi pe mai departe adresăm rugămintea noastră celor care pot să ne ajute să îmbunătăţim inventarul Muzeului "Anton Durcovici", oferindu-ne obiecte sau relaţii despre locuri şi persoane păstrătoare ale acestor valori tradiţionale. Ne mai sunt de folos: ţesături (ştergare, covoare), costume populare, accesorii gospodăreşti din lemn şi metal (piese de mobilier, lăzi, mese, vase, linguri, opinci, coşuri, bâte etc.), unelte pentru muncă (furci, coase, seceri, topoare, diferite vase, obiecte pentru ţesut etc.), cărţi şi reviste vechi, monede... tot ce se poate insera într-un muzeu care să ne reprezinte.
Pr. Alois Moraru
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 10 decembrie: Roman: Un mic muzeu în cinstea episcopului Anton Durcovici
