Roman

Scurt istoric

Comunitatea romano-catolică "Fericitul Ieremia Valahul" din Roman a fost înfiinţată la 1 august 1999, prin dezmembrarea a aproximativ 600 de familii de la Parohia "Sfânta Tereza a Pruncului Isus". Primul paroh a fost pr. Ludovic Butnăraşu, care a avut misiunea de a închega noua comunitate şi a asigura buna păstorire a credincioşilor din zona Cartierului Muncitoresc al oraşului muşatin. În condiţii destul de grele, comunitatea s-a animat de la an la an şi astfel s-a putut proiecta construirea unei biserici, care a devenit prioritară în anii care au urmat.

La 5 mai 2002 s-a pus piatra de temelie a bisericii, iar la începutul Adventului din anul 2003 s-a celebrat prima Liturghie la subsolul ei. În prima fază, lucrările au fost executate de firma SC Bacor, condusă de dl. ing. Isidor Barticel, după planurile arh. Ioan Vârlan şi ale ing. Constantin Grapă. Din diverse motive, lucrările au stagnat până în luna mai 2005, când au fost reluate în regie proprie.

La 15 decembrie 2004 este numit un nou paroh al comunităţii în persoana pr. Alois Moraru. Fiind o activitate prioritară, după un ritm alert, în 7 luni biserica a devenit funcţionabilă şi astfel, în noaptea de Crăciun a anului 2005, s-a celebrat prima Liturghie în biserică, invitat de onoare fiind Preasfinţitul Aurel Percă. Este demn de consemnat că la această lucrare au participat 93% dintre familiile parohiei, efectuându-se peste 33.000 de ore de muncă voluntară. Biserica are o lungime de 32 m, o lăţime de 15,5 m, înălţimea exterioară de 16,5 m şi înălţimea turnului de 39,5 m.

Urmând acelaşi ritm alert, biserica a fost finalizată în toamna anului 2006 şi a fost sfinţită în ziua de 29 octombrie 2006, în preajma comemorării datei în care fratele Ieremia Valahul a fost declarat fericit de către papa de pioasă memorie Ioan Paul al II-lea, în anul când s-au comemorat 450 de la naşterea patronului bisericii.

Păşind pe strada Siretului, din faţa bisericii, Cristos de pe cruce, ne invită să păşim în această casă a Domnului. Crucea de inox de pe turnul bisericii şi clopotele ne invită să privim spre ceruri şi să ne amintească faptul că deasupra noastră este Dumnezeu, Creatorul şi Mântuitorul nostru. Privind cele trei uşi de la intrarea în biserică, ne amintim de cele trei sacramente ale iniţierii creştine: Botezul, Mirul şi Euharistia. Intrând prin ele, în biserică, decoraţiunile din marmură şi din inox ne invită la o incursiune în Vechiul Testament, putând evidenţia câteva simboluri: pomul cunoaşterii binelui şi răului, curcubeul şi porumbelul - simboluri ale mântuirii, cele 12 triburi ale poporului ales conturate pe covorul de marmură, scara lui Iacob etc.

Aceste simboluri veterotestamentare ne duc spre Cristos - altarul bisericii. Mântuitorul ne vorbeşte prin Cuvânt (pupitrul) şi ne sfinţeşte prin Botez (baptisteriul). Acestea sunt strâns legate între ele ca realităţi mântuitoare, dar şi prin covorul de marmură. Icoanele şi vitraliile din prezbiteriu ne prezintă momente importante din viaţa Mântuitorului: naşterea, copilăria, botezul, diferite minuni, Cina cea de Taină, agonia din Grădina Ghetsemani etc. Suferinţele Domnului sunt conturate în staţiunile din Calea Sfintei Cruci şi conduc spre Înviere, zugrăvită într-o icoană mare şi simbolizată prin lumânarea pascală.

Înviat, Mântuitorul rămâne cu noi în tabernacol. El şi-a ales 12 apostoli, reprezentaţi în biserica noastră prin cei 12 stâlpi de rezistenţă, înfiinţând Biserica. Cele şapte cruci mari vizibile în biserică şi forma covorului de marmură ne amintesc de cele şapte sacramente ale Bisericii şi de darurile Duhului Sfânt, care ne invită să medităm că patria noastră nu este pământul, ci cerul. Planul superior al bisericii ne ajută să înţelegem şi mai bine acest lucru. Vitraliile oblice, mozaicurile, statuile, bolta înstelată şi grandioasa icoană care reprezintă Sfânta Treime ne sugerează o meditaţie foarte bună asupra acestor realităţi. Avem nevoie de mijlocirea sfinţilor şi într-un mod aparte de cea a Preacuratei Fecioara Maria şi a fericitului Ieremia Valahul - conaţionalul şi patronul nostru. Principalele devoţiuni ale credincioşilor din parohia noastră (în cinstea Preasfintei Inimi a lui Isus, a Inimii Neprihănite a Mariei, a sfântului Anton de Padova şi a sfântului Iosif), marcate prin patru statui mari, ne ajută să trăim o viaţă creştină autentică şi să ne gândim la o moarte bună, fiind conştienţi că va trebui să ne prezentăm înaintea judecăţii lui Dumnezeu, care ne arată calea pe care trebuie să mergem, care vede, ascultă, scrie şi judecă toate - aspecte desprinse din cele două icoane plasate deasupra confesionalelor.

Pr. Alois Moraru (Catolicii din Roman, 2008)

Ştiri din viaţa parohiei [2005] [2006] [2020] [2008] [2008] [2009] [2011] [2012] [2012] [2012] [2014] [2017] [2020]