Institutul Teologic Franciscan din Roman a găzduit, la 18 octombrie 2011, simpozionul marian-kolbian internaţional cu tema "70 de ani de la sacrificiul suprem al părintelui Maximilian Maria Kolbe la Auschwitz: 1941-2011", eveniment organizat de Facultatea de Teologie Pastorală din cadrul institutului şi Asociaţia "Armata Maicii Domnului" (AMD) din România, în colaborare cu Facultatea de Filozofie "I. Duns Scotus", Postulandatul şi Liceul Romano-Catolic Franciscan.
Un prim moment al acestui eveniment l-a reprezentat ora de rugăciune mariană şi adoraţia euharistică care s-a desfăşurat în capela Institutului Teologic Franciscan din Roman.
După cuvântul de deschidere adresat de către moderatorii simpozionului pr. lect. univ. dr. Bernadin Duma, OFMConv., şi pr. lect. univ. dr. Sebastian Diacu, OFMConv., decanul Facultăţii de Teologie Pastorală, precum şi salutul introductiv al pr. Pavel Bulai, OFMConv., asistent naţional AMD, a urmat, în amfiteatrul institutului, susţinerea unor conferinţe pornind de la tema propusă pentru acest simpozion internaţional aniversar.
Prin materialul pregătit: "Maximilian Maria Kolbe (1894-1941). Prezentare istorică", pr. lect. univ. dr. Sebastian Diacu, OFMConv., a prezentat câteva aspecte esenţiale referitoare la viaţa şi misiunea sfântului Maximilian, baze ale vieţii şi mişcării pe care acesta a întemeiat-o, printre care se numără devoţiunea faţă de Maica Domnului, interesul pentru cultura timpului său, admiraţia faţă de sfântul Francisc şi nu în ultimul rând o mare iubire faţă de Dumnezeu. Toate acestea l-au condus pe sfântul Maximilian la răspândirea devoţiunii fervente faţă de Maica Domnului prin intermediul culturii şi al mijloacelor de comunicare, iar în final la sacrificiul suprem al martiriului.
Sr. Raffaella Aguzzoni, preşedinte internaţional MI, în prezentarea intitulată "Milizia dell'Immacolata. Attualitŕ e quadro generale" a evidenţiat radicalitatea fascinantă a spiritualităţii mariane-misionare care constă în consacrarea necondiţionată în mâinile Maicii Domnului, consacrare propusă pentru toate categoriile de credincioşi. Proiectul activităţii AMD are în vedere trei dimensiuni: sfinţenia după propriile capacităţi, dinamismul vieţii şi actualizarea. "Inima" Armatei Maicii Domnului este tocmai consacrarea la Sfânta Fecioară Maria, ceea ce presupune o continuă convertire personală.
"Aspecte mariologice în gândirea kolbiană" constituie titlul conferinţei susţinute de pr. lect. univ. dr. Mihai Gal, OFMConv., care a reliefat cele trei mari iubiri ale sfântului Maximilian, iubiri care au stat la baza idealului său: Biserica, Neprihănita şi omul. Atitudini importante legate de aceste trei iubiri le reprezintă înainte de toate ascultarea, munca şi teologia sfântului Maximilian aflate în slujba Bisericii, apoi admiraţia, iubirea şi consacrarea continuă faţă de Maica Domnului, iar în al treilea rând iubirea faţă de om.
În momentele care au urmat, pr. lect. univ. dr. Bernadin Duma, OFMConv., prin intermediul conferinţei intitulate "Rolul Sfintei Fecioare Maria în reflecţia teologiei morale" a prezentat importanţa şi locul Sfintei Fecioare în reflecţia morală pre şi post conciliară, precum şi contribuţia ei în calitate de femeie a credinţei, a misterului, a teologiei şi a practicii în contextul actual al eticii creştine. Viziunea personalistă a conştiinţei în raport cu figura Mariei, prezentă în Noul Testament, ne ajută să facem un pas înainte în definirea personalismului marian.
Pr. Raffaelle di Muro, OFMConv., asistent internaţional M.I., prin conferinţa prezentată, "La consacrazione all'Immacolata nella spiritualitŕ kolbiana", a dorit să ofere câteva clarificări privitoare la conceptul de consacrare faţă de Neprihănita, conform gândirii şi spiritualităţii sfântului Maximilian M. Kolbe. A fost subliniat rolul central al încrederii faţă de Maria în spiritualitatea lui şi cum aceasta este strâns legată de mărturia sa de viaţă evanghelică şi de martiriul său, de la care anul acesta se împlinesc 70 de ani. S-a luat în considerare formula de consacrare redată de sfântul martir polonez şi totodată au fost exprimate urmările pe care ea le are în trăirea vieţii interioare, fie în ceea ce priveşte rugăciunea, fie în ceea ce priveşte apostolatul. Pr. Raffaelle a încercat oferirea unor reflecţii provocatoare care să îmbogăţească drumul de credinţă în Cristos al fiecărui militant din Armata Maicii Domnului.
În cadrul intervenţiei sale cu titlul "Armata Maicii Domnului din România. Aspecte general-pastorale", pr. Pavel Bulai, OFMConv., a prezentat o serie de informaţii referitoare la istoria recentă a AMD în România. A subliniat importanţa implicării fiecăruia în parte în această mişcare pe care sfântul Maximilian M. Kolbe a iniţiat-o, a promovat-o şi a transmis-o generaţiilor următoare. Aşa cum a lucrat prin pr. Maximilian Kolbe, Neprihănita continuă să lucreze şi prin intermediul nostru. Acolo unde ne trăim existenţa zilnic putem fi o mărturie vie a iubirii Maicii Domnului faţă de orice om.
Programul acestui simpozion internaţional a continuat în capela institutului unde toţi cei prezenţi au participat la sfânta Liturghie prezidată de către părintele vicar provincial Marius Vătămănelu, OFMConv., alături de care au concelebrat preoţi din cadrul institutului şi al provinciei.
La acest deosebit eveniment aniversar au participat studenţii, postulanţii, şi elevii de la Institutul Teologic Franciscan din Roman, preoţi din Provincie şi Dieceza de Iaşi, precum şi numeroşi credincioşi militanţi ai Armatei Maicii Domnului din mai multe parohii.
Fr. Andrei Bejan, OFMConv.
* * *
Lucrările simpozionului s-au desfăşurat după următorul program:
-
13.15: Ora mariană şi adoraţie euharistică (capela institutului)
-
14.30: Pauză
-
15.00: Cuvânt de deschidere: Pr. lect. univ. dr. Sebastian Diacu, decan; pr. Paul Bulai, asistent naţional AMD
-
15.10: Maximilian Maria Kolbe (1894-1941). Prezentare istorică: pr. lect. univ. dr. Sebastian Diacu
-
15.35: Milizia dell'Immacolata. Attualitŕ e quadro generale (Armata Maicii Domnului. Actualitate şi cadru general): sr. Raffaella Aguzzoni, preşedinte internaţional AMD
-
16.00: Aspecte mariologice în gândirea kolbiană: pr. lect. univ. dr. Mihai Gal
-
16.20: Pauză
-
16.35: Rolul Sfintei Fecioare Maria în reflecţia teologiei morale: pr. lect. univ. dr. Bernadin Duma
-
16.55: La consacrazione all'Immacolata nella spiritualitŕ kolbiana (Consacrarea către Neprihănita în spiritualitatea kolbiană): pr. Raffaelle Di Muro
-
17.15: Armata Maicii Domnului - România. Aspecte general-pastorale: pr. Pavel Bulai, asistent naţional AMD
-
17.35: Dezbateri
-
18.00: Pauză
-
18.30: Sfânta Liturghie (capela Institutului)
"După ce i-au dezbrăcat, i-au aşezat în rând, unul în spatele celuilalt, şi i-au escortat către buncăr. Părintele Kolbe era ultimul din rând: cu capul uşor înclinat spre spate în partea stângă, în timp ce buzele se mişcau murmurul rugăciunii: «Regina mea, Doamna mea, Maica mea! O Măicuţă te-ai ţinut de cuvânt. Pentru această oră m-am născut». Soarele brăzda orizontul. «A fost un apus magnific, un apus nemaivăzut», vor povesti mai târziu puţinii martori care au supravieţuit acelei seri de vară din 1941. Au fost conduşi în buncăr. De partea cealaltă a pereţilor alţi 20 de oameni, condamnaţi să moară de foame şi de sete cu câteva zile înainte, se plângeau în agonia lor îngrozitoare. Pentru cei 10 care intrau acum în buncăr începea ultima staţiune a calvarului lor. Se spune că în acelaşi timp, pe o stradă din Cracovia, o bătrânică îmbrăcată în negru, a căzut pe trotuar. Puţinii trecători care au fugit în grabă să o ridice au putut-o auzi murmurând: «Fiul meu...». Era Maria Dabrowska, mama părintelui Maximilian. Şi-a văzut fiul închis într-un beci şi imediat a înţeles că era condamnat să moară prin înfometare. De aceea s-a simţit rău. Dar în viziune el i-a zâmbit. Cânta liniştit şi senin Mariei, şi o îndemna şi pe ea să-i cânte imnuri Neprihănitei. După 14 zile de înfometare, mai rămăseseră doar patru persoane în viaţă, printre care şi părintele Kolbe. Deoarece agonia lui se prelungea, naziştii au decis să-i injecteze acid fenic şi astfel să-i cauzeze moartea. Părintele Maximilian şi-a întins braţul, care i-a fost injectat, murmurând ultimele sale cuvinte: «Ave Maria!». Era 14 august 1941, ajunul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului".
Aceasta este o săracă descriere a "orei" sfântului Maximilian Maria Kolbe, care s-a consumat la 14 august 1941.
Şi-a oferit viaţa ca să salveze viaţa unui tată de familie. "Gestul său eroic de iubire - spunea papa Benedict al XVI-lea, la 14 august 2011 - este un semn al prezenţei victorioase a lui Dumnezeu, în drama umană a urii, a suferinţei şi a morţii".
Simpozionul organizat la Roman a îmbinat, în omagiul adus părintelui Kolbe, memoria istorică a celui care a fost numit de fericitul Ioan Paul al II-lea "patronul timpurilor noastre dificile", cu mesajul marian atât de semnificativ, lăsat Bisericii întregi de acest sfânt, prin scrierile, operele şi munca sa apostolică, toate impregnate de iubirea arzătoare pe care a avut-o pentru Neprihănita şi care, în final, au fost pecetluite cu sacrificiul suprem al vieţii.
În deschiderea simpozionului, pr. Sebastian Diacu, după ce a salutat pe cei prezenţi, a făcut o scurtă prezentare a desfăşurării programului. Pr. Pavel Bulai în calitate de asistent naţional al Armatei Maicii Domnului, a specificat câteva din motivaţiile organizării acestui eveniment, după care a dat cuvântul moderatorului, pr. Bernadin Duma.
A urmat prezentarea conferinţelor, după programul stabilit. Mai întâi, pr. Sebastian Diacu, a prezentat un profil istoric al sfântului Maximilian, accentuând cele mai importante etape din viaţa sa, după care preşedinta internaţională a AMD, sr. Raffaella Aguzzoni, cu ajutorul unui material electronic care a fost proiectat, a făcut o prezentare a principalelor elemente ale spiritualităţii kolbiene şi a modului în care sunt ele asumate şi promovate astăzi în întreaga lume de către membrii AMD. A urmat o scurtă prezentare de către pr. Mihai Gal, a câtorva din aspectele mariologice care străbat întreaga gândire a sfântului Maximilian, continuate de o reflecţie a pr. Bernadin Duma asupra rolului Sfintei Fecioare Maria în teologia morală şi a implicaţiilor ce decurg din el pentru viaţa noastră morală. Pr. Raffaelle Di Muro a făcut o expunere a conţinutului teologic şi spiritual al actualei rugăciuni de consacrare la Neprihănita Zămislire. În încheiere, pr. Pavel Bulai a descris parcursul istoric al Armatei Maicii Domnului în România de la înfiinţare până în zilele noastre. Părintele a evocat cu multă bucurie formele concrete în care Neprihănita îşi continuă şi astăzi, prin concursul colaboratorilor ei, grija maternă de a-i apropia pe toţi oameni de Fiul ei, Isus. Expunerea s-a încheiat cu un mesaj adresat tuturor celor prezenţi, de a continua mai departe, cu mult curaj, fervoare şi creativitate, "opera Neprihănitei", după exemplul sfântului Maximilian Maria Kolbe. Iar cel mai la îndemână mod de a face acest lucru pentru fiecare om este rugăciunea, mai ales rugăciunea rozariului.
Programul s-a încheiat cu celebrarea sfintei Liturghii în cinstea Neprihănitei Zămisliri.
Fericitul Ioan Paul al II-lea în omilia de canonizare a părintelui Kolbe, care a avut loc la 10 octombrie 1982, a spus: "Sfântul Maximilian nu a murit, ci şi-a dăruit viaţa". Această viaţă a devenit "bobul căzut în pământ" care a generat arborele măreţ al spiritualităţii şi operelor kolbiene, adânc impregnate de dragostea faţă de Maica Domnului, Neprihănit Zămislită.
La simpozion pe lângă oaspeţii din străinătate au participat seminariştii de la Roman şi mulţi credincioşi, majoritatea membri AMD din parohiile unde această Asociaţie trăieşte şi duce mai departe idealul de evlavie şi sfinţenie promovat de sfântul Maximilian Maria Kolbe. Toţi participanţii s-au putut întoarce acasă mai edificaţi şi întăriţi în credinţă şi mult mai convinşi de cuvintele Mântuitorului: "Cine ţine la viaţă, o va pierde, iar cine îşi pierde viaţa pentru mine, o va regăsi (Mt 10,39)".
Astăzi în lume sunt peste 3 milioane de membri AMD, răspândiţi în 48 de ţări (vezi situl oficial: www.mi-international.org). În România sunt peste 6.000 de membri AMD.
Moderatori: pr. lect. univ. dr. Bernadin Duma; pr. lect. univ. dr. Sebastian Diacu
Director de proiect: pr. lect. univ.dr. Sebastian Diacu
Comitet organizatoric: pr. lect. univ.dr. Sebastian Diacu; pr. Pavel Bulai
Fr. Virgil Blaj
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 18 octombrie: Roman: Simpozion marian-kolbian
