Atrăgând atenția poporului lui Dumnezeu asupra figurii părintelui Maximilian Kolbe, la numai treizeci de ani de la moartea sa în lagărul de concentrare de la Auschwitz, Sfânta Biserică ascultă de Duhul Sfânt, care o călăuzește prin trimișii săi. Pentru toți cei care încearcă să interpreteze semnele timpului în lumina Celui care este însăși Lumina, beatificarea părintelui Maximilian Kolbe, pe 17 octombrie 1971 (și canonizat pe 10 octombrie 1982), în bazilica „Sfântul Petru” din Roma, nu a fost doar o grandioasă ceremonie, ci și o chemare și un avertisment.
Nu este vorba doar despre proclamarea oficială a unui nou fericit. Mai întâi de toate, ne aflăm în fața mărturiei unei vieți trăite într-un trecut nu prea îndepărtat, ale cărei fapte pot fi verificate și care, tocmai de aceea, nu poate fi izolată în atmosfera legendei. Este vorba despre o viață, dar și despre o prezență vie. Printre catolicii din Polonia, nimeni nu se îndoiește că uimitoarea rodnicie spirituală a unei Biserici umilite nu poate fi înțeleasă fără jertfa atâtor victime anonime, care au găsit în spiritualitatea părintelui Maximilian Kolbe nu numai puterea de a rezista, ci și tăria de a-i ierta pe călăi, de a-i iubi și de a se ruga pentru ei. Numeroasele vocații la preoție și la viața călugărească de după cel de-Al Doilea Război Mondial, care a costat Polonia șase milioane de vieți omenești, nu pot fi explicate fără această rezervă de energie divină din comuniunea sfinților. Numai în ziua judecății lui Dumnezeu vom cunoaște minunatele influențe tainice ale înaintașilor noștri.
Care a fost secretul părintelui Maximilian Kolbe? Care a fost misterul vieții și al morții sale?
Răspunsul este cât se poate de simplu și de limpede: dragostea sa față de Maica Domnului, sfânta Fecioară Maria. Această dragoste, lipsită de orice sentimentalism, își avea rădăcinile teologice adânc înfipte în nepătrunsele comori ale Tradiției. Acest preot, înzestrat cu reale aptitudini pentru știință și având pregătirea necesară pentru a deveni inventator, a dus până la ultimele consecințe o doctrină inspirată, fără îndoială, de haruri excepționale, pe care însă le-a supus întotdeauna judecății Bisericii. Om al ascultării în cel mai înalt grad, după pilda sfintei Fecioare Maria, și-a făcut din ascultare o adevărată trambulină de lansare. Dezvoltarea uimitoare a operei sale este, într-adevăr, ritmată de acel „da” rostit în noaptea credinței. Știm cu toții până unde a ajuns, în ultima vreme, deprecierea noțiunii de ascultare, considerată nevrednică de omul matur. Părintele Maximilian Kolbe avea însă o convingere cu totul opusă, părând că merge împotriva curentului.
Prin viața și, mai ales, prin moartea sa, părintele Maximilian a devenit un sfânt cu adevărat modern. În fața unei lumi fără Dumnezeu sau care susține că Dumnezeu a murit, argumentele teologice și mărturiile noastre despre Dumnezeu și existența lui nu mai au nicio putere.
Aproape toți suntem prinși într-o dialectică ce îi așază de o parte pe cei pe care îi iubim, iar de cealaltă pe cei pe care nu îi iubim. De multe ori ne alegem singuri aproapele. Însă cei care l-au cunoscut pe părintele Maximilian nu au mai făcut această deosebire. În vâltoarea unui infern al patimilor, el putea spune: „Nu urăsc pe nimeni!” și îndrăznea chiar să recomande să-i iubim și pe călăi, „pentru că și ei sunt fiii Fecioarei Neprihănite”.
Niciodată iubirea nu a fost atât de trădată și atât de grotesc răstălmăcită și niciodată omul nu a flămânzit și nu a însetat atât de mult după iubire ca în zilele noastre. Tocmai de aceea, iubirea adevărată, care se dăruiește printr-un gest cu totul dezinteresat spre ajutorarea celuilalt, este atât de prețioasă. Unui prieten de suferință, ajuns la disperare, i-am răspuns unei provocări aducându-i ca exemplu cazul părintelui Maximilian Kolbe, care a preferat să moară în locul unui necunoscut. „Nimeni nu mă poate convinge”, mi-a spus el în timpul discuției noastre, „că ar putea exista un sfânt într-un lagăr de concentrare și exterminare, unul care să-l prefere pe aproapele său sieși! Nu pot crede așa ceva!”
Scriind aceste rânduri, am acceptat provocarea interlocutorului meu.
Nu vreau să fiu indiscretă spunând că răspunsul meu a ajuns drept la inima lui Petru; așa se numea tovarășul meu de suferință. Părintele Maximilian l-a fascinat, la propriu. Întorcându-se în pelerinaj la Auschwitz, el a reluat un dialog întrerupt și, regăsindu-l pe omul pe care îl căuta, l-a regăsit pe Dumnezeu.
Și acum, Petru, îți revine ție datoria de a da mai departe acest mesaj.
Autoarea
În biografia dedicată părintelui Maximilian Kolbe, Maria Winowska are meritul de a se număra printre primii autori care și-au consacrat talentul literar eroului de la Auschwitz. Prima ediție a cărții nu numai că s-a bucurat de o primire deosebită, ci a fost tradusă și răspândită în numeroase țări, în 14 limbi. În această lucrare, autoarea insistă asupra trăsăturilor care l-au consacrat pe Kolbe în istoria hagiografiei catolice și, în mod deosebit, asupra elementelor acelei modernități surprinzătoare care au stârnit admirația tuturor.
Prin această carte, autoarea a dorit să-l prezinte pe fericitul Kolbe drept un răspuns al iubirii în fața ororilor urii. Deținută și ea în lagărul morții, a fost provocată într-o zi de un tovarăș de suferință, care i-a spus: „Te provoc să-mi arăți un sfânt în acest iad al exterminării”.
Scriind această carte, ea dovedește că a acceptat această provocare (D. Mondrone, în Civiltà Cattolica, 1972, I, 101).
„Părintele Kolbe a murit ca un erou și ca un sfânt, dar a și trăit ca un sfânt. Maria Winowska istorisește această viață minunată cu cea mai mare atenție și fidelitate față de fapte și, în același timp, cu un fin simț al frumuseții lor. Cartea este una dintre cele mai mișcătoare și mai ziditoare” (C. Boyer, în Unitas, iulie–septembrie 1972).
Pr. Ștefan Lupu
* * *
Maximilian Kolbe
Maria Winowska, Ed. „Sapientia”, 2026, ISBN 978-606-578-636-3, 14x20 cm, 170 p., 25 lei
* * *
Aceste cărţi, în limita stocului disponibil, pot fi procurate prin comandă (cu plata taxelor aferente expedierii):
Din Librăria "Presa Bună":
- prin poştă: Librăria "Presa Bună", Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 26; 700064-Iaşi
- prin telefon şi WhatsApp: 0770.477.565: de luni până vineri, între orele 9.00 şi 19.00; duminica, între orele 10.00 şi 18.00
- prin e-mail: [email protected]
- prin Internet: www.ercis.ro/libraria
*
De la Librăria "Sapientia":
- prin poştă: Librăria "Sapientia", Str. Th. Văscăuţeanu, nr. 6; 700462-Iaşi
- prin e-mail: [email protected]
- prin telefon: 0754.826.814
- prin website (online): www.editurasapientia.ro sau www.librariasapientia.ro
- direct din Librăria "Sapientia" din Iaşi (incinta Institutului Teologic Romano-Catolic "Sfântul Iosif" din Iaşi)
- sau la librăriile catolice partenere
* * *
Vă invităm să accesaţi pagina "Noutăţi editoriale" pe www.ercis.ro
