Roman: Fundaţia "Leonard Murialdo" continuă campania "Un milion de stele"
Chiar dacă Ziua Mondială a Săracilor a fost marcată la nivelul întregii dieceze în mod solemn pe 17 noiembrie 2024, iar campania "Un milion de stele" s-a încheiat, Fundaţia "Leonard Murialdo" din Roman caută soluţii pentru a permanentiza această campanie, având în vedere că ajutorarea familiilor nevoiaşe este o acţiune continuă atâta vreme cât în lume va exista şi sărăcia.
În acest context, Fundaţia a găsit o soluţie inedită prin lansarea, în această toamnă, a unei campanii intitulată "Solidaritate prin reciclare".
Această campanie se adresează tuturor celor care beneficiază de serviciile fundaţiei, grupurilor de cercetaşi, grupului "Murivity", elevilor din şcoala generală şi liceu, copiilor şi familiilor care frecventează Centrul de zi "Leonard Murialdo" şi sportivilor care folosesc terenurile de sport. Ei pot aduce la sediul fundaţiei de pe strada Moldovei nr. 7 sticle, doze, PET-uri care au însemnul specific pentru ambalajele cu garanţie, iar fondurile obţinute în urma valorificării lor vor fi folosite pentru ajutorarea familiilor nevoiaşe.
În acest fel, Fundaţia "Leonard Murialdo" din Roman încearcă să pună în practică şi îndemnul cardinalului Carlo Maria Martini: "Devenim Biserica lui Cristos dacă îi slujim pe săraci, pentru că numai aşa Biserica devine ea însăşi".
Emilian Pal