Roman: Două misiuni ale Fundaţiei "Murialdo"
La începutul Postului Mare, în contextul activităţilor educative, formative, sportive şi asociative organizate, Fundaţia "Murialdo" din Roman le-a propus tuturor copiilor, tinerilor şi familiilor lor o înfrăţire cu nouă grădiniţe din Kenya unde lucrează misionarii noştri diecezani. Sensibilitatea şi generozitatea s-au dovedit imediat.
Cina săracului, cutia speranţei, colecta de la hramul Murialdo de pe 19 mai la Biserica "Inima Neprihănitei a Mariei" din Roman, chiar şi unii binefăcători români din Italia au permis să se adune suma stabilită de 11.343 lei, chiar depăşind-o până la 12.650 de lei. Obiectivul, susţinerea hranei pentru 218 copii, pe o perioadă de trei luni de zile, a fost realizat. Misiunea a fost îndeplinită.
Misiunea nouă de îndeplinit are o altă trăsătură asemănătoare: ajutorul umanitar la un orfelinat din Nicolaev, Ucraina, la 700 de kilometri de la graniţa cu România, unde sunt cazaţi 148 de orfani. Cererea de alimente, îmbrăcăminte şi de lucruri folositoare indispensabile... ne-a făcut să ne mişcăm împreună.
Acest proiect de prim ajutor va fi un proiect sinodal. Fundaţia Murialdo şi cele patru parohii din Roman au aderat cu entuziasm la această operă caritabilă-solidară.
Împreună se poate şi este mai bine.
"În dar am primit, în dar să dăm!"
Pr. Petru Ţurcanu