Roman: Exerciţii spirituale biblice la Conventul "Sfântul Francisc de Assisi"
În perioada 26-31 iulie 2026, Conventul "Sfântul Francisc de Assisi" din Roman a organizat exerciţii spirituale biblice dedicate atât credincioşilor laici, cât şi persoanelor consacrate. Meditaţiile au fost susţinute de pr. lector dr. Mihai Afrenţoae, OFMConv, care ne-a propus un itinerar biblic inspirat din Faptele Apostolilor, sub tema "De la criza internă a Bisericii la răspândirea externă a evangheliei". O parte dintre aceste meditaţii se regăsesc şi în volumul cu acelaşi titlu, publicat în anul 2026 la Editura "Serafica".
Încă din prima zi am simţit cât de actuală este tema acestor exerciţii. Şi Biserica primară a trecut prin momente de criză, însă Dumnezeu nu a încetat să lucreze, transformând fiecare dificultate într-o nouă ocazie de creştere şi de răspândire a evangheliei. Gândul acesta ne-a însoţit pe tot parcursul acestor zile de reculegere.
Primele meditaţii au pornit de la alegerea celor şapte diaconi şi de la mărturia Sfântului Ştefan. Ele ne-au reamintit că fiecare are un loc şi o misiune în Biserică şi că adevărata credinţă nu înseamnă lipsa încercărilor, ci curajul de a rămâne statornici.
Abraham, Iosif şi Moise ne-au însoţit şi ei în aceste zile de reculegere. Privind la viaţa lor, am descoperit că Dumnezeu nu se grăbeşte. El pregăteşte cu răbdare oamenii pe care îi cheamă, iar încercările şi timpul de aşteptare pot deveni paşi importanţi pe drumul credinţei.
Meditaţiile despre Cortul Mărturiei şi Templu ne-au purtat spre o întrebare care a rămas în inimile noastre: dacă Dumnezeu doreşte să locuiască în fiecare dintre noi, cât loc îi oferim în viaţa de zi cu zi?
Martiriul Sfântului Ştefan ne-a arătat că Dumnezeu poate deschide drumuri noi chiar şi atunci când totul pare pierdut. Din suferinţă şi persecuţie s-a născut răspândirea evangheliei. Iar întâlnirea dintre Filip şi eunucul etiopian ne-a reamintit cât de mult poate schimba o întâlnire atunci când ne lăsăm călăuziţi de Duhul Sfânt.
Pe parcursul acestor zile, meditaţiile au fost însoţite de celebrarea Sfintei Liturghii, de momente de rugăciune, de adoraţie euharistică şi reculegere, oferind fiecăruia timpul necesar pentru a interioriza cuvântul lui Dumnezeu şi pentru a-l aplica propriei vieţi.
Un moment deosebit al exerciţiilor spirituale a fost întâlnirea de împărtăşire din ultima seară. Fiecare participant a vorbit despre felul în care s-a pregătit pentru aceste zile, despre ceea ce a trăit, despre harurile primite şi despre ceea ce a învăţat în acest timp de reculegere.
Ascultând mărturiile celorlalţi, am avut impresia că fiecare şi-a descoperit o altă faţă a propriului suflet. Experienţele împărtăşite ne-au ajutat să vedem cât de diferit şi de frumos lucrează Dumnezeu în viaţa fiecăruia.
Comuniunea dintre laici şi persoanele consacrate, trăită în aceste zile de rugăciune şi reflecţie, ne-a adus tuturor bucurie, linişte sufletească şi pace. Plecăm acasă mai bogaţi spiritual, întăriţi în credinţă şi cu inimile pline de recunoştinţă pentru tot ceea ce Dumnezeu a lucrat în mijlocul nostru.
Adresăm mulţumiri pr. lector dr. Mihai Afrenţoae, OFMConv, pentru disponibilitatea, dăruirea şi profunzimea cu care ne-a călăuzit în descoperirea Cuvântului lui Dumnezeu.
Mulţumim fraţilor franciscani din Conventul "Sfântul Francisc de Assisi" din Roman pentru ospitalitatea, grija şi spiritul fratern cu care ne-au primit şi în acest an. Le suntem recunoscători tuturor celor care, prin rugăciune, slujire şi disponibilitate, au contribuit la buna desfăşurare a acestor exerciţii spirituale.
Ne rugăm ca roadele acestor zile să rămână vii în inimile noastre şi să se transforme în fapte, astfel încât fiecare dintre noi să devină, acolo unde Dumnezeu îl trimite, un martor al evangheliei şi al speranţei.
Conf. univ. dr. Romana Draşovean
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 26-31 iulie: Roman: Exerciţii spirituale biblice la Conventul "Sfântul Francisc de Assisi"