Roman: Exerciţii spirituale pentru fraţii capucini
În perioada 9-14 mai 2024, 10 fraţi capucini ai Custodiei "Fericitul Ieremia" s-au întâlnit la Conventul "Sfântul Padre Pio" din Roman, pentru a participa la prima serie de exerciţii spirituale din acest an.
Tema acestor exerciţii spirituale a fost "Acţiunea Duhului Sfânt în istoria şi viaţa Bisericii", în care am fost călăuziţi de fratele Augustin Dogaru, OFMCap., finalitatea exerciţiilor fiind aceea de a redescoperi, asemenea Sfântului Francisc de Assisi, importanţa conştientizări prezenţei Duhului Sfânt în viaţa proprie.
Meditaţiile acestor zile au avut ca punct central relaţia dintre Duhul Sfânt şi Francisc din Assisi: meditaţia a început cu explicaţia articolului din crezul niceno-constantinopolitan "Cred în Duhul Sfânt, Domnul şi de viaţă dătătorul, care de la Tatăl şi de la Fiul purcede; care împreună cu Tatăl şi cu Fiul este adorat şi preamărit şi a grăit prin proroci."
Fratele augustin Dogaru a continuat explicând importanţa jubileului franciscan 2023-2026 a aprobării Regulii confirmate, a Crăciunului de la Greccio, a primirii stigmatelor, a Cântecului creaturilor, şi a Paştelui lui Francisc pentru noi, cei care îl urmăm. A continuat cu importanţa rugăciuni în viaţa Sfântului Francisc plecând de la întrebarea: "De ce să ne rugăm?", şi indicând-o pe Preasfânta Fecioară Maria ca şi model de rugăciune, urându-ne la sfârşit ca "Duhul Domnului şi lucrarea sa sfântă" să fie mereu prezentă în viaţa noastră. Momentele de meditaţie au fost alternate cu cele de contemplaţie şi rugăciune comunitară.
La sfârşitul acestor zile binecuvântate, suntem recunoscători bunului Dumnezeu şi tuturor celor care au făcut posibilă desfăşurarea lor. Un gând special de mulţumire îndreptăm către fratelui predicator Augustin Dogaru, pentru iubirea frăţească şi spiritul fratern cu care ne-a împărtăşit din darul Domnului, ajutându-ne să fim mai conştienţi de modul în care acţionează Duhul Sfânt în viaţa noastră.
Suntem încrezători că harul Domnului, primit în aceste zile de exerciţii spirituale, va aduce roade în sufletul fiecăruia şi în comunitatea noastră. Mulţumim Domnului pentru aceste zile de har!
La Liturghia de încheiere a fost prezent şi custodele fraţilor capucini din România, părintele Leon Budău. Celebrarea s-a încheiat cu binecuvântarea finală cu Sfânta Cruce, acordată de părintele predicator.
Pace şi bine!
Fr. Flavian Faraoanu, OFMCap.
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 9-14 mai: Roman: Exerciţii spirituale pentru fraţii capucini