Roman: "Ce ne face mai umani?" Un nou şir de conferinţe ale Academiei "Petru Tocănel"
Într-un climat de comuniune, marţi, 28 septembrie 2021, la ora 18, la Institutul Teologic Romano-Catolic Franciscan din Roman, în cadrul Academiei "Petru Tocănel" a avut loc debutul unui nou şir de conferinţe intitulate "Ce ne face mai umani?"
În introducerea făcută, pr. Lucian Horlescu, OFMConv., moderatorul sesiunii academice, ne-a amintit obiectivul tematicii, care constă în descoperirea umanităţii proprii, a sensului ei, a trăi în sintonie cu ceea ce suntem, precum şi ce paşi putem face pentru a ajunge la împlinire.
După momentul introductiv a urmat un moment liric susţinut de Antonia Croitoriu, parte a trupei de teatru "Gong" din Roman.
Invitatul serii a fost Angela Elena Ifrim, speaker şi specialist în designul de comportament. Discurs a fost construit pe găsirea unui mod adecvat de a trăi în comunitate sau, altfel spus, ceea ce îi face pe unii oameni uşor de iubit, iar pe alţii greu de suportat. Folosindu-se de un discurs antrenant şi plin de umor, doamna Ifrim a subliniat două elemente în vederea unei bune convieţuiri cu ceilalţi şi pentru a fi uşor de iubit: pe de o parte, sistemul de filtrare care are la bază uitarea, generalizarea şi distorsiunea, iar, pe de altă parte, sistemul reticulat activator ascendent, care ne atrage atenţia supra a ceea ce ne interesează.
Un alt aspect prezentat în cadrul conferinţei are la bază evitarea concepţiei de a avea mereu dreptate, controlul sufocant, ajutorul nefolositor, victimizarea şi preocuparea exagerată, boli pe care speaker-ul ni le prezentat într-un mod foarte original: "controlita", "părerita" , "sfătuita" sau "victimita".
În dialogul avut cu moderatorul doamna Angela Ifrim şi-a concentrat discursul asupra posibilităţii schimbării, care produce beneficii considerabile, schimbare care îşi poate găsi forţa insistând asupra calităţilor pe care ceilalţi dorim să le aprecieze la noi.
Spre finalul întâlnirii, a urmat o discuţie prodigioasă între doamna conferenţiar şi participanţi, succedat de un moment artistic susţinut de studenta Eliza Atofanei.
"Ce ne face umani?", o temă la care suntem invitaţi să răspundem, provocaţi fiind şi de invitaţii lunilor viitoare, iar răspunsul nostru va deveni expresia credinţei noastre.
Fr. Iulian Robert Ţâmpu, OFMConv.
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 28 septembrie: Roman: "Ce ne face mai umani?" Un nou şir de conferinţe ale Academiei "Petru Tocănel"