În seara zilei de 31 mai 2022, la Institutul Teologic Franciscan din Roman a avut loc întâlnirea lunară a Academiei "Petru Tocănel". Tema aleasă la începutul acestui an academic, "Ce ne face umani?", a fost declinată într-o perspectivă social-caritativă. Plecând de la criza sanitară si umanitară, discuţiile s-au dezvoltat tot în jurul unei întrebării "Cum îl întâlnim pe Dumnezeu în semnele timpurilor?"

Invitaţii serii au fost: pr. Lucian Bobârnac, preşedintele Fundaţiei Umanitare "Pacea", Oana Vacaru, membru în Centrului Diecezan de Animare Vocaţională, şi Alexandra Măriuţ, realizator ERCIS FM, moderatorul întâlnirii fiind pr. Lucian Horlescu, profesor în cadrul Institutului Teologic Franciscan.

După un scurt moment artistic realizat de elevii Colegiului Naţional "Roman-Vodă, sesiunea academiei s-a desfăşurat într-un cadru mai puţin formal. Sub forma unui dialog între moderator şi invitaţi, aceştia din urmă în baza propriilor experienţe avute în perioada pandemiei şi a războiului, au împărtăşit cu cei prezenţi din bucuriile şi falimentele avute în demersurile lor.

"Cum îl întâlnim pe Dumnezeu în semnele tipurilor?" La această întrebare, pr. Lucian Bobârnac, care a fost de şase ori în Ucraina pentru distribuirea ajutoarelor, ne vorbeşte de suferinţă ca factor declanşator al solidarităţii. Văzând suferinţa celor din Ucraina a realizat că solidaritatea şi compasiune sunt componente esenţiale ale umanităţii noastre. "Când vezi un om care suferă, un copil flămând, nu poţi rămâne indiferent". În faţa realităţii crunte şi a consecinţelor războiului, sublinia părintele, orice tiran s-ar înduioşa.

La întrebarea "Pandemia, războiul sunt ocazii sau limitări în calea binelui pe care vrem să-l înfăptuim?" Alexandra Măriuţ afirma că momentele de dificultate, de încercare, sunt oportunităţi prin care putem face să crească legătura dintre noi şi cei dragi. Aminteşte aici de numeroasele iniţiative pe care societatea şi Biserica le-a avut în această perioadă de criză, fiind de părere că momentele de criză sunt ocazii care stimulează creativitatea. Chiar ERCIS Media şi ERCIS FM sunt un rezultat al acestor timpuri dificile.

La cea de-a treia şi ultimă întrebare adresată invitaţilor, "Cum putem să-i ajutăm pe cei care nu văd şi lucrurile pozitive din aceste timpuri?", Oana Vacaru ne-a vorbit despre frica şi descurajarea care ne blochează acţiunile şi fac să crească răul din jurul nostru. E nevoie de curaj în aceste timpuri "extraordinare pe care le trăim" dar a subliniat, în egală măsură, de nevoia de modele, pe care o resimte generaţia tânără. "Să ne facem bine parte", afirma ea, dacă vrem ca cei mici, când vor ajunge adulţi, să aibă responsabilitatea şi curajul necesar în aceste situaţii. Să-i ascultăm pe ceilalţi să le oferim ce avem, un zâmbet, o încurajare, să ne ridicăm privirea de la preocupările noastre egoiste pentru a fi în slujba fraţilor.

În încheiere, părintele Lucian Horlescu a făcut trimitere la libertatea şi pacea adusă de Cristos în lume, sintetizând astfel conceptele cheie ale serii.

Fr. Cezar Dămătăr, OFMConv.

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 31 mai: Roman: "Ce ne face umani?" - Întâlnirea lunară a Academiei "Petru Tocănel"