Roman: Campusul vocaţional "Veniţi şi vedeţi"
Liceul Teologic Romano-Catolic "Sfântul Francisc de Assisi" din Roman a fost gazda campusului vocaţional adresat băieţilor de clasa a VIII-a din parohiile Diecezei de Iaşi, eveniment care s-a desfăşurat în zilele de 20 şi 21 aprilie 2022.
Pr. Romică Pal, animatorul campusului, însoţit fiind de alţi fraţi formatori şi membri ai Comisiei de animare vocaţională şi de pastoraţie a tineretului din cadrul Provinciei Franciscane, prin intermediul activităţilor din cele două zile intense, i-a ajutat pe adolescenţii participanţi să-l cunoască mai mult pe Dumnezeu, să-şi deschidă inimile la planul său de iubire şi de fericire pregătit pentru fiecare om în parte, să se cunoască mai mult pe ei înşişi şi să lege noi prietenii.
În prima zi, după cuvântul de bun-venit şi o dinamică de cunoaştere reciprocă, pr. Romică, formator la liceu, le-a prezentat adolescenţilor programul zilnic din viaţa unui seminarist, cât şi spaţiile seminarului. După celebrarea Sfintei Liturghii în care participanţii au fost încurajaţi la a împlini în viaţa lor voinţa lui Dumnezeu, calea spre adevărata împlinire şi fericire, iar după prânz a urmat o vizită la Mănăstirea Clariselor "Sfânta Maria a Îngerilor" din Roman. Mărturia frumoasă de credinţă şi de viaţă dăruită lui Dumnezeu prin consacrarea religioasă la viaţă contemplativă după exemplul Sfintei Clara de Assisi pe care au dat-o surorile, a insuflat în sufletele celor prezenţi bucuria de a-l sluji şi de a-l iubi mai mult pe Dumnezeu.
După-amiază, fiind împărţiţi în patru grupe, adolescenţii s-au putut bucura de diferite jocuri şi competiţii sportive, acestea fiind urmate de rugăciunea Sfântului Rozariu. La puţin timp după cină au vizionat filmul "Fratele Soare, Sora Lună" în regia lui Franco Zeffirelli, ce ilustrează viaţa Sfântului Francisc de Assisi.
În cursul dimineţii celei de-a doua zi, după meditaţia părintelui Romică au urmat discuţiile în grupuri, întâlnirea în plen şi Sfânta Liturghie celebrată de către pr. Emilian Dumea, vicar provincial. În cadrul predicii, pornind de la motoul campusului şi de la evanghelia zilei, părintele Emilian le-a adresat participanţilor îndemnul ca, după ce "au venit şi au văzut", să meargă, asemenea discipolilor, şi "să povestească" celorlalţi despre experienţele frumoase de care au avut parte, ca "martori" ai învierii lui Isus şi ai lucrării sale minunate în viaţa fiecăruia dintre ei.
Campusul s-a încheiat cu prânzul şi cu premierea primelor trei echipe câştigătoare, în funcţie de punctajul obţinut la finalul competiţiilor şi al sarcinilor primite de-a lungul acestui timp. Îi aducem mulţumire bunului Dumnezeu pentru aceste zile binecuvântate!
Fr. Vlad-Bogdan Bejan, OFMConv.
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 20-21 aprilie: Roman: Campusul vocaţional "Veniţi şi vedeţi"