Liceul Teologic Romano-Catolic Franciscan din Roman a găzduit, în perioada 15-17 aprilie 2009, un campus vocaţional cu tema "Veniţi şi vedeţi!", pentru 250 de elevi din 29 de parohii.

În cadrul acestor zile participanţii au avut posibilitatea să cunoască liceul cu perspectivele pe care le oferă pentru formarea umană, intelectuală şi spirituală.

Spiritul sfântului Francisc a însoţit toată această întâlnire prin prezenţa fraţilor şi printr-o scurtă prezentare a vieţii întemeietorului Ordinului Fraţilor Minori.

Momentele de comuniune şi recreere nu au lipsit mai ales în ultima zi când au fost organizate câteva concursuri sportive, dar şi în celelalte zile când elevii au dovedit foarte multă energie şi voie bună.

Participanţii care au fost foarte numeroşi (250 elevi) au venit din comunităţile: Adjudeni, Băluşeşti, Berzunţi, Buruieneşti, Butea, Cleja, Coman, Fărcăşeni, Galaţi, Galbeni, Hălăuceşti, Huşi Corni, Huşi "Sf. Anton", Iugani, Luizi-Călugăra, Nicolae Bălcescu, Nisiporeşti, Pildeşti, Pustiana, Roman "Inima Neprihănită a Mariei", Săbăoani, Sagna, Satu-Nou (Nt), Satu Nou (Bc), Şcheia, Tămăşeni, Tomeşti, Traian (Nt), Văleni (Bc).

Recunoscători Domnului pentru numărul mare a celor care au venit să vadă ce este Liceul Teologic Romano-Catolic Franciscan din Roman îi încredinţăm pe toţi Celui Înviat şi îl rugăm să îi binecuvânteze şi să le călăuzească mereu paşii!

Cristos a înviat!

Pr. prof. Eusebiu Ţâmpu

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 15-17 aprilie: Roman: Campus vocaţional