La Facultatea de Comunicare Socială Instituţională, din cadrul Universităţii Pontificale Santa Croce, din Roma, pr. Maricel Irinel Mititelu a susţinut teza de doctorat "Evangelizzazione e cinema. Proposta per un cinema cristiano con l'analisi di sette film cristiani" ("Evanghelizare şi cinematografie. Propunere pentru o cinematografie creştină cu o analiză a şapte filme creştine"), joi, 9 martie 2023, obţinând titlu de doctor în comunicare.
Din comisia de evaluare au făcut parte prof. Enrique Fuster, vicedecanul facultăţii, prof. Federica Bergamino, din cadrul aceleaşi facultăţi, şi profesorul Armando Fumagalli, de la Università Cattolica del Sacro Cuore de la Milano şi moderatorul lucrării de doctorat.
Cât priveşte mobilul sau punctul de plecare al tezei de doctorat, acesta are de-a face - aşa cum pr. însuşi a explicat în Introducerea tezei - cu ceea ce el însuşi a numit o "vocaţie în vocaţie", anume vocaţia, ca şi preot, de a evangheliza cu mijloacele moderne. Aşa cum însăşi teologia vocaţiei învaţă (în teologia vocaţiei termenii vocaţie şi misiune sunt corelativi), orice vocaţie are o dublă dimensiune: una eternă - întrucât din veşnicie Dumnezeu cheamă o persoană pentru o determinată misiune -, şi alta terestră - întrucât persoanei pe care a chemat-o şi care trăieşte în timp Dumnezeu îi descoperă misiunea la care a chemat-o printr-o serie de semne interne şi externe. Într-adevăr, cum a explicat părintele însuşi, există în viaţa lui o istorie de semne interne şi externe prin care Dumnezeu i-a dezvăluit că l-a chemat ca preot să evanghelizeze cu mijloacele moderne. Unul din aceste semne a fost experienţa pe care a trăit-o în anul 2004 la Bucureşti, experienţă pe care el însuşi o povesteşte în teză:
"Februarie 2004. Aveam deja cinci ani de preoţie şi, invitat de un coleg preot, particip la Bucureşti la un curs în timpul unui weekend. Ajuns acolo, aflu că e vorba despre un curs care se numeşte «Filip» şi că este ţinut de un grup de laici aparţinând unei Şcoli de evanghelizare, numită Sfântul Andrei. Pe parcursul acelui curs am făcut o experienţă extraordinară: am plâns continuu tot acel sfârşit de săptămână - şi ca mine au plâns toţi ceilalţi treizeci de participanţi la curs -, iar la sfârşitul cursului voiam să merg în Primărie să-mi schimb numele şi prenumele: îmi spuneam că nu mai sunt persoana care am venit, ci mă născusem la o viaţă nouă (actualmente cursul se cheamă chiar «Viaţa Nouă»). Atât în timpul cursului, cât şi după aceea m-am întrebat: cum de e posibil aşa ceva? Cum se explică «forţa» acestui curs? Trăisem întreaga mea viaţă de până atunci în Biserică, fusesem catehizat, «teologizat», îi învăţam şi vorbeam altora despre Isus Cristos, dar niciodată n-am făcut o experienţă atât de profundă. Membrii echipei îmi spun că e vorba de un curs kerigmatic, mai exact de anunţul kerigmei. Îmi dau seama că se merită să-mi pun viaţa în slujba idealului de a-i ajuta pe toţi să experimenteze ceea ce am experimentat eu. Mai mult, se naşte în interiorul meu o dorinţă care încet-încet devine apoi o viziune: de ce să nu «universalizez» această experienţă, folosind în acest sens mijloacele moderne? De că să nu produc şi să distribui imagine în mişcare cu caracteristicile kerigmei, trecând astfel de la un nivel microcosmic, personal, la un nivel macrocosmic, de structură, ajungând astfel nu doar la grupuri mici, ci la mase întregi de persoane?"
Cum povesteşte mai departe autorul, acest semn este urmat imediat de un altul, întrucât "la sfârşitul anului... episcopul Gherghel Petru m-a chemat spunându-mi că a decis să mă trimită în Italia pentru a studia mass-media". Urmează apoi un itinerar de pregătire mai întâi în domeniul teologiei, în care pr. Maricel obţine o licenţă şi un doctorat în teologie, specializându-se în teologie chiar în domeniul kerigmei, al primului anunţ. Imediat după terminarea doctoratului în teologie, în teza de specializare în mass-media la Universitatea Catolică din Milano se întreabă dacă există un corelativ al kerigmei cuvânt în limbaj audio-video şi demonstrează cum corelativul kerigmei în limbaj audio-video este textul ficţional audio-vizual, mai exact filmul, teză în urma căreia obţine o bursă de studiu în Brazilia unde, în cadrul unei comunităţi creştine care evanghelizează cu mijloacele moderne, lucrează în departamentul de film, jucând ca şi actor şi într-o telenovelă. Urmează apoi cu o altă bursă de studiu frecventarea unui master în cinema şi fiction, care se finalizează cu scrierea unui scenariu de film şi o practică de o lună de zile la Hollywood într-o casă de producţie de filme creştine.
Teza de doctorat este ultimul pas în acest itinerariu de formare. În cadrul tezei, întrucât între timp pr. Maricel maturizase dorinţa de a pune pe picioare o structură productivă şi distributivă de filme creştine la nivel mondial tocmai pentru a favoriza ca experienţa kerigmatică pe care o trăise să o poată trăi cât mai multe persoane, pr. Maricel prezintă o strategie în acest sens.
Teza este structurată în două parţi. Prima parte cuprinde trei capitole. În primul capitol, întrucât scopul final al autorului este acela de a face ca experienţa kerigmatică să ajungă la toţi oamenii, adică avem de-a face cu evanghelizarea, autorul vorbeşte despre evanghelizare ca şi scop ultim şi cadru teologic general, tratând despre natura, scopul, destinatarii şi strategia evanghelizării. În al doilea capitol, întrucât instrumentul general pe care pr. Maricel doreşte să îl folosească pentru a ajunge la scopul final este corelativul în limbaj audio-viziv al kerigmei cuvânt care este filmul, adică avem de-a face cu cinema, autorul vorbeşte despre cinema ca şi instrument general, tratând despre produsul final al cinemaului, anume despre film, prezentând cele două mari puncte de vedere din care poate fi analizat un film, pentru a se focusa apoi pe analiza dramaturgică şi a prezenta structura dramaturgică a oricărui film, prezentare care arată că orice film vorbeşte despre o anumită temă, de care autorul filmului leagă o anumită teză antropologică, existenţială, care este ca un fel de reţetă a fericirii, teză care, la rândul ei, poate fi exprimată în mod explicit sau implicit. În al treilea capitol, întrucât instrumentul special folosit pentru atingerea scopului este cinema creştin, autorul prezintă cinema creştin ca acel cinema care îşi apropriază scopul, destinatarii şi strategia evanghelizării, autorul arătând cum filmul creştin este acel film care exprimă o teză creştină pe tema pe care o tratează, teză care poate fi, la rândul ei, exprimată în mod direct sau indirect.
A doua parte a tezei cuprinde două capitole. În capitolul al patrulea, autorul, plecând de la fotografia de criză a cinema creştin şi de la individualizarea cauzelor acestei crize, prezintă strategia însăşi pe care o propune pentru a remedia această criză şi a pune astfel pe picioare o structură productivă şi distributivă de filme creştine la nivel mondial. După o prezentare preliminară a tezei importanţei scenariului şi a scenaristului în cadrul celor cinci momente ale istoriei productivo-distributive al unui film, a cheii strategiei care consistă în pregătirea de competenţi scenarişti creştini, a celor două mari domenii în care un scenarist creştin trebuie să fie pregătit, anume domeniul dramaturgic legat de formă şi domeniul umanistico-filozofico-teologic legat de conţinut, autorul prezintă diferitele proiecte care sunt în act actualmente la nivelul Bisericii Catolice, pentru a prezenta apoi proiectul său, care consistă în fructificarea competenţei umanistice, filozofice şi teologice a seminariştilor, preoţilor şi a religioşilor şi în pregătirea acestora în arta dramaturgică, pregătire care se poate face prin introducerea în seminarii şi în itinerariul formativ al congregaţiilor, ordinelor religioase şi al laicilor consacraţi de cursuri de formare în arta dramaturgică. Deprinsă arta dramaturgică, într-un al doilea moment, scenariile pot fi colectate şi verificate la nivel local, naţional sau de Biserică universală, urmând ca apoi cele de calitate să fie introduse în circuitul mondial fie prin vânzarea lor, fie prin producerea lor de către casele de producţie creştine. În al cincilea şi ultimul capitol, pentru a arăta că preoţii pot fi capabili sa "managerieze" arta dramaturgică, autorul analizează şapte filme creştine (The Passion of the Christ - Mel Gibson, 2004; Brother Sun, Sister Moon - Franco Zeffirelli, 1972; The Song of Bernadette - Henry King, 1943; For Greater Glory - Dean Wright, 2012; Heaven is for Real - Randall Wallace, 2014; Fireproof - Alex Kendrick, 2008; October Baby - Andrew Erwin, Jon Erwin, 2011) din două puncte de vedere: cel al elementelor dramaturgice şi cel al istoriei productivo-distributive.
La final, după aprecierile pozitive ale profesorilor şi după un moment de deliberare comisia a făcut anunţul mult aşteptat: pr. Maricel Irinel Mititelu primeşte titlul de doctor în Comunicare Socială Instituţională. La final, membrii comisiei i-au cerut noului doctor să publice lucrarea la editura Universităţii.
La acest moment deosebit, alături de părintele Maricel au fost prezenţi familia şi mai mulţi preoţi români prezenţi la Roma.
În prezent, pr. dr. Mititelu activează în St. Sebastian and St. Pancras Catholic Church din Londra, Anglia, fiind capelanul românilor catolici din această parte a capitalei Marii Britanii.
Pr. Claudiu Bulai
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 9 martie: Roma: Pr. Maricel Irinel Mititelu, doctor în comunicare
