Joi, 11 iunie 2020, începând cu ora 16.30, la Colegiul Pontifical Irlandez din Roma, pr. Gabriel-Iulian Robu şi-a susţinut teza de doctorat în teologie, cu titlul "Ipsam Dei substantiam incommunicabilem (Summa Theologiae Ia, q.13, a.11, ad 1). Denominare Dio alla luce dell'analisi teologica di Es 3,14 nell'incontro tra Jean-Luc Marion e Tommaso d'Aquino: un contributo per un pensiero iconico". Din comisia de evaluare au făcut parte: prof. Riccardo Ferri (preşedintele comisiei şi corelator al tezei), prof. Giuseppe Lorizio (moderatorul principal al tezei), şi prof. Achim Schütz (corelator al tezei). Modalitatea susţinerii tezei a fost cea telematică.
Lucrarea de doctorat a fost prezentată după metoda fondativ-contextuală a şcolii laterane de teologie fundamentală. Această metodă presupune două instanţe: auditus fidei şi auditus temporis. Momentul fondativ, cunoaşterea datului revelat, se uneşte cu momentul interpretativ-contextual, căutându-se mereu un tot mai profund intellectus Revelationis. Această metodă recomandă cunoaşterea nu doar a doctrinei catolice, a fundamentelor, ci şi a contemporaneităţii, a contextului actual, dat fiind faptul că teologia nu se adresează unui destinatar ideal, atemporal, acultural sau acorporal, ci omului concret în condiţiile în care trăieşte azi.
Ceea ce atrage atenţia cititorilor primei ediţii a Dieu sans l'être (1982), pe lângă titlul provocator, este atitudinea critică a autorului francez Jean-Luc Marion faţă de orientarea ontoteologică a metafizicii, autorul referindu-se chiar şi la gândirea sfântului Toma de Aquino. După câţiva ani, în diverse articole şi cărţi, autorul cărţii temperează poziţia sa iniţială şi prezintă cu bucurie o specie de retractare. Doctorul Angelic nu a identificat niciodată la quaestio Dumnezeu cu un concept, chiar şi acela de fiinţă sau ens, cel puţin nu în modul în care este înţeles de ontoteologia modernă. Sfântul Toma nu limitează natura lui Dumnezeu la orizontul lui esse, dar tratează sub ratione Dei fiecare ens şi întrebare despre existenţă (cf. STh, I, q. 1, a. 7, co.).
Alegerea unei asemenea teme în care sunt studiaţi împreună doi autori atât de diferiţi se fondează nu pe un artificiu argumentativ, ci pe întâlnirea reală dintre două filoane de gândire şi pe evoluţia raportului speculativ dintre ele, un raport mai întâi încurcat şi disonant, până la a ajunge la o anumită consonanţă.
Titlul tezei, ipsam Dei substantiam incommunicabilem (STh, Ia, q.13, a.11, ad 1), conţine un text tomist care este aprofundat în retractarea lui Marion. Acest pasaj din Summa sugerează realitatea unui Deus semper maior, paradoxal revelat dar în acelaşi timp inefabil şi misterios. Un Deus revelatus et absconditus, un Dumnezeu care tocmai revelându-se, se ascunde din nou în inefabil. Atenţia faţă de acest adevăr paradoxal este comună ambilor autori.
Cartea "Dumnezeu fără fiinţă" a lui Marion nu e o declaraţie de ateism, ci premisa pentru aserţiunea că Dumnezeu este deasupra fiinţei. E fără a fi, pentru că este deasupra lui a fi. E a iubi. Marion consideră că orizontul iubirii, al darului amativ a lui Dumnezeu, este mai extins decât cel al fiinţei. Darul include fiinţa.
To be or not to be, this is the question. Gândirea lui Marion se opune tocmai acestei centralităţi rezervate pentru vocabularul lui a fi. De ce nu am pune la centru darul, iubirea, adică această cale care secole la rând a fost ori ignorată, ori privită reductiv ca sentimentalism şi emoţie? Iubirea cheamă fiinţele din nimic, le iubeşte înainte ca ele să aibă fiinţă, chiar şi după ce îşi încheie fiinţarea aici. Dacă creaturile există, este pentru că au fost iubite. Iubirea nu are nevoie de judecata fiinţei, ci fiinţa are nevoie de iubire pentru a fi. Iubirea nu răspunde nici la tribunalul raţiunii suficiente - un om poate iubi chiar şi fără motiv sau interes. Aceasta este reducţia agapică a lui Marion, operată în lumina soarelui gri al deşertăciunii. Fără iubire, totul devine deşertăciune. Iubirea în schimb dă sens fiinţei şi o salvează de la deşertăciune.
Această atenţie faţă de limbajul teologic e legată de dorinţa lui Marion de a elibera idea de Dumnezeu de idolatria conceptuală. Idolatria nu e doar un fapt din trecut; tentaţia ei rămâne puternică mereu. Poate că azi oamenii nu adoră statui de idoli, dar pot ajunge să adore concepte, conceptul lor propriu despre Dumnezeu. Ajung să venereze imaginea şi numele unui dumnezeu creat după chipul şi asemănarea lor. Acesta este idolul - rezultatul propriei proiecţii. Ceea ce Marion opune acestei idolatrii este iconicul şi gândirea iconică. Icoana nu este nici proiecţie de sine şi nici lucrare autorefenţială; ea deschide spaţiul spre misterul ce stă dincolo de ea. Icoana reprezintă fereastra deschisă către inefabil. De fapt, atunci când o priveşti te descoperi privit de un Altul. În mod similar, conceptul teologic iconic nu e incurvatus in se, ci e heteroreferenţial, indicând o realitate superioară, dincolo de cuvânt, faţă de care omul trebuie să aibă reverenţă.
Această gândire iconică se află încă în fază de pionierat. O astfel de linie specifică zilelor noastre nu militează nici pentru o teologie puternică, nici pentru o teologie slabă, ci pentru o teologie umilă, care tocmai în umilinţa ei îşi găseşte puterea şi prestanţa (cf. 2Cor 12,9). E o teologie ce uneşte studiul cu rugăciunea, masa de scris a teologului cu genoflexorul.
În contextul unei societăţi lichide, linia iconică nu caută nici să discrediteze forţa conceptului teologic şi nici să negocieze adevărurile de credinţă. Nu doreşte să construiască concepte teologice lichide, ci să sporească puterea conţinutului lor heteroreferenţial - actus credentis non terminatur ad enuntiabile sed ad rem (STh, II-II, q. 1, a. 2, ad 2). După modelul kenozei cristice, în care Cuvântul s-a despuiat de sine, s-a nimicit pentru a deveni suprema revelaţie a iubirii Paterne, conceptul teologic iconic asumă propria kenoză, pentru a se zice nu pe sine, ci transcendenţa Celuilalt, indicibil şi divin.
Graţie elementelor specifice unei gândiri iconice, această lucrare de doctorat asumă şi o valenţă ecumenică. Într-o ţară cu o majoritate ortodoxă cum e România, rezultatele unei cercetări despre funcţia iconică a conceptelor teologice ar putea deschide căi către un dialog fructuos între teologii celor două Biserici, eliminând blocaje cauzate de terminologii prea sigure de sine sau de discursuri monologice.
Chiar dacă tratarea acestor teme au cerut spaţiul amplu a 602 pagini cât cuprinde teza, pe durata expunerii candidatul a ţinut să specifice anumite limite ale lucrării sale, limite care privesc ordinea capitolelor şi bibliografia.
La finalul apărării, profesorii din comisie au intervenit prin diferite aprecieri în care au subliniat originalitatea lucrării, complexitatea bibliografiei, acurateţea stilului, capacitatea doctorandului de a conduce tematica de la Marion spre sfântul Toma, cât şi echilibrul cu care a reuşit să trateze subiecte nu deloc uşoare.
După o scurtă pauză, comisia a revenit online, şi a dat citire în limba latină documentului prin care pr. Gabriel-Iulian Robu a fost declarat doctor în teologie, obţinând calificativul maxim Summa cum laude.
La final, pr. Iulian şi-a exprimat gratitudinea faţă de profesorii de la Universitatea Pontificală Lateran. Un gând de aleasă recunoştinţă a fost îndreptat către PS Iosif Păuleţ, episcop de Iaşi, către Mons. Petru Gherghel, episcop emerit, ÎPS Aurel Percă, arhiepiscop mitropolit de Bucureşti, PS Thomas Deenihan, episcop de Meath-Irlanda şi Mons. Michael Smith, episcop emerit al aceleiaşi dieceze irlandeze care a oferit bursa de studii.
Cuvinte de mulţumire au fost adresate apoi membrilor familiei, cât şi comunităţii Colegiului irlandez, faţă colegii de clasă şi preoţii diecezei de Iaşi şi din alte dieceze, faţă de confraţii preoţi care studiază sau lucrează la Roma. Un gând de recunoştinţă a îndreptat spre comunităţile unde a activat în ultimii ani, spre toate persoanele care i-au fost aproape, şi către toţi cei care au urmărit susţinerea doctoratului.
Pr. Emilian Jitaru
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 11 iunie: Roma: Pr. Gabriel-Iulian Robu, doctor în teologie
