Joi, 26 ianuarie 2012, o parte a comunităţii române catolice din Roma a participat alături de comunităţile din America Latină, Bangladesh şi Madagascar la un pelerinaj al credinţei pe urmele primei comunităţi creştine.
Iniţiativa a aparţinut Oficiului pentru Migranţi din cadrul Vicariatului de Roma şi a fost concretizată cu ajutorul ghizilor şi a autocarelor speciale, puse la dispoziţie de către Opera Romana Pellegrinaggi.
Grupul comunităţii române a fost însoţit de către pr. Isidor Iacovici, parohul comunităţii românilor catolici din Roma, şi de pr. Felician Tiba.
Primul obiectiv vizitat a fost închisoarea unde a fost închis apostolul Petru când se afla la Roma. La "ieşirea" din închisoare ne-a fost dat sa vedem întregul Forul roman, cu Via Sacra care conduce spre Campidolio, Templul vestalelor, Templul lui Iulius Caesar, Bazilica Emilia, care adăpostea tribunalul civil, Templul lui Saturn (cel mai vechi din Roma), Arcul lui Sptimius Sever şi Palatinul.
Pe traseul spre bazilica "Sfântul Ioan din Lateran" am putut admira de la înălţimea autocarului Palatul Veneţia, Columna lui Traian, Altarul Patriei, Piaţa Campidoliului cu sediul actual al Primăriei, Băile lui Caracala şi Colloseum-ul.
Ţinta finală a pelerinajului a fost bazilica "Sfântul Ioan din Lateran", cu obiectivele alăturate: Scara sfântă, Baptisterul şi Universitatea Pontificală din Lateran.
Pelerinajul s-a încheiat cu celebrarea sfintei Liturghii în bazilica "Sfântul Ioan din Lateran" de către pr. Isidor Iacovici, alături de care au concelebrat pr. Felician Tiba şi pr. Joseph Rabenirina, capelan şi reprezentant naţional al comunităţii din Madagascar.
La sfârşit, câţiva din pelerini ne-au lăsat impresiile lor pe care le vom reda în continuare:
- "Deşi sunt la Roma de mai bine de zece ani, n-am crezut că pot să fie atâtea lucruri frumoase" (Maria).
- "M-a impresionat mult crucifixul din carcera unde a stat sfântul Petru. Nu ştiu, ceva unic!" (Valerica).
- "E impresionant să păşeşti pe urmele celor care au fost acum o mie, acum o mie cinci sute sau chiar acum aproape două mii de ani. Te cuprinde o emoţie profundă" (Ana).
- "S-a meritat să-mi las «bătrâna» pentru o după-amiază. Aşa m-am îmbogăţit mai mult" (Alina).
- "Abia am aşteptat sfânta Liturghie din «Sfântul Ioan din Lateran». Câţi nu şi-ar fi dorit să participe măcar o dată la o sfântă Liturghie aici, dar..." (Gema).
Mulţumită celor care au făcut posibil acest mic, dar frumos şi profund pelerinaj, ne rugăm ca Domnul să ne păstreze vrednici urmaşi ai celor care ne-au precedat în credinţă.
Unul dintre pelerini
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 26 ianuarie: Roma: Pe urmele primei comunităţi creştine
