Cu ocazia încheierii misiunii de pastoraţie în Parohia "San Vitale" din Roma, părintelui Iulian Faraoanu, i-a fost dedicată o poezie, pe care o redăm mai jos. Pr. Iulian Faraoanu a activat la Roma de la 1 octombrie 2005 până la 1 septembrie 2009, când a primit numirea de profesor la Institutul Teologic "Sf. Iosif" din Iaşi.

Creştini români din Roma
Veniţi, azi vă rugăm
Pe părintele Iulian
Cu toţi să-l salutăm.

Căci părinte Iulian
După 10 ani în apostolat
Glasul lui Isus
Iarăşi v-a chemat.

Şi cum să rezistaţi
Glasului divin
Aţi răspuns îndată:
"Iată vin!"

Ştim cu toţii este
Voinţa lui Dumnezeu
Dar, omeneşte spunem
Că ne pare rău.

Căci 4 ani în urmă
Părinte Iulian
Aţi venit la Roma
Ca misionar.

Cu al nostru paroh
Aţi colaborat
Lucrând zi de zi
În apostolat.

Sfânta Liturghie
Când aţi celebrat
Prin predică sfântă
Ne-aţi încurajat.

La sfânta spovadă
Mult ne-aţi îndemnat
Şi la masa sfântă
Des ne-aţi invitat.

Ne amintim acum cu drag
Cucernic părinte
Cum împreună am participat
La multe pelerinaje sfinte.

Pentru toate câte
Aţi făcut părinte
Să fiţi răsplătit
Cu multe haruri sfinte.

De multe ori părinte
Ni s-a întâmplat
Fiind puţin "căpoşi"
V-am mai supărat.

Cu fruntea plecată
Profund ruşinaţi
Vă rugăm părinte
Ca să ne iertaţi.

Şi dacă vreodată
Ne vom întâlni
Noi sperăm şi credem
Că nu ne veţi ocoli.

La mulţi ani părinte
Multă sănătate
Din ceruri de sus
Haruri îmbelşugate.

Şi acolo unde
Domnului slujiţi
De noi cei din Roma
Să vă amintiţi.

O mamă preasfântă
Şi plină de har
Sfinţeşte pe cei
Ce slujesc la altar.

La mulţi ani din suflet
Astăzi vă urăm
Şi la San Vitale
Cu drag v-aşteptăm.

Elena Herciu