Roma: Oaspeţi de seamă la românii catolici din Parohia "San Vitale"
Ziua de 1 iunie 2014 a fost una specială pentru românii ce locuiesc la Roma. În sărbătoarea Înălţării Domnului (pe teritoriul Italiei se celebrează duminica), comunitatea română din Roma a Parohiei San Vitale a avut onoarea de a avea în mijlocul lor pe amândoi episcopi ai Diecezei de Iaşi, Preasfinţitul Petru Gherghel şi Preasfinţitul Aurel Percă. Şi nu veniţi într-o simplă "excursie", ci pentru a mulţumi pentru darul beatificării episcopului martir, Anton Durcovici.
Pentru ca sărbătoarea să aibă un spirit de familie, am avut bucuria de a avea în mijlocul nostru şi un mic grup de români tot din dieceză, pelerini în Italia, la beatificarea Maicii Speranţa, care a avut loc sâmbătă, 31 mai, la Collevalenza.
La această frumoasă sărbătoare ne-au onorat cu prezenţa şi Bogdan Tătaru-Cazaban, ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun şi Diana Bubenek-Turconi, ministru, reprezentanţi din partea Radio Vatican: Mons. Anton Lucaci şi pr. Adrian Dancă, preoţi care studiază sau îşi desfăşoară activitatea la Roma, persoane consacrate, credincioşi din cele două comunităţi de români din Roma.
Într-o biserică plină ochi, la predică, episcopul a evocat figura noului fericit, amintindu-ne despre cum s-a îngrijit de dieceza sa, ca un adevărat bun păstor şi cum şi-a dat viaţa pentru "oile" sale, purtând cu el către Tatăl ceresc rănile, iubirea şi jertfa pentru Cristos. Un adevărat păstor care a ştiut de greutăţile acelui timp, un model de iubire perfectă în Fecioara Maria, Mama noastă, care a ales-o şi ca patroană a Diecezei de Iaşi. A fost modelul de păstor care şi-a întâlnit turma, umplând-o de iubirea sa, care şi-a dat viaţa pentru noi, împotrivindu-se acelor principii care înjoseau omul.
A mai evocat şi figura Maicii Speranţa (fondatoare a Slujitoarelor şi Fiilor Iubirii Milostive - congregaţii ce sunt prezente şi în România la Barticeşti), o adevărată slujitoare a Domnului, o martoră a dăruirii. Aşa cum atâţia sfinţi şi-au dat viaţa, aşa şi Maica Speranţa a primit mandat de a-l anunţa pe Dumnezeu, pentru a-l urma, pentru a-l face cunoscut, pentru a fi chemaţi pe urmele sale.
După jertfa euharistică, a urmat un alt frumos moment, prin care păstorii Diecezei noastre au adus mulţumiri pentru măreţul moment al beatificării episcopului Anton Durcovici, un gând special şi un "premiu" pe măsură, fiindu-i aduse păstorului nostru, al românilor din Italia, preotul Isidor Iacovici, cel care a fost şi postulator al cauzei de beatificare, primind din partea episcopului Petru Gherghel, un relicvar al noului fericit, spre a fi venerat şi de către cei de departe de casă (ca moment de cinstire a noului fericit a fost aleasă ziua de joi, zi consacrată rugăciunii pentru a avea preoţi buni şi păstori buni).
Să învăţăm de la sfinţii noştri de a nu ne îndepărta de drumul lui Cristos, chiar dacă este un drum de calvar, să ne îndreptăm cât mai des spre tabernacol spre a-l găsi şi a-i aduce mulţumiri pentru că nu ne-a părăsit şi ne ajută în continuare să fim buni creştini.
"Fericiţi sunt Doamne, cei care caută faţa şi pacea ta".
Mihai Lazar
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 1 iunie: Roma: Oaspeţi de seamă la românii catolici din Parohia "San Vitale"