Roma: Credincioşi români prezenţi la sfânta Liturghie celebrată de papa Francisc în "Domus Sanctae Marthae"
Sfântul Părinte Francisc a prezidat o Liturghie, în dimineaţa de luni, 16 iunie 2014, în capela "Sfântul Duh" din "Domus Sanctae Marthae", Città del Vaticano, la care au participat un grup de credincioşi români, proveniţi din comunităţile româneşti din Roma, credincioşi italieni, dar şi un grup restrâns de preoţi.
La sfânta Liturghie, într-un ambient de simplitate, au fost prezenţi un număr restrâns de laici, persoane consacrate şi preoţi, printre care şi responsabilul comunităţilor româneşti la Roma, părintele Isidor Iacovici, paroh şi decan, şi pr. Ciprian Bejan-Piser, colaborator în comunitatea San Vitale-Roma.
Momentul întâlnirii cu Sfântul Părinte papa Francisc a fost de o mare intensitate emoţională. Pentru mulţi dintre noi a fost pentru prima oară, de aceea emoţiile erau unice, pe măsură, doar gândindu-ne la persona şi sensibilitatea Sfântului Părinte Francisc.
În omilia sa, Sfântul Părinte a vorbit şi despre problema corupţiei. Amintind istoria lui Nabot (Reg 21,1-6) care refuza să cedeze regelui Ahab via sa rămasă ca moştenire, papa Francisc spunea că aceasta este o istorie care se repetă şi astăzi în cazul acelor persoane care sunt la putere, care au fie o putere materială, fie politică sau spirituală. Cum se corupe persona? "Se corupe pe strada siguranţei proprii, înainte de toate: a banului, a puterii, a vanităţii, a orgoliului...".
"În ziare - spunea papa Francisc - citim de multe ori: ...a fost dat în judecată acel politician care s-a îmbogăţit în mod magic, a fost dat în judecată acel patron care s-a îmbogăţit exploatând acel muncitor, un preot care a abandonat misiunea şi datoria pastorală pentru a se îngriji de puterea sa. Deci există corupţi politici, ai afacerilor, dar şi corupţi ecleziastici. Sunt peste tot. Toţi suntem tentaţi de corupţie".
Cine plăteşte corupţia? "Corupţia o plăteşte săracul. Ca şi în cazul regelui Ahab, corupţia a plătit-o Nabot, omul sărac, fidel tradiţiei sale, fidel valorilor sale, fidel moştenirii primite de la tatăl său. Între voi să nu fie aşa, spune Isus apostolilor, cine are putere, să devină slujitor. Sublinia papa Francisc: "unica stradă pentru a abandona corupţia, unica stradă pentru a învinge tentaţia şi păcatul corupţiei este slujirea în favoarea aproapelui, deoarece corupţia provine din orgoliu şi mândrie".
La sfârşitul sfintei Liturghii Sfântul Părinte i-a salutat pe toţi credincioşii prezenţi în parte. Pr. Isidor Iacovici i-a oferit Sfântului Părinte o relicvă şi un tablou ce îl reprezenta pe fericitul Anton Durcovici.
Eduard Pal
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 16 iunie: Roma: Credincioşi români prezenţi la sfânta Liturghie celebrată de papa Francisc în "Domus Sanctae Marthae". Foto: "L' Osservatore romano"