|
| Foto: Wikipedia |
De la perioada judecătorilor la regalitate în Israel. Samuel şi preţul mijlocirii
de Frederic Manns
Fiul lui Elkana şi al Anei, Samuel aparţine tribului lui Efraim. Elkana are o altă soţie numită Penina care i-a dat copii, în timp ce Ana nu avea copii. Sterilitatea este considerată ca un blestem. Ea merge la sanctuarul din Şilo unde este păstrată arca alianţei şi se roagă în inima sa. Obţine un copil pe care-l numeşte Samuel şi pe care-l consacră Domnului lăsându-l să trăiască la Eli în templul din Şilo (1Sam 1-2).
Înainte de a se întoarce acasă, Ana plină de bucurie îi mulţumeşte lui Dumnezeu pentru că puterea sa îi dă jos pe cei mândri şi îi ridică pe cei slabi şi pe cei lipsiţi de apărare. El dă sterilei rodnicie, în timp ce aceea cu mulţi copii s-a ofilit (2,1-10). Maria, mama lui Isus, cunoaşte cântarea Anei şi o citează în Magnificat.
În sanctuarul din Şilo, în pofida prezenţei preotului drept Eli, trăiesc cei doi fii ai săi, Ofni şi Fines, care sunt pervertiţi şi abuză de femeile care slujeau la intrarea în cortul întâlnirii (1Sam 2,22). Mai mult, nu sunt cinstiţi în împărţirea porţiilor de animale jertfite. Le place să profite de situaţia lor şi să mănânce multă carne.
Samuel creşte în templu şi deja de mic poartă haina sacerdotală. Mama sa merge la templu în fiecare an ducându-i în dar o mică haină, ca şi cum să-l asigure de prezenţa sa. Şi Maria merge în fiecare an în pelerinaj la templu deşi nu era o obligaţie pentru femei.
Cuvântul lui Dumnezeu în acea epocă este rară, însă Dumnezeu se manifestă copilului. De trei ori îl cheamă noaptea. Samuel crede că învăţătorul său Eli îl cheamă. Preotul este cel care-l instruieşte cum să răspundă dacă vine din nou chemarea: "Vorbeşte, Doamne, căci slujitorul tău ascultă" (1Sam 3).
La a patra chemare, Dumnezeu numindu-l profet al său, îi prezice pedepsirea lui Eli, datorită slăbiciunii arătate faţă de fiii nesăbuiţi. Dimineaţa, Samuel îi revelează profeţia lui Eli, care din acel moment devine un discipol al său şi spune: "El este Domnul! Să facă ce-i bine în ochii lui".
"Tânărul Samuel creştea şi era plăcut înaintea Domnului şi a oamenilor" (2,26) - refren pe care Lc 2,52 îl preia pentru Isus -, dar "Samuel nu îl cunoştea încă pe Domnul şi cuvântul Domnului încă nu-i fusese descoperit" (3,7). Din tânăr care ascultă, Samuel devine bărbat care vorbeşte: "Tot Israelul a recunoscut că Domnul l-a constituit pe Samuel profet al Domnului" (3,20). Ca nou Moise, Samuel este eliberator al asupririi filistene şi mijlocitor la Dumnezeu pentru a cere victoria (1Sam 7,2-14).
Câţiva ani după aceea, Israel trebuie să înfrunte invazia filistenilor. Evreii îndură o primă înfrângere la Afek şi apoi a doua mai gravă. Fiii preotului sunt ucişi în război şi arca alianţei purtată în bătălie ca garanţie a ocrotirii divine este capturată de filisteni şi pusă în templul lui Dagon. În fiecare zi, statuia lui Dagon zace cu faţa la pământ în faţa arcei.
Eli a rămas în sanctuarul din Şilo. Vestea pierderii arcei îl face să cadă de pe scaun datorită durerii. Îşi sfărâmă craniul şi moare. Cetatea Şilo este după aceea distrusă, adeverindu-se complet profeţia lui Samuel.
Arca aflată în mâna filistenilor le provoacă multe nenorociri. Nu există altă soluţie decât s-o redea evreilor; însă nemaiexistând sanctuarul, arca este ţinută timp de douăzeci de ani în diferite locuri. În timpul regelui David este readusă la Ierusalim de la Kyriat Yearim.
În această perioadă, Samuel îşi desfăşoară activitatea sa profetică readucându-i pe israeliţi la cultul lui Yhwh. Îi adună la Masfa şi cu rugăciuni, posturi şi mărturisiri ale păcatelor, îi pregăteşte pentru războiul împotriva asupritorilor.
Filistenii atacă din nou Israelul, dar sunt înfrânţi şi alungaţi până la Bet-Kar. De atunci ei nu mai intră în Israel până când Samuel este judecător.
După distrugerea lui Şilo, Samuel se mută la Rama, ţara sa natală. În fiecare an umblă prin teritoriul lui Israel judecând şi întâlniri şi prezidând adunări.
Fiii săi Ioel şi Abijah nu merg pe urmele sale provocând o conducere rea şi ameninţarea noii invazii filistene. Poporul îi cere lui Samuel să renunţe la funcţie şi să numească un rege, pentru a mărşălui în fruntea soldaţilor.
După câteva reticenţe este convins de Dumnezeu, căruia i s-a adresat cu rugăciune. Samuel îl consacră rege pe Saul. Două tradiţii sunt cunoscute. În prima ungere are loc în trei momente: mai întâi în privat la Rama, apoi cu tragerea la sorţi la Masfa şi în sfârşit la Galgala unde este prezentat poporului. Samuel scrie codul de drept al regelui, apoi demisionează din funcţia de judecător.
O altă tradiţie vrea că Samuel l-a întâlnit la Rama pe Saul care căuta măgăriţele tatălui său şi i-a conferit ungerea (1Sam 9-10). "Cel iubit de Domnul, Samuel, profetul Domnului, a stabilit regalitatea şi a uns principi peste poporul său", recunoaşte Sir 46,13.
Profetul merge la Saul după marea bătălie împotriva amaleciţilor pentru a-l certa pentru că nu a executat exterminarea totală a acelui popor şi că a salvat viaţa lui Agag, regele lor. Mai mult, a luat ca pradă toate armamentele mai bune. După aceea Samuel îl informează pe Saul că Domnul l-a repudiat ca rege. Petrece noaptea în rugăciune (1Sam 15,11), aşa cum face Isus în Lc 6,12.
La indicaţia lui Dumnezeu, Samuel merge după aceea la Iesse, betleemitul. Ajuns la Betleem, îi aduce în faţa sa pe cei şapte fii ai lui Iesse, dar niciunul dintre ei nu este indicat de Dumnezeu ca viitorul rege. Există al optulea fiu, David, cel mai mic care paşte oile. Chemându-l, Samuel recunoaşte în el pe dinainte-alesul şi cu cornul cu ulei, în prezenţa fraţilor, îl consacră rege al lui Israel, apoi se întoarce la Rma. Samuel moare pe la nouăzeci de ani în mijlocul doliului tuturor israeliţilor şi este înmormântat în proprietatea sa din Rama.
În dezvoltarea istoriei ebraice, Samuel reprezintă perioada de tranziţie de la orânduirea judecătorilor la cea monarhică şi începutul diviziunii autorităţii religioase-sacerdotale de cea laico-politică.
Samuel a învăţat de la mama sa, Ana, cum "să stea în faţa Domnului" şi de la preotul Eli cum să asculte cuvântul lui Dumnezeu. Mai târziu, şi el cunoaşte preţul mijlocirii: "Dar eu, departe de mine să păcătuiesc înaintea Domnului încetând să mă rog pentru voi! Din contră, vă voi învăţa calea cea bună şi dreaptă" (1Sam 12,23). Isus a învăţat de la mama sa să se roage şi să devină mijlocitoare prin excelenţă. Este normal ca Samuel să fie numit de Părinţii Bisericii typus Christi începând de la Sfântul Ciprian (PL 4, 689).
(După L'Osservatore Romano, 13 noiembrie 2021)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
