Relatările de duminică
Betleem, casa pâinii
de Frederic Manns
Anumite locuri au un destin istoric. Au fost binecuvântate de cer. Nu se termină niciodată aprofundarea mesajului lor. Este cazul Betleemului, cetatea lui David şi a fiului lui David. Ciclul patriarhilor menţionează Betleemul ca loc al morţii Rahelei, soţia lui Iacob. Gen 35,19 aminteşte că, în timpul călătoriei de la Betel la Efrata, pentru soţia predilectă a lui Iacob a venit timpul de a naşte. Naşterea s-a dovedit dificilă. Puţin după ce a adus pe lume pe fiul Beniamin, "Rahela a murit şi a fost îngropată pe drumul ce duce la Efrata, adică la Betleem". După ce a ridicat o stelă pe mormântul ei Iacob şi-a întins cortul dincolo de Migdal-Eder (Gen 35,21). Această ultimă menţionare geografică a fost obiectul unei interpretări mesianice în sinagogă. "Iacob şi-a întins cortul dincolo de turnul turmei, loc din care Regele Mesia trebuie să se manifeste la sfârşitul timpurilor". Pentru autorul acestei tradiţii targumice, istoria poporului israelian este aceea a unui mare pelerinaj: poporul este pe cale, în căutarea patriei sale. Când Mesia păstorul poporului său îşi va întinde cortul său printre oameni, va găsi adevărata locuinţă. Betleem este numit şi "Efrata" care înseamnă "rodnică, fertilă, fecundă". Iosif patriarhul, figură a lui Mesia, este numit vlăstar roditor (Gen 49,22).
Cartea Judecătorilor menţionează Betleemul de multe ori. Episodul cel mai vestit este fără îndoială idila lui Rut şi Booz. Partea finală a Cărţii lui Rut este cunoscută pentru că este reluată în genealogia lui Isus: "Salmon i-a dat naştere lui Booz, Booz i-a dat naştere lui Obed, Obed i-a dat naştere lui Iesse, Iesse i-a dat naştere lui David". De notat că înaintaşa lui David era o moabită.
Cartea lui Rut relatează viaţa unei familii ebraice din timpul judecătorilor. Din cauza unei foamete, Elimelec, soţia sa Noemi şi cei doi fii ai lor au părăsit Betleemul pentru a merge în câmpia Moab. După moartea soţului şi a fiilor, lui Noemi nu i-a mai rămas decât să se întoarcă acasă. Atunci una dintre cele două nurori, Rut, moabita, a decis s-o însoţească pe soacră în călătoria spre o ţară străină. Aproape de cetatea Betleem se afla ogorul lui Booz, o rudă îndepărtată a soţului lui Noemi. Când Rut a mers la acest ogor pentru a culege spice în urma secerătorilor, Booz s-a informat despre ea şi i-a venit în ajutor. Puţin după aceea, Booz s-a hotărât să o ia în căsătorie pe moabita Rut. Dar el mai întâi trebuia să răscumpere ogorul pus în vânzare de Noemi. Bătrânii din cetate, binecuvântând perechea de soţi, i-au făcut lui Booz această urare: "Fă-te puternic în Efrata şi fă-ţi un nume în Betleem" (Rut 4,11).
Cartea lui Rut începe vorbind despre o foamete. Predicatorii din sinagogi aminteau zece foamete de care a suferit omenirea: "A zecea nu va fi o foamete obişnuită. Oamenilor nu le va fi foame de pâine nici sete de apă. Le va fi foame de cuvântul lui Dumnezeu".
Rut 3,15 conţine o altă tradiţie mesianică. Prezintă întâlnirea lui Booz cu Rut pe câmpii. Ziua următoare, Booz, nevoind ca Rut să plece aşa cum a venit, i-a dat şase măsuri de orz pe care le-a pus pe umerii săi şi ea s-a întors la Betleem. O interpretare sinagogală a celor şase măsuri de orz descoperă în ele o însemnătate simbolică. Rut vede în acele şase măsuri o vestire a celor şase drepţi care se vor naşte din ea: "Aceşti drepţi sunt David, Daniel şi însoţitorii săi şi Regele Mesia".
Betleem este celebru pentru că acolo s-a născut David. Rut moabita este considerată ca înaintaşa lui David.
1Sam 16,12 descriindu-l pe David ca roşcat, adaugă: "Era plăcut la vedere". Biblia greacă precizează: "Era frumos înaintea Domnului". 2Sam 23 a păstrat ultimele cuvinte ale lui David unde Targumul vede o aluzie la era mesianică: "Puternicul din Israel care domină pe toţi fiii oamenilor. El judecă în adevăr. El a decis să numească un Rege. Este Mesia care se va ridica şi va conduce în teama de Domnul".
Evanghelia lui Matei 2,1-6 face referinţă la profeţia din Mih 5,1 pentru a justifica naşterea lui Isus la Betleem. Această profeţie are o puternică rezonanţă mesianică în liturgia iudaică: "Şi tu, Betleem, pământ al lui Iuda, nicidecum nu eşti cea mai mică dintre cetăţile de seamă ale lui Iuda; căci din tine va ieşi stăpânitorul care va păstori poporul meu, Israel". Nu se va spune niciodată suficient importanţa de a citi textul în contextul său iudaic.
La sud de Betleem, regele Irod a construit o mare fortăreaţă care trebuia să păstreze mormântul său. Logica biblică se verifică o dată în plus: îi dă jos de pe tron pe cei puternici, îi înalţă pe cei smeriţi.
A evoca Betleemul înseamnă a aminti patria lui Mesia şi a înaintaşilor săi. Dumnezeu este fidel faţă de cuvântul jurat lui David. Ieronim îl numeşte casa pâinii care este dată celui căruia îi este foame de cuvânt.
În lumea biblică pâine este alimentul esenţial pentru viaţă. Împărţind în mod miraculos pâinea prin intermediul profetului Elizeu şi al însuşi Fiului său, Dumnezeu se revelează ca acela care vrea ca omul să trăiască în adevărul deplin al naturii sale corporale şi spirituale: "Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi", repetă rugăciunea învăţată de Isus discipolilor săi.
În om, în afară de foamea fizică şi corporală, este prezentă o altă foame, dorinţa de o altă pâine: "Trebuie să fim înfometaţi de Dumnezeu: trebuie să cerşim rugându-ne la uşa prezenţei sale şi el va da celor înfometaţi hrana" (Sfântul Augustin, En. in Ps., 145, 16).
Răspunzând la ispita diavolului în pustiu, Isus, citând Dt 8,3, spune: "Nu numai cu pâine va trăi omul, ci şi cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu" (Mt 4,4).
Omului îi este foame şi sete de Dumnezeu; mai bine zis: omul este foame şi sete de Dumnezeu. "Pâinea pe care o voi da eu este trupul meu pentru viaţa lumii", spune Isus la Cafarnaum după ce a înmulţit pâinea (In 6,51). Şi până când nu satisface această foame şi sete, omul nu are pace. "Ne-ai făcut pentru tine, Doamne, şi neliniştită este inima noastră până când nu se odihneşte în tine" (Sfântul Augustin, Conf. 1, 1).
Betleem este cu adevărat casa pâinii care vine pentru a salva omenirea de foame. Cea mai mare glorie a sa a fost aceea că acolo s-a născut Isus şi că este cu toate împrejurimile sale vibrantă de amintirile misterelor inefabile împlinite în el.
(După L'Osservatore Romano, 11 decembrie 2021)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
