"¡ Viva Cristo Rey!" Acestea au fost ultimele sale cuvinte. Nu avea decât 36 ani. Cu braţele întinse asemeni lui Isus pe cruce, ţinând într-o mână rozariul şi în cealaltă crucifixul, cădea sub gloanţele plutonului de execuţie Miguel Agustín Pro Juárez, preot iezuit. Şi tot asemeni lui Isus, binecuvântase pe cei care aveau să-l ucidă, cerând Tatălui să-i ierte. Era 23 noiembrie 1927. Iar singura lui vină era aceea de a fi preot într-un regim totalitar. Un preot născut într-un orăşel minier mexican, printre năpăstuiţii sorţii, asumându-şi menirea să le aducă lumina, un preot "plin de strălucire şi bucurie, niciodată trist sau morocănos" în ciuda tuturor suferinţelor sale fizice. Iar entuziasmul şi voioşia sa îşi aveau izvorul tocmai în devoţiunea adâncă faţă de Isus - acesta era Miguel Agustín Pro Juárez. Preşedintele de atunci al Mexicului, Plutarco Elias Calles, dezlănţuise prigoana împotriva Bisericii Catolice, "cea mai cumplită campanie anticatolică din istorie de la regina Elisabeta I a Angliei" (cum scria Graham Greene). Biserici distruse, preoţii şi credincioşii urmăriţi, arestaţi, asasinaţi - execuţii fotografiate în detaliu ca să înspăimânte populaţia - dar Biserica trăia şi se întărea în clandestinitate. Chiar şi execuţia preotului Miguel Pro a fost fotografiată de reprezentanţii guvernului, fotografiile au fost publicate în cotidiene de mare tiraj care au făcut înconjurul ţării, dar efectul a fost contrar celui scontat: "Omul poate să moară - Dumnezeu nu moare niciodată" - aşa s-a scandat de miile de participanţi la funeraliile lui.
Cu doi ani înainte, în 1925, papa Pius al XI-lea instituise solemnitatea "Cristos, Regele Universului" prin enciclica Quas Primas, ca reacţie la creşterea fără precedent a secularismului, individualismului, naţionalismului, sub dictatura care se contura ameninţătoare în Europa. Era perioada în care mulţi creştini, chiar şi catolici, puneau sub semnul întrebării nu numai autoritatea Bisericii şi implicit a lui Isus, dar se îndoiau de însăşi existenţa lui Isus. Tot aşa cum sărbătoarea "Corpus Christi" a fost instituită atunci când devoţiunea faţă de Sfânta Euharistie aproape se stinsese, la fel Solemnitatea "Cristos, Regele Universului", s-a născut într-o perioadă de criză, pentru ca:
1. naţiunile să-şi dea seama că Biserica are dreptul la libertate şi imunitate în faţa statului (Quas Primas, 32);
2. pentru ca liderii şi naţiunile să înţeleagă că datorează respect lui Cristos (Quas Primas, 31) şi
3. pentru ca prin această solemnitate, care ne aminteşte că Isus trebuie să domnească în inima, mintea, voinţa şi trupul nostru, credinţa să dobândească putere şi curaj (Quas Primas, 33) .
Enciclica Quas Primas este la fel de actuală azi ca şi atunci, fiindcă şi astăzi, singura autoritate e egoul, singura sa modalitate de manifestare e dominaţia efectivă asupra celorlalţi - persoane, naţiuni, teritorii, iar singurul lucru care conferă putere de manifestare autorităţii - evident, seculare - a egoului e acumularea materială "trecând peste cadavre" în sensul cel mai strict al cuvântului.
Iar dacă-l celebrăm o singură dată în an pe Isus, regele Universului, şi nu cum ar trebui - în fiecare clipă, cu inima, gândul şi corpul nostru - nu facem decât să împlinim un ritual - frumos, ce-i drept, dar lipsit de conţinut - lipsit de substanţa de suflet care l-a făcut pe Miguel Pro să-şi împlinească până la capăt misiunea de preot cu acel curaj şi bucurie în sacrificiu pe care o poate da numai certitudinea adevăratei victorii.
Iată de ce e atât de important să ne amintim în fiecare clipă în slujba cui anume suntem.
"În slujba lui Dumnezeu şi a patriei" - iată titlul expoziţiei care se află deschisă în aceste zile la Facultatea de Filozofie şi Pedagogie a Universităţii "Ignatianum" din Cracovia. Materialul documentar amplu prezentat, provenind din arhivele personale, din muzeul armatei şi din colecţii particulare urmăreşte contribuţia familiei Rostworowski în istoria Poloniei. Exponatele, ordonate în trei secţiuni, relevă participarea activă a membrilor familiei "în slujba serviciului militar", "în slujba statului", "în slujba Bisericii Catolice". Şi aceasta, de-a lungul a peste 600 de ani (prima menţiune datând din anul 1386). Iar printre cei menţionaţi se află nobili, conducători de oşti, legiuitori, intelectuali, oameni de artă şi cultură, pictori, oameni ai Bisericii (un benedictin, un episcop, iezuiţi...). Jertfa lor a contribuit la edificarea Poloniei de astăzi. De exemplu, Stanislaw Rostworowski (1888-1944), care a luptat pentru redobândirea neatârnării Poloniei, a fost adjutant în Consiliul de regenţă, a participat la numeroase misiuni în Viena şi Berlin, în 1921 a participat la războiul de alipire a Sileziei la Polonia, în continuare a deţinut funcţia de şef de stat major etc. - este imaginea exemplară a celui dedicat deopotrivă, complet şi până la sfârşit, lui Dumnezeu şi patriei. În timpul Celui de-al Doilea Război Mondial a participat la mai multe misiuni secrete, a organizat evacuarea trupelor poloneze din Bucureşti şi Budapesta în Franţa etc.; întors în ţară, la conducerea armatei de rezistenţă, a fost arestat de Gestapo şi torturat. A rezistat fără un cuvânt în faţa tuturor abjecţiilor, dar lovit peste faţă de anchetator, a ripostat în acelaşi fel fiindcă nimeni, niciodată, nu are dreptul să calce în picioare demnitatea omului. Şi a fost ucis.
Şi mai departe, aşa cum se spune, "... Szabli Rostworowskich nie może braknąć tam, gdzie biją się o Polskę" ... (Sabia (familiei) Rostworowski nu poate lipsi acolo unde se desfăşoară lupta pentru Polonia). Şi niciodată în familie nu au fost trădători şi nici vânzători de ţară. Iar despre iubirea de patrie vorbeşte de la sine jertfa de-a lungul generaţiilor.
De unde oare vine tăria tuturor?!
Titlul expoziţiei de la "Ignatianum" - Cracovia este explicaţia: "În slujba lui Dumnezeu şi a patriei".
Iar aceasta este totodată invitaţia. Şi mai mult decât o invitaţie, e chemarea sobră, demnă, caldă şi nobilă - fiindcă numai în slujba lui Dumnezeu poţi rămâne neclintit în dreptate şi adevăr.
Adică, în victorie - în acea victorie adevărată, dincolo de viaţă, dincolo de moarte.
Pentru ca această victorie să existe şi să ne amintim de ea, a fost instituită în 1925 solemnitatea "Isus, Regele Universului".
Şi, pentru că a luptat pentru această victorie, pr. Miguel Pro, SJ, a fost executat la 23 noiembrie 1927. El avea să fie beatificat în 25 septembrie 1988 de papa Ioan Paul al II-lea. "Nici suferinţa, nici bolile grave, nici activitatea istovitoare ca preot, adeseori desfăşurată în condiţii dificile şi periculoase, nu au putut să-i stingă bucuria plină de strălucire, pe care Isus a adus-o în viaţa sa şi pe care nimic nu i-o mai putea lua înapoi. Într-adevăr, sacrificiul de sine neprecupeţit pentru cei umili izvora din iubirea sa fierbinte pentru Isus şi din dorinţa de a-l urma întru totul, chiar şi în moarte" - a spus papa Ioan Paul al II-lea la ceremonia de beatificare.
Şi tot pentru această victorie se înalţă şirul lung al martirilor dintotdeauna şi de pretutindeni, ştiuţi şi neştiuţi, sanctificaţi sau nu, amintiţi în calendar sau nu, celebraţi sau nu, dar cu siguranţă scrişi în cartea vieţii de Cel care cumpăneşte ordinea universului şi firea vremurilor.
Fiindcă împărăţia dreptăţii se află acolo unde domneşte Isus, Rege: în nesfârşita iubire a inimii tuturor şi a fiecăruia din noi, în parte.
Pentru totdeauna.
Dr. Ecaterina Hanganu
