...Când vorbim de stele, ne putem gândi la cerul nopţii de vacanţă (într-o zonă fără lumină artificială se numără "cu ochiul liber" vreo 3.000 de stele) sau la personalităţi (făcute să lumineze istoria omenirii, sau o anumită fâşie de timp, sau numai câţiva ani, sau un sezon, sau doar câteva zile...), sau la o persoană anume şi la "stelele din ochii săi"... Sau poate, la podoabele din bradul de Crăciun şi la steluţele fulgilor de nea...
Stelele sunt făcute să lumineze. Poate de aceea se spune că atunci când se naşte un copil, o stea se aprinde pe cer. Astfel, fiecare viaţă este înscrisă în cer, are locul ei în cer, luminează cerul şi-i luminează pe toţi ceilalţi oameni.
V-aţi întrebat ce s-ar întâmpla dacă, deodată, cerul şi-ar pierde toate stelele?
E de neconceput! Nici nu ne-am mai putea da seama de fenomenele cosmice care s-ar petrece, fiindcă acesta ar fi sfârşitul, marele colaps al întregului univers.
Şi atunci, cum de stăm liniştiţi când ştim că la fiecare cinci secunde o stea se stinge pe cer? Obişnuim să ridicăm din umeri - asta e! Nu avem ce face, fiindcă e o stea de pe cer! Dar dacă spunem altfel: la fiecare cinci secunde un copil moare în lume din cauza foamei sau din cauza bolilor asociate foamei - tot aşa ridicam din umeri şi spunem: "Treaaaaaba lor! Asta e" - apoi ne întoarcem la "Fetiţa cu chibrituri" şi citim la căldură, sub brad, în miros de cozonac proaspăt şi friptură la cuptor, povestea lui Andersen, înduioşându-ne ipotetic şi dorind s-o ajutăm (ipotetic) - iar părinţii ne spun într-un fel sau altul: "Las'că-ţi trece până când te faci mare". Sau nu se mai citesc astfel de poveşti, fiindcă "lucrurile urâte" nu au ce căuta într-o casă frumoasă? Dar casa noastră frumoasă este întreaga lume, iar cei 6,55 miliarde de locuitori ai pământului sunt rudele noastre. Dintre ei, 825 milioane suferă de foame, în timp ce noi alegem diete tot mai sofisticate ca să luptăm contra obezităţii, "înfometându-ne raţional", iar în mass-media apar sfaturi din ce în ce mai competente despre "cum să nu ne pierdem respectul de sine dacă ne stricăm silueta de sărbători". Şi poate că nu vă vine să credeţi, dar 80 lei (adică 800.000 ROL) ajung pentru şcolarizarea unui copil din Africa subecuatorială (asta aşa, fiindcă veni vorba de respectul de sine - iar respectul trebuie arătat faţă de scânteia divină din noi, adică faţă de Dumnezeu, a cărui naştere o sărbătorim de Crăciun).
Audrey Hepburn (mai ştiţi cine era? - frumoasa actriţă din "My fair lady") spunea că, dacă vrem să avem o siluetă frumoasă (şi cât de frumoasă era ea!...) să împărţim pâinea noastră cu un copil sărac; dacă vrem să avem braţe frumoase, să ţinem în ele un copil, dacă vrem să avem mâini frumoase, să mângâiem un copil care nu mai are putere nici să plângă de foame, dacă vrem să avem buze frumoase, să le dăm motiv să surâdă celor nefericiţi... şi dacă vrem să avem o voce caldă, învăluitoare şi sonoră, să vorbim în numele lor.
În numele lor, la 24 noiembrie 2007, s-au aprins un milion de lumânări, la aceeaşi oră (17.30, ora României), la toate sediile Fundaţiei Caritas din întreaga lume - fundaţie prin care se desfăşoară misiunea socială a Bisericii Catolice. De Crăciun, lumina aprinsă la Betleem se împarte tuturor bisericilor. Acum, lumânările trimise de la Münster au fost aprinse în fiecare sediu Caritas ca un fluviu uriaş de lumină, ca să ne aducem aminte. Acţiunea s-a numit: "un milion de stele". Este preîntâmpinarea stelei care luminează naşterea lui Isus - pentru ca Isus să se nască mai întâi în sufletul nostru. Şi de acolo, el, cel născut sărac şi în frig, să ne amintească de cei de lângă noi, care îndură sărăcia şi frigul şi foamea, de cei pe care ne facem că nu-i vedem fiindcă nu au casă, ci sunt "copiii străzii", de cei care bat la uşi cerând mâncare iar noi nu ne deranjăm să deschidem şi doar mirosul sărbătorii iese odată cu sfidarea faţă de ei prin uşa vilei securizate după ultimul model... E Crăciun şi poate suntem mai buni de Crăciun - măcar ca să ne vedem numele trecut pe lista donatorilor... Câţi ani împlinim anul acesta? Ne urăm, fiecare, "La mulţi ani", dar dacă în ţările dezvoltate speranţa medie de viaţă este de 84 ani, în ţările în curs de dezvoltare durata se reduce la numai 33 de ani. Aţi putea trăi cu un venit sub 1 $ pe lună? Aţi putea dormi pe pământul gol, aţi putea învăţa la umbra unui copac şi aţi putea fi tată şi mamă la numai 12 ani? Când stingem stele în cer cu indiferenţa noastră, e bine să ştim că şi soarele e tot o stea...
Trăim, dacă-i ajutăm şi pe alţii să trăiască.
Ecaterina Hanganu
