Crăciunul, întruparea Cuvântului dumnezeiesc, este sărbătoarea inimilor deschise... evadarea din lumea cotidiană într-un paradis al copilăriei spirituale, iar pentru cei trecuţi de prima tinereţe o întoarcere în timpul mirific al prunciei, când nu existau necazuri sau griji, iar braţele părinteşti te înlănţuiau cu iubire şi dăruire... După ce aprindeam cu speranţă şi sfială ultima lumânare a coroniţei de Advent, ne bucuram în bisericuţa de pe uliţa copilăriei de minunăţia Liturghiei de ajun..., de sfinţenia şi simplitatea ieslei, de colindele ce străbăteau văzduhul din zeci de glasuri, de "straiţa" plină cu nuci şi colaci aburinzi, de căldura din odaia cuminte a bunicii cu miros de cetină de brad şi candela aprinsă la icoana Naşterii Domnului.
Am modelat acum Crăciunul după moda lumii în care trăim... invadaţi de crăciuniţe cu ochi de foc, de armate de Moş Crăciuni ilari, de zeci de reclame stupide ale unui "Crăciun promoţional".
Am strâns cu avariţie provizii uriaşe şi am încărcat mesele cu cele mai apetisante şi năstruşnice bucate, am ales o muzică tumultoasă sau îmbibată cu manele... şi ne-am pus pe petrecut!
Am uitat însă cu desăvârşire să-l invităm pe Cel sărbătorit şi pe Cel care trebuia să fie în capul mesei... "Iată, eu stau la uşă şi bat, cel ce ascultă glasul meu îmi va deschide... voi cina cu el şi el cu mine!"
Dar urechile noastre s-au închis, iar inimile le-am ferecat în interior, nu mai avem timp şi loc pentru el. Invitatul principal a rămas la uşă... singur în tăcerea nopţii, singur în întunericul de nepătruns, el care este lumina, însingurat, înstrăinat, când el a dorit să fim o singură turmă, înfrigurat şi înfometat, când el ne-a dăruit căldura inimii lui şi pâinea veşniciei.
Dacă am avea răgazul să ne oprim pentru o clipă, l-am vedea pe el în cei singuri, în cei loviţi de soartă, în cei a căror cruce este covârşitoare, în cei pe a căror masă şi o bucată de pâine ar fi o binecuvântare.
Sărbătoarea Crăciunului este cea a inimii deschise! Să deschidem noi uşile celor aflaţi în nevoi şi să îi ajutăm măcar pentru o zi să închidă porţile durerii!
Să ne transformăm în magi, învăluiţi de sfânta lumină a Crăciunului şi să aducem daruri "micuţului prunc dumnezeiesc" întrupat acum într-un copil orfan, într-o văduvă sărmană, într-un pribeag, într-un bătrân singur şi neajutorat!
Să ne grăbim aidoma păstorilor şi să ne plecăm genunchiul înaintea lui ascultând cu inima deschisă glasul îngerilor: "Nu vă fie teamă, căci iată, vă aduc o veste bună, de mare bucurie pentru întreg poporul: în oraşul lui David vi s-a născut astăzi un mântuitor, el este Cristos Domnul" (Lc 2,10-11).
Să-l iubim pe pruncuşor cu inima curată, deschizând porţile casei noastre pentru oricare dintre semenii noştri, să o facem în numele iubirii!
Crăciun fericit!
Liliana Simion
