Nu e ciudat că o bancnotă de 100 de lei pare o suma mare când trebuie să o dai la biserică, dar e o sumă atât de mică atunci când mergi la cumpărături?
Nu e ciudat că două ore par atât de lungi când eşti la biserică, dar trec atât de repede când te uiţi la un film bun?
Nu e ciudat că atunci când trebuie să te rogi, nu îţi vine nici un cuvânt sau nu ai nimic de spus, dar nu duci lipsă de cuvinte când stai de vorbă cu un prieten?
Nu e ciudat, cât de dificil şi plictisitor pare să citeşti un capitol din Biblie, dar cât de uşor e să citeşti 100 de pagini dintr-un roman preferat?
Nu e ciudat că fiecare vrea locuri în faţă când merge la un concert sau la un meci, dar face tot posibilul să stea pe ultimul rând în biserică?
Nu e ciudat că vrem să ştim în avans cu două-trei săptămâni despre un anumit eveniment din biserică, pentru a-l putea trece în agenda noastră, dar dacă e vorba de altceva, de un alt eveniment, e suficient dacă aflăm în ultimul minut?
Nu e ciudat, cât de dificil e să învăţăm ceva despre Dumnezeu şi să le împărtăşim şi altora despre el, dar cât de uşor e să învăţăm, să înţelegem, să răspândim şi să repetăm o bârfă?
Nu e ciudat cum credem tot ce scriu revistele şi ziarele, dar punem la îndoială cuvântul lui Dumnezeu?
Nu e ciudat, cum fiecare vrea un loc în rai, dar nu vrea nici să creadă, nici să facă sau să spună ceva pentru a ajunge acolo?
Nu e ciudat că trimitem imediat mai departe bancurile primite prin e-mail, dar când e vorba să trimitem câteva gânduri despre Dumnezeu, ne gândim de două ori înainte să o facem?
E ciudat, nu-i aşa?
(Însemnări din vale, nr. 136/2007)
