Reflecţie la solemnitatea Toţi Sfinţii (2015)
Astăzi celebrăm sărbătoarea omenirii salvate prin sângele Mielului, Cristos.
Avem astăzi solemnitatea tuturor sfinţilor, o sărbătoare veche din secolul IV, de la începutul libertăţii Bisericii creştine, sărbătoare importantă care prin fixarea ei la data de 1 noiembrie, simbolizează strângerea şi împărtăşirea roadelor mântuirii, pentru toţi cei care în timpul vieţii, s-au trudit şi s-au jertfit, urmându-l pe Isus, iubindu-i pe semeni şi trăind în pace cu întreaga creaţie.
Pentru toţi aceştia, sfântul apostol Ioan, în prima lectură (cf. Ap 7,2-14), ne spune că Dumnezeu cel întreit şi unic, care este Dumnezeul iubirii, al sfinţeniei, al dreptăţii, al bunătăţii, al bogăţiei şi al fericirii, a pregătit (cf. In 5,17; 14,2-3) paradisul nespus de minunat, din împărăţia sa (cf. 1Cor 2,9), pentru ca ei să se poată bucura veşnic alături de îngerii rămaşi credincioşi.
Sfântul Augustin (354-430) spune: "Frumoasa grădină a Domnului are nu numai trandafirii martirilor, ci şi crinii fecioarelor, iedera celor care trăiesc în căsătorie, violetele văduvelor. Nici o categorie de persoane nu trebuie să se îndoiască de chemarea proprie. Cristos a pătimit pentru toţi".
Feodor Mihailovici Dostoievski, (1821-1881), unul din cei mai importanţi scriitori ruşi, în romanul "Idiotul", a spus: "O frumuseţe va salva lumea". Acea frumuseţe este Isus Cristos şi sfinţenia sa. Cunoaştem oare o frumuseţe mai mare ca a lui Cristos, "Cel mai frumos dintre fiii oamenilor" (Ps 45,2) şi o sfinţenie mai mare ca cea a mântuitorului, Isus, "Sfântul lui Dumnezeu" (In 6,69)?
Dar ce este un sfânt? Sfântul Paul ne spune că sfinţii sunt casnicii lui Dumnezeu (cf. Ef 2,19). Paul Claudel (1868-1955), un scriitor francez, bun creştin, spunea: "Sfântul este un crainic al luminii, este un om prin care se vede Cristos". Acum înţelegem mai bine de ce pelerinii de la Ars spuneau că l-au văzut pe Dumnezeu în persoana sfântului Ioan Maria Vianney (1786-1859). Tot acum înţelegem de ce un tată îi explica micuţului său fiu că un sfânt este asemenea unui vitraliu, care lasă să treacă prin el lumina de la soare, dându-i însă diferite nuanţe şi culori.
Frumoase definiţii şi frumoase explicaţii. Dar nespus mai frumoasă definiţie şi mai pe înţeles explicaţii le găsim în lecturile biblice de astăzi, care ne spun că sfântul este omul care s-a străduit în toată viaţa lui să fie ca un alt Isus, adică un om care să-şi aibă bogăţia, comoara, onoarea, dreptatea şi răsplata în cer, iar, pentru pământ să-şi păstreze numai iubirea, curăţia, răbdarea, jertfa, mila, binefacerea, faţă de semeni, faţă de celelalte vieţuitoare şi faţă de întreaga creaţie (cf. Ap 7,3); un om care a trăit toată viaţa lui ca Isus: sărac, blând, îndurerat şi mâhnit, flămând şi însetat de dreptate, milostiv, cast şi curat cu inima, făcător de pace, prigonit pentru dreptate (cf. Mt 5,3-12).
Bucuria cea mare pentru noi, astăzi, constă în faptul că fiecare dintre noi suntem invitaţi şi aşteptaţi în paradis, alături de Dumnezeu Tatăl care ne-a creat, alături de Dumnezeu Fiul care ne-a răscumpărat, alături de Dumnezeu Duhul Sfânt care ne-a sfinţit, alături de îngeri care ne-au vegheat şi alături de sfinţii care şi-au petrec cerul făcându-ne bine cât am trăit pe pământ. "Aceasta este voinţa lui Dumnezeu, sfinţirea voastră" (1Tes 4,3; Ef 1,4). "Căci, după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră. Căci este scris: "Fiţi sfinţi, căci eu sunt sfânt" (1Pt 1,15-16). "Fiţi desăvârşiţi precum Tatăl vostru din ceruri este desăvârşit" (Mt 5,48).
Suntem copii lui Dumnezeu, îl vom vedea pe Dumnezeu, vom merge în cer şi vom deveni asemenea lui Dumnezeu, ne spune lectura a doua (cf. 1In 3,2); de aceea, ca nişte copii demni de Dumnezeu, să nu dăunăm şi să nu facem nici un rău nimănui: nici oamenilor, nici pământului, nici mării şi nici copacilor, cum ne spune prima lectură (cf. Ap 7,3), pentru că al Domnului este pământul cu tot ceea este pe el, lumea cu tot ceea ce este în ea (cf. Ps 24,1); ci, din contra, să fim săraci cu duhul, adică fără răutate; să fim conştienţi de păcătoşenia noastră şi să plângem; iar, pentru că suntem păcătoşi şi avem nevoie de îndurare, să fim şi noi: blânzi şi smeriţi cu inima faţă de toţi; să fim doritori de bine şi dreptate; să fim milostivi cu toţi şi toate; să fim curaţi în gânduri, vorbe şi fapte; să fim făcători de pace; să fim răbdători în suferinţe până ce va veni Domnul, aşa cum ne învaţă însuşi Isus, în Fericirile sale (cf. Mt 5,3-12).
Biserica, prin lecturile propuse astăzi spre meditare şi aprofundare, ne sugerează că, aşa cum un invitat şi un aşteptat la un mare ospăţ, nu trebuie să se gândească numai la grădina unde este aşezată masa, numai la bucatele gustoase şi delicioase, numai la tovărăşii de ospăţ, ci trebuie să se mai gândească şi la costurile ospăţului şi la truda şi jertfa celor care le-au pregătit. Tot astfel, oamenii, fericiţii invitaţi şi aşteptaţi la ospăţul de nuntă al Mielului (cf. Ap 19,9), mai înainte de a se bucura de locul minunat, de deliciile şi fericirile paradisului, de compania selectă, trebuie să se gândească la costurile lui Dumnezeu şi la dragostea truditoare şi jertfitoare a celor care ne-au pregătit acel loc fericit şi acele delicii divine.
În primul rând, oamenii invitaţi la ospăţul veşnic, mai înainte de a primi sau refuza (cf. Lc 14,16-24), trebuie să se gândească la dragostea lui Dumnezeu Tatăl, care atât de mult ne-a iubit, că ni l-a dat şi la jertfit pe unicul său Fiu, Isus Cristos pentru noi (cf. In 3,16; Ap 7,14); că şi-a revărsat dragostea peste noi şi prin trimiterea Duhul Sfânt în inimile noaste. Duhul Sfânt este cel care ne-a fost dat ca să rămână cu noi până la sfârşitul lumii, să ne susţină pe calea vieţii, să ne aducă aminte de tot ceea ce ne învăţat Isus, să ne ajute să-l mărturisim pe Isus spre fericirea noastră, să se roage şi să mijlocească pentru noi, să ne învie din moarte în ziua de apoi şi ne călăuzească spre viaţă veşnică (cf. Rom 5,5).
Iar, în al doilea rând, oamenii invitaţi la bucuriile paradisului trebuie să se gândească şi la dragostea jertfelnică a lui Isus şi a Duhului Sfânt, care au acceptat părăsirea cerului şi lucrarea mântuitoare în favoarea noastră: "Nu este mai mare dragoste decât să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi. Voi sunteţi prietenii mei" (In 15,13-14). "Nişte limbi ca de foc au fost văzute şi s-au aşezat câte una peste fiecare din ei. Şi toţi s-au umplut de Duh Sfânt" (Fap 2,3-4)
Dar cine va ajunge în paradis? La această întrebare ne răspund lecturile biblice ale solemnităţii de astăzi şi, toţi sfinţii celebraţi astăzi. Conform lor, vor ajunge în paradis: toţi cei care l-au crezut pe Dumnezeu şi au ascultat de el (cf. Ap 7,2.10.12); toţi cei care l-au primit pe Isus ca Domn şi mântuitor; toţi cei care şi-au curăţit sufletele în sângele lui (cf. Ap 7,14); toţi cei care s-au deschis inspiraţiilor Duhului Sfânt; toţi cei care au imitat în slujire persoanele divine, îngerii şi sfinţii; toţi cei care nu au dăunat cu nimic oamenilor, vieţuitoarelor, copacilor, pământului, apei şi aerului (cf. Ap 7,3); toţi cei care au ieşit din mijlocul celor care fac răul, s-au despărţit de ei şi nu luat în nici un fel parte la lucrările lor (cf. 2Cor 6,17), dar le-au osândit (cf. Ef 5,11); toţi cei care în timpul vieţii au fugit de faptele trupului şi le-au împlinit pe cele ale Duhului (cf. Gal 5,19-23); toţi cei care au tradus în viaţa lor fericirile rostite de Isus, în litera şi în spiritul lor (cf. Mt 5,3-12); toţi cei care s-au remodelat după chipul omului nou, Isus Cristos (cf. Gal 6,15; Ef 2,15).
Sfântul Ambroziu (339-397) spune: "Omule, tu eşti un tablou, o imagine a lui Dumnezeu. El şi-a întipărit în tine portretul său. El te-a făcut după chipul şi asemănarea sa (cf. Gen 1,26-27). El te-a lucrat ca un artist desăvârşit. Nu-i distruge imaginea, nu-i distruge chipul sublim pe care-l porţi în tine, căci acest chip a fost lucrat, cu harul, cu sângele, cu însăşi viaţa Fiului lui Dumnezeu".
Pentru cei care, asemenea evreilor din sclavia Egiptului, îşi doreau şi căutau o patrie mai bună (cf. Evr 11,16), adică pentru cei săraci, pentru cei flămânzi, pentru cei nedreptăţiţi, pentru cei cu lacrimi în ochi, pentru cei prigoniţi pentru dreptate, aşa cum spun fericirile (cf. Mt 5,3-12), tot ceea ce ne spune solemnitatea tuturor sfinţilor, este o binecuvântare, o comoară şi o aşteptare plină de speranţă, căci regele Cristos are pentru ei o împărăţie cerească are lăcaşuri veşnice pregătite (cf. In 14,2-3), are o fericire nesfârşită şi va veni să-i ducă pe toţi acolo (cf. In 14,2-3; Ap 7,9-10; 21,18-23).
Dar, pentru cei care pe acest pământ, asemenea regelui Baltazar, trăiesc şi se ospătează din bunurile lui Dumnezeu, profanând fără ruşine numele său cel sfânt (cf. Dan 5,1-5); pentru cei care caută fericirea numai pe acest pământ; pentru cei cărora chiar şi numai în poze le place să apară la distracţii, la chefuri şi la ospeţe; pentru cei cărora chiar şi numai în pozele place să apară lângă case mari, maşini luxoase şi firme de renume; pentru cei cărora şi numai în poze le place să apară în companii "selecte" de bărbaţi şi femei; pentru cei cărora le place să se laude cu titlurile, cu reuşitele şi cu înţelepciunea lor în cele pământeşti, zic, de toţi aceştia, ca şi de invitaţii din evanghelie, este foarte greu şi numai să apropii cu mesajul: "Ferice de acela care va prânzi în împărăţia lui Dumnezeu!" (Lc 14,15), ca să nu mai spunem de faptul de a le vorbi despre viaţa veşnică despre împărăţia cerurilor şi despre fericirea sfinţilor (cf. Mt 19,16-22; Lc 16,19-31). La toţi aceştia le este foarte greu să creadă în Isus şi în împărăţia cerurilor, căci ei au un alt domn, au alt paradis şi o altă fericire, care sunt toate cele pământeşti.
Şi, totuşi, numai paradisul lui Dumnezeu este cel adevărat, numai averea lui Dumnezeu este cea mai sigură şi numai fericirea paradisului este veşnică şi netulburată. Nu majorităţile create ocazional de satana trebuie să ne decidă calea de urmat în viaţă, ci sfinţii, care sunt adevărata majoritate, care sunt o majoritate mereu în creştere.
Este trist faptul că de multe ori ne este dat să vedem, oameni care îşi zic creştini, dar nu au o relaţie bună cu Dumnezeu şi care produc multe suferinţe fizice şi morale semenilor lor: nedreptate, sărăcie, lacrimi, durere şi chiar moarte. De multe ori ne este dat să vedem, oameni care îşi zic creştini, dar care pentru un câştig trecător, dăunează pământului, mării, animalelor şi copacilor. Astfel, vedem pământ otrăvit pentru mulţi ani, vedem ape poluate cu floră şi faună distruse, vedem animale ucise fără trebuinţă şi fără milă. La toţi aceştia strigă astăzi Dumnezeu, strigă sfinţii prin viaţa şi învăţăturile lor, strigă şi toţi oamenii de bunăvoinţă. Am văzut că Dumnezeu ne spune în Biblie: "Nu vă luaţi după ei, nu lucraţi ca ei, ieşiţi din mijlocul lor, despărţiţi-vă de ei" (2Cor 6,17; Ef 5,11).
Diferenţa dintre cei credincioşi şi cei necredincioşi, poate fi redată prin spusele a doi oameni: "Am 72 de ani, spunea sfântul Leonard de Porto Maurizio (1667-1751), şi n-am fost nefericit nici măcar o oară". Am 72 de ani, spunea marele poet Johann Wolfgang von Goethe (1749-1832), şi n-am fost fericit nici măcar o oră".
Avantajul celor credincioşi se va vedea la înviere, aşa cum s-a văzut cu Tabita din Iope, pe care a înviat-o sfântul Petru, atunci când i-a văzut faptele de dragoste faţă de semeni (cf. Fap 9,36-42).
De ce sunt numiţi "sfinţi" apostolii, martirii şi păstorii de suflete? Pentru că au trăit, au lucrat şi s-au jertfit pentru a transmite învăţătura divină: "Eram gata să vă dăm nu numai evanghelia lui Dumnezeu, ci chiar şi viaţa noastră, atât de scumpi ne ajunseserăţi" (1Tim 2,8). Noi cum vestim evanghelia?
De ce sunt numiţi "sfinţi" feciorelnicii şi fecioarele? Pentru că ei au dat mărturie despre curăţia din paradis şi despre curăţia voită de Dumnezeu în lume (cf. Lc 20,34-35). Predicăm noi cu viaţa curată?
De ce este "sfântă", Maica Tereza de Calcuta (1910-1977)? Este sfântă pentru simplul fapt că a salvat de pe stradă oameni sortiţi morţii, pentru că a văzut în ei chipul lui Dumnezeu şi al lui Isus pătimind.
De ce este numit Isus, "Sfântul lui Dumnezeu" (In 6,69)? Pentru că el pe unde a trecut a făcut numai bine tuturor oamenilor (cf. Fap 10,38), pentru că a trăit şi s-a jertfit pentru mântuirea lumii şi a întregului univers afectat de păcat (cf. Rom 8,21-23).
În călătoria noastră spre paradisul lui Dumnezeu, să nu obosim de a face binele şi de a ne îmbrăca cu bunătate faţă de orice făptură (cf. Col 3,12). Isus Cristos, cel sărac, blând, îndurerat şi mâhnit, flămând şi însetat de dreptate, milostiv, cast şi curat cu inima, făcător de pace, prigonit pentru dreptate, umblă şi astăzi prin lume în ucenicii săi şi aşteaptă alinare de la cei care îi întâlnesc.
Pictorii religioşi au redat iubirea sfinţilor faţă de Dumnezeu, faţă de oameni, faţă de pământ, faţă de animale, faţă de natura înconjurătoare, prezentându-i în tablouri îngrijind de oameni aflaţi în suferinţe, îngrijind de animale, îngrijind de natura înconjurătoare.
Astfel putem vedea tablouri cu: paradisul contemplat de sfânta Ecaterina din Siena, cu Biblia tradusă şi studiată de sfântul Ieronim, cu îngerul de care ascultă Maica Domnului, Tobia şi Daniel. Apoi putem vedea tablouri cu: orfanii îngrijiţi de sfântul Ioan Bosco, cu leproşii îngrijiţi de sfântul Daminan Vestur, cu săracii hrăniţi de sfântul Iosif Cololengo, cu abandonaţii adunaţi de Maica Tereza de Calcutta, cu pâinile dăruite celor lipsiţi de Maica Speranţa. Şi, iarăşi, putem vedea tablouri: cu lupul îngrijit de sfântul Francisc din Assisi, cu leul îngrijit de sfântul Gherasim (+ 475), cu peştii cărora le predica sfântul Anton de Padova, cu câinele îngrijit de sfântul Rochus, cu cerbul căruia îi vorbea sfântul Humbert, cu ogoarele frumos îngrijite de sfântul Isidor Plugarul, cu florile, sau, cu fântâna îngrijite de Sfânta Fecioară Maria etc.
Dacă ar fi ca unuia fiecăruia dintre noi la sfârşitul vieţii să ni se facă un tablou reprezentativ cu ceea ce am iubit şi am făcut în viaţă, oare lângă ce am putea fi reprezentaţi alături? Oare, văzându-ne oamenii, vor putea spune: "Aceasta este neamul celor care caută faţa ta, Doamne" (Ps 24,6)?
Doamne, ajută-ne pe toţi oamenii ca să ajungem sfinţi şi veşnic fericiţi în paradisul tău!
Pr. Ioan Lungu
