Is 9,2-4.6-7; Ps 95; Tit 2,11-14; Lc 2,1-14
"Nu vă temeţi, căci, iată, vă vestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul: astăzi, în cetatea lui David vi s-a născut Mântuitorul, care este Cristos Domnul" (Lc 2,10-11)
De Crăciun toţi creştinii celebrează Naşterea Fiului lui Dumnezeu care s-a făcut om. Întruparea Fiului lui Dumnezeu înseamnă începutul "ultimelor timpuri", adică începutul mântuirii lumii de către Dumnezeu, adică timpul minunat când "harul mântuitor al lui Dumnezeu s-a arătat" (cf. Tit 2,11-14).
Atingerea de roadele otrăvitoare ale unui "pom oprit" plăcut la vedere, ca ceva magic care dă înţelepciune şi putere (cf. Gen 3,1-7), a însemnat pentru om părăsirea jugului divin, dulce şi uşor ţesut de dragostea lui Dumnezeu, potrivit cu puterile şi limitele noastre, şi apucarea la repezeală a jugului înşelător al satanei, cu mult peste puterile şi limitele noastre, care avea să culmineze cu moartea trupească şi cea sufletească, luată cu nesaţ prin păcatul din grădină. Imediat, truda a luat locul odihnei creaţiei, pământul nu-şi mai dădea rodul decât prin sudoarea frunţii, bolile şi neorânduielile ca dintr-o cutie a Pandorei au invadat fiinţa şi spaţiul nostru, încât moartea părea o binecuvântare dorită. Fiecare casă era un spital, fiecare muncă o ocnă, fiecare ieşire din casă era un câmp cu şerpi veninoşi, fiecare colţ o capcană.
Dumnezeu a privit spre omul căzut din "invidia diavolului" (cf. Înţ 2,24) şi a rostit un oracol de dreptate: "Duşmănie voi pune între tine şi femeie, între descendenţa ta şi descendenţa ei. Acesta îţi va pândi capul şi tu îi vei pândi călcâiul" (Gen 3,15); şi astfel a aprins lumina unei stele a speranţei, ce avea ca scop reabilitarea omului într-o stare mai fericită ca la început şi condamnarea diavolului". Dar aşa cum a spus şi poetul Mihail Eminescu: "La steaua care-a răsărit e-o cale-atât de lungă, că mii de ani i-au trebuit, Luminii să ne-ajungă". Patru mii de ani de aşteptare şi de suferinţă pentru a învăţa răutatea păcatului şi să nu-l mai facem.
Iată că după atâta plâns şi rugăciune, în noaptea sfântă a primului Crăciun, cerurile s-au deschis şi au revărsat roua lor de sus, dăruindu-ni-l pe Mântuitorul mult dorit. Iată că, după promisiune, lumina Naşterii mântuitorului nostru Isus Cristos a răsărit peste noi care zăceam în întuneric şi în umbra morţii. Atunci "jugul care ne apăsa, toiagul care ne lovea spinarea şi biciul care ne asuprea, au fost sfărâmate. Căci un prunc ni s-a născut nouă, un fiu ni s-a dat nouă; semnul puterii este pe umerii lui". (cf. Is 9,2-4.6).
Ce taină de nepătruns: Isus care ţine toate lucrurile, este ţinut de oameni în braţe. Isus care l-a legat pe diavol, este înfăşat în scutece mici şi legat cu cingători. Isus care are bogăţia comorii veşnice, a venit să rabde o lucie sărăcie, pentru ca noi să ne îmbogăţim. Isus care este viaţa a venit să moară ca noi să trăim. La cruce s-au întâlnit într-o singură acţiune dragostea lui Dumnezeu faţă de om şi ura omului contra lui Dumnezeu. Acolo suliţa, care a străpuns coasta mântuitorului care murise, a făcut să curgă sânge pentru ispăşire şi apă pentru curăţire.
Aceasta este esenţa Crăciunului: Fiul lui Dumnezeu egal cu Tatăl din veşnicie îşi "asumă condiţia noastră veche şi degradată", adică o ia asupra sa, cum spunea Sfântul Leon cel Mare (Scris. 31); Isus Cristos, Cuvântul lui Dumnezeu, se face om ca şi noi, i-a asupra sa natura şi păcatul nostru, se face trup şi locuieşte între noi, cei limitaţi şi păcătoşi, pentru a ne răscumpăra din păcatul şi moartea noastră prin suferinţele, moartea şi înviere sa, căci ca Fiu al lui Dumnezeu nu a putut fi lăsat pradă morţii în care a intrat din dragoste faţă de noi. Crăciunul ne arată dragostea lui Dumnezeu faţă de noi.
Un păstor de suflete le spunea o dată enoriaşilor săi: "Mergând acasă împodobiţi Bradul de Crăciun, dar alături de globuri umpleţi bradul cu bice şi cuie, cu suliţe şi cruci, ca să nu uitaţi niciodată ceea ce a suferit Isus pentru mântuirea noastră!"
Deşi numai în paradis vom înţelege cu adevărat ceea ce a însemnat Naşterea lui Isus pentru noi, căci aşa cum spunea un suflet pios: "Deşi meditez de mai mulţi ani la evenimentul minunat al Crăciunului, nu am trecut cu reflecţia mea dincolo de «paiele» pe care s-a născut Isus şi mi-ar mai trebui încă ani fără număr pentru a aprofunda misterul Crăciunului, pe care de altfel nu-l voi pătrunde decât în veşnicie, totuşi, Biserica caută să ne facă să pătrundem din misterul Crăciunului, atât cât să ne fie suficient pentru a ajunge mântuire, celebrând în acest sens trei sfinte Liturghii de Crăciun: 1. Liturghia de noapte în care ne vorbeşte mai mult despre Naşterea Cuvântului veşnic din sânul de splendoare al Tatălui. 2. Liturghia din zori unde ne vorbeşte mai mult pe aspectul umil şi jertfelnic al întrupării lui Isus. 3. Liturghia de zi, unde ne vorbeşte despre revenirea glorioasă a lui Isus pentru a ne lua în cer.
De aceea şi noi, conformându-ne planului liturgic al Bisericii pentru Crăciun, la această Sfântă Liturghie din noaptea Crăciunului, vom medita în primul rând despre Naşterea Cuvântului veşnic din sânul de splendoare a Tatălui. La această meditaţie ne ajută şi Antifona de la intrare de la această Sfântă Liturghie de noapte, care ne spune: "Când liniştea învăluia totul şi noaptea era la apogeul ei, atunci, cuvântul tău, Doamne, a coborât din ceruri, de pe tronul său regesc" (Înţ 18,14-15).
Într-un document vechi din anul 354, cronograful atestă la Roma existenţa acestei sărbători în ziua de 25 decembrie, zi care corespunde celebrării păgâne a solstiţiului de iarnă: "Natalis Solis Invieti", adică, naşterea din nou a soarelui, care, după noaptea cea mai lungă a anului, se ridica din nou cu vigoare.
Inspirându-se din această sărbătoare, creştinii celebrează în ziua de 25 decembrie naşterea celui care este adevăratul soare, lumina lumii, care răsare în noaptea păgânismului, dând astfel o nouă semnificaţie unei tradiţii mult gustate de popor. Această sărbătoare mai coincidea cu "Zilele lui Saturn", zile când sclavii primeau daruri de la stăpânii lor şi erau invitaţi să stea la masă cu ei, ca cetăţeni liberi. Deşi Isus, în acest timp de Crăciun primeşte daruri de la păstori şi magi, în realitate el face daruri întregii omeniri robite, redându-i libertatea şi invitând-o să stea la masă cu el în împărăţia sa. Cadourile oferite copiilor în acest timp de Crăciun şi pomii de Crăciun plin de bunătăţi şi lumini simbolizează tocmai bunătăţile şi lumina veşnică aduse de Isus omenirii, prin naşterea, patima, moartea şi învierea sa. Crăciunul luminează Paştele, adică Crăciunul ni-l arată pe acela care va lua păcatele noastre asupra sa, care va pătimi şi va muri pentru iertarea, libertatea şi fericirea noastră veşnică la masa împărăţiei cereşti.
Sfântul Augustin (354-430) meditând faptul întrupării lui Isus, spune: "Dumnezeule, care pentru mântuirea lumii ai voit să te naşti, să fii tăiat împrejur, lepădat de iudei, vândut cu o sărutare de Iuda trădătorul, să fii legat cu funii şi dus la moarte ca un miel nevinovat, să fii înjosit înaintea lui Ana, Caiafa, Pilat şi Irod, învinovăţit pe nedrept, biciuit, batjocorit, scuipat, încununat cu spini, pălmuit şi bătut cu vergi, acoperindu-ţi faţa, să fii despuiat de hainele tale, pironit şi înălţat pe cruce, întovărăşit de tâlhari, adăpat cu fiere şi oţet şi străpuns cu suliţa! Te rog, Doamne, prin aceste preasfinte dureri ale tale, pe care eu nevrednicul le meditez cu evlavie, precum şi prin crucea şi moartea ta sfântă, izbăveşte-mă de chinurile iadului, şi binevoieşte a mă duce acolo unde l-ai dus pe tâlharul cel bun răstignit cu tine, tu care fiind Dumnezeu, vieţuieşti şi domneşti cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt în toţi vecii vecilor. Amin.
Sărbătoarea Crăciunului ne cere să fim foarte atenţi ca Satana să ne înşele iar, căci să pună noi piedici chiar de Crăciun. Astfel a reuşit să concentreze lumea asupra darurilor pe care şi le fac în acest timp unii altora şi să le abată atenţia de la marele dar al cerului din acest timp al naşterii lui Cristos, care este darul mântuirii. Acest dar este un leac universal pentru orice inimă şi pentru orice durere.
De Crăciun s-a voit simbolizarea vieţii veşnice aduse de naşterea lui Isus prin bradul mereu verde, iar oamenii s-au oprit numai la brad uitând de viaţa veşnică.
De Crăciun, s-a voit simbolizarea bunurilor mântuirii din viaţa veşnică prin diferite daruri; iar oamenii s-au oprit numai la aceste daruri, uitând bunurile mântuirii veşnice.
De Crăciun, s-a voit simbolizarea crucii lui Isus care ne-a adus mântuirea, prin ieslea de lemn în care a fost pus Isus; iar oamenii s-au oprit numai la iesle uitând de mântuirea de la cruce.
De Crăciun s-a voit exprimarea necesităţii jertfei lui Isus de la cruce şi necesitatea jertfei noastre pentru mântuire, prin aşezarea animalelor de jertfă şi de povoară la iesle; iar oamenii s-au oprit numai la animale fără să le înţeleagă simbolismul.
De Crăciun s-a voit exprimarea sfinţeniei şi vestei celei bune prin reprezentarea îngerilor, părinţilor lui Isus, a păstorilor şi a magilor la iesle; iar oamenii s-au oprit numai îngeri, părinţi, păstori şi magi, nu şi la datoria sfinţeniei şi a vestirii Naşterii Domnului.
De Crăciun s-a voit exprimarea bucuriei mântuirii şi a participării la masa euharistică ca arvună a ospăţului ceresc, ospăţ simbolizat printr-o masă festive cu cei dragi; iar oamenii s-au oprit numai la masa pentru trup.
De Crăciun s-a voit ca Naşterea Domnului să fie redată prin mici colinde şi povestioare; iar oameni s-au oprit numai la colinde şi povestioare, uitând de Isus cel născut pentru mântuirea noastră.
Dacă Dumnezeu s-a coborât pe pământ, omul este chemat să urce la cer. Dacă Dumnezeu a luat trup şi s-a făcut om, omul este chemat să primească pe Duhul Sfânt şi sa se îndumnezeiască. Dacă Dumnezeu s-a întrupat în sânul Fecioarei Maria, omul este chemat să prelungească în sine taina întrupării, taina Naşterii lui Cristos. Viaţa nu este nimic altceva decât un şir de apropieri şi depărtări de Dumnezeu.
Se spune că Sfântul Ignaţiu de Loyola a avut o viziunea a Sfintei Fecioare Maria cu pruncul Isus în braţe, viziune pe care a contemplat-o îndelung şi în timpul căreia a avut parte de o foarte mare mângâiere. După această contemplaţie, spune un autor al biografiei lui că i-a venit un atât de mare dezgust faţă de toată viaţa trecută, mai ales cât priveşte cele trupeşti, încât i se părea că au dispărut din suflet toate imaginaţiile atât de înrădăcinate şi de vii mai înainte. Din acel moment (1521) până în luna august a anului 1553, în care scriu aceste memorii, nu a mai lăsat loc niciodată nici celui mai mic consimţământ în faţa ispitelor de senzualitate. Prin urmare, sărbătoarea Crăciunului ne invită să contemplăm Fecioara cu pruncul Isus în braţe.
Întruparea Fiului lui Dumnezeu, Crăciunul, înseamnă invitaţia tuturor oamenilor de a participa la viaţa sa divină, începând cu cei mai din urmă şi până la orice om. Şi pentru că suntem la prima sfântă Liturghie a Crăciunului, Liturghia de Noapte, Liturghie la care medităm Naşterea lui Isus din sânul de splendoare al Tatălui veşnic (naştere prin care Isus şi-a acoperit splendoarea pentru a nu ne orbi, ca Moise odinioară, sub vălul trupului luat din Fecioara Maria), lecturile biblice ne spun că primii care i-au văzut mărirea, parte acoperită, parte manifestată de apariţia îngerilor în lumină, au fost păstorii, "săracii lui Dumnezeu", ţinuţi de satana şi de oamenii lui, în "întuneric şi în umbra morţii", dar săraci, aşa cum spune prima lectură, s-au bucurat cum se bucură oamenii în timpul secerişului şi cum se bucură învingătorii la împărţirea prăzilor, căci jugul care îi apăsa, toiagul care le lovea spinarea şi biciul celui care îi asuprea, Domnul le-a sfărâmat ca în ziua victoriei asupra lui Madian (cf. Is 9,3-4).
Crăciun fericit tuturor, începând cu cei mici, bolnavi şi săraci!
Pr. Ioan Lungu
* * *
Predici la Radio Iaşi: Naşterea Domnului (Crăciunul) (Anul B)
