"Acesta este Fiul meu cel iubit, în care mi-am găsit plăcerea, de dânsul să ascultaţi" (Mt 3,17; Mc 9,7).
Avem astăzi sărbătoarea Botezului Domnului nostru Isus Cristos în apele Iordanului, sărbătoare care se mai numeşte şi Bobotează. Această sărbătoare este o teofanie, căci ea ne arată şi ne descoperă câte ceva din misterul celor trei persoane divine.
În Biserica de la început, sărbătoarea Crăciunului şi cea a Botezului Domnului nostru Isus Cristos în Iordan, erau celebrate împreună în aceeaşi zi, pe 6 ianuarie. Dar, în secolul al patrulea, spre o mai bună înţelegere a celor două evenimente, ele au fost separate: Crăciunul a fost mutat pe 25 decembrie, zi în care neamurile păgâne îl sărbătoreau pe "zeul soare", pentru a arăta că Isus este adevăratul soare ce răsare din înălţime (cf. Lc 1,78), că Isus este adevărata lumină venită în lume (cf. In 8,12) şi că Isus este soarele de dimineaţă care străluceşte în inimile noastre (cf. 2Pt 1,19). Iar Boboteaza a rămas pe 6 ianuarie, care şi ea, datorită luminii spirituale a catehezelor baptismale, se mai numeşte şi "sărbătoarea luminilor".
Dacă la Crăciun Isus s-a arătat ca mântuitor al poporului evreu reprezentat de Iosif, de Maria şi de păstori; dacă la vizita magilor Isus s-a arătat şi ca mântuitor al popoarelor păgâne; astăzi, la Botezul său în Iordan, Isus se arată ca mântuitor al întregului univers, căci, după cum spune Biblia: "Toată creaţia suspină şi suferă durerile naşterii. Şi nu numai ea, dar şi noi, care avem cele dintâi roade ale Duhului, suspinăm în noi şi aşteptăm înfierea, adică răscumpărarea trupului nostru" (Rom 8,22-23). Da, astăzi la Botezul său în Iordan, Isus, unit cu Tatăl şi de Duhul Sfânt, se arată ca Domn şi mântuitor al întregii creaţii, căci păcatul nu l-a afectat numai pe om cu stricăciunea sa, dar a afectat şi întreaga creaţie a lui Dumnezeu.
Dar marea descoperire care ni se face astăzi la Botezul lui Isus în Iordan este că la mântuirea evreilor, la mântuirea păgânilor şi la mântuirea întregului univers nu participă numai Mesia singur, dar participă întreaga Sfântă Treime: Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul şi Dumnezeu Duhul Sfânt, aşa cum vedem în pericopa evanghelică de astăzi (cf. Mt 3,13-17). Tatăl vorbeşte, Duhul coboară în chip de porumbel, iar Fiul este arătat întregului univers, drept "Fiul meu cel iubit, întru care Tatăl a binevoit" (cf. Mt 3,17) şi ca atare toţi cei care doresc mântuirea trebuie să asculte de el (cf. Mc 9,7).
Oare de ce s-a botezat Isus astăzi în râul Iordan? Sfântul Ioan din Damasc (675-749) răspunde la această întrebare şi ne spune că Mântuitorul Isus s-a botezat nu pentru că ar fi avut nevoie de vreo curăţie, el fiind cel mai curat din tot universul, ci el s-a botezat pentru a lua asupra sa curăţirea noastră (cf. In 1,29). El şi-a asumat curăţirea oamenilor în acelaşi mod în care şi-a asumat şi pătimirile şi răstignirea. Apoi s-a botezat pentru a strivi capul şarpelui infernal, despre care Biblia spune că se ascunde în apă (cf. Iob 41,1; Is 27,1). Apoi, pentru a împlini dreptatea (cf. Mt 3,15). Apoi, pentru a ne descoperi misterul Sfintei Treimi. Şi nu în ultimul rând, pentru a ne descoperi taina Botezului nostru, botez primit în numele Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt", botez care va umple cerul de oameni.
Am să redau în continuare câteva gânduri luate din sfinţii Bisericii care au comentat şi au explicat tainele cuprinse în Botezul lui Isus din râul Iordan:
Sfântul Ioan Gură de Aur (347-407) spune că râul Iordan în care a fost botezat Isus, este "chipul" neamului omenesc. El se numeşte astfel pentru că are în alcătuire două izvoare: "Ior" şi "Dan". Aceste izvoare formează împreună râul Iordan, care se varsă în Marea Moartă. Potrivit unei tâlcuiri referitoare la originile noastre, întregul neam omenesc se trage din două izvoare, adică din Adam şi Eva, dar, prin păcat, neamul omenesc a fost orientat spre întuneric şi spre moarte. Întrupându-se, Cristos a venit în Iordan, adică la neamul omenesc, şi biruind moartea i-a întors pe oameni spre viaţă primordială.
Sfântul Grigore din Nazianz (330-389), episcop, spune: "Isus vine să fie botezat în Iordan, dar Botezătorul nu acceptă, însă Isus insistă. Atunci, Ioan spune: «Eu trebuie să fiu botezat de tine şi tu vii la mine (cf. Mt 3,14)?» Aşa i-a vorbit: lampa Soarelui, vocea Cuvântului, prietenul Mirelui, cel mai mare dintre cei născuţi din femeie Întâiului Născut al întregii creaţii, cel care tresărise în sânul mamei celui care fusese adorat în sânul mamei, înainte mergătorul de acum şi de mai târziu celui care vine şi care va veni". Iar Isus îi răspunde: "Lasă acum!" Pentru că omul în libertate nu a ştiut să facă decât rău, se cuvenea de acum să-l lase pe Dumnezeu să lucreze prin Cristos şi să împlinească întreaga dreptate (cf. Rom 10,3). "Atunci Ioan l-a lăsat". Noi, mai mult decât Ioan Botezătorul, avem acum tot interesul să-l lăsăm pe Isus să lucreze dreptatea şi mântuirea noastră.
Sfântul Proculus (+446), patriarhul Constantinopolului şi prietenul sfântului Ioan Gură de Aur, spune că Botezul lui Cristos în râul Iordan, la fel ca şi Botezul nostru, a fost un fel de potop, însă mult mai înalt şi mai curăţitor decât potopul lui Noe. Atunci apa potopului a făcut să moară neamul omenesc. Acum, în schimb, apa Botezului, prin puterea aceluia care a fost botezat, îi cheamă la viaţă pe cei morţi. Atunci firea omenească a fost omorâtă prin apă, acum însă, prin Cristos, apa botezului dă viaţă celor ucişi de păcat. Atunci, porumbelul care ducea în cioc o ramură de măslin a prefigurat buna mireasmă a Domnului Cristos, acum, în schimb, Duhul Sfânt care coboară sub chip de porumbel ni-l arată pe Domnul plin de milostivire".
Sfântul Maxim Mărturisitorul (580-662), abate, ne spune: "În Isus, Dumnezeu se face om perfect, fără să schimbe nimic din ceea ce este propriu naturii umane, evident, în afară de păcat care, de altfel, nu făcea parte din ea (cf. Evr 4,15). Astfel, el voia să prezinte trupul nostru ca pe o momeală pentru a provoca dragonul nesătul, gata să înghită acest trup care trebuia să devină pentru el o otravă în măsură să-l distrugă în întregime prin puterea dumnezeirii ascunsă în el. Pentru natura umană însă, el trebuia să devină un remediu care să-i readucă harul de la început, prin puterea dumnezeirii care se afla în el. Căci, aşa cum omul îşi corupsese natura sorbind veninul răspândit în pomul ştiinţei, la fel dragonul, voind să mănânce trupul Domnului, avea să fie înfrânt şi distrus prin puterea dumnezeirii care se afla în el".
Sfântul Grigorie Palama (1296-1359) spune că Sfânta Treime s-a arătat atât în momentul zidirii cât şi în momentul rezidirii omului prin Botez. La creaţie, Dumnezeului Treimic a zis: "Să-l facem om după chipul şi după asemănarea noastră" (Gen 1,26). Dar Dumnezeul Treimic s-a arătat şi în momentul rezidirii omului prin Botezul lui Isus, când a zis: "Acesta este Fiul meu cel iubit, întru care am binevoit" (cf. Mt 3,17). De altfel, după Botezul său, Cristos şi-a început lucrarea publică de rezidire a neamului omenesc.
Sfântul Nicodim Aghioritul (1749-1809), un grec, spune că olarul pentru a reface un vas are nevoie de trei elemente: de apă, de lut ca să-l amestece cu apa, şi de foc ca să ardă şi să usuce plămădeală. La fel a procedat Dumnezeu, marele olar, cu plămada omenească. Vrând să remodeleze firea noastră stricată de păcat, Dumnezeu s-a folosit de lut, de apă şi de foc. Lutul eram noi. Focul era el, căci Dumnezeu este "foc mistuitor" care arde răul, iar apa a luat-o din râul Iordan.
La Botezul lui Isus în Iordan s-a refăcut tot ceea ce a fost stricat odinioară de Adam şi Eva. Cerul cu stelele îndepărtate se apropie de pământ şi de oameni. Prezenţa Sfintei Treimi peste valurile liniştite ale Iordanului sunt semnul că pacea, frumuseţea, generozitatea ne-au fost iar dăruite pentru a le păstra, respecta şi înmulţi.
Aşa cum a spus Sfântul Ioan din Damasc (675- 749), unul dintre scopurile pentru care Cristos s-a botezat în râul Iordan a fost şi acela de a introduce taina Botezului său în Biserică şi apoi de a se face model de Botez pentru noi. Aşadar, noi intrăm în Biserică prin Sfântul Botez, care este considerat ca o poartă şi ca o taină de iniţiere. Viaţă noastră duhovnicească începe prin taina Botezului, aşa cum lucrarea de mântuire a lumii a început prin Botezul lui Cristos, după care au urmat toate celelalte, adică patimile, răstignirea, învierea şi înălţarea. La fel şi noi intrăm în viaţa duhovnicească prin Botez, şi numai după aceea urmează împărtăşania, pocăinţa, mirul, maslu, preoţia sau căsătoria.
Scriind despre botez, sfântul Vasile cel Mare (330-379) spune: "Domnul, care îndrumă vieţile noastre, a întemeiat pentru noi legământul botezului, care are chipul morţii şi al vieţii. Apa este chipul morţii. Prin scufundarea în apă, noi murim cu Cristos, iar apoi prin ieşirea din apă, noi devenim vii cu Cristos cel veşnic viu. Dulcele Duh al lui Dumnezeu poposeşte deasupra noastră ca un porumbel, însufleţindu-ne cu viaţa cea nouă (cf. Rom 8,11). Şi tot la Botez, Tatăl, prin iubirea lui Isus Cristos şi a Duhului Sfânt, ne adoptă ca fii".
Sfântul Grigorie Palama (1296-1359) spune că aşa cum pruncul primeşte de la părinţii săi puterea biologică de a se face om matur, dar şi puterea de a deveni moştenitorul lor, tot astfel botezatul primeşte de la Dumnezeu puterea de a creşte spiritual şi puterea de a deveni moştenitorul împărăţiei cerurilor. Dar, tot aşa cum fiul care moare pierde moştenirea, la fel se întâmplă şi cu creştinul care moare sufleteşte prin păcat, pierde puterea de a creşte în Dumnezeu, dar şi puterea de a deveni moştenitorul bunătăţilor sale veşnice. Atunci când harul de la Botez a fost acoperit de păcat, iar omul mai vrea să păstreze şansa mântuirii, trebuie neapărat să alerge la botezul pocăinţei şi al lacrimilor. O singură lacrimă de pocăinţă sinceră poate avea pentru omul căzut în păcat valoarea apei Botezului, readucându-l în situaţia de dinainte de cădere.
Tot legat de Botezul lui Isus în Iordan, Biserica binecuvântează astăzi apa de Bobotează, în numele Sfintei Treimi, pentru a ne dărui puterea ei de viaţă şi de sfinţire de la început, atunci când înainte de păcat apa era o sursă de viaţă şi un izvor de sfinţenie.
În Grădina Edenului, când Adam s-a bucurat de o relaţie bună cu Dumnezeu şi creaţia, el a fost stăpânul şi beneficiarul binecuvântărilor creaţiei. Dar, după ce Adam a păcătuit şi a trebuit să plece din Paradis (cf. Gen 3,17), el a devenit supusul naturii creaţiei şi nu a mai fost beneficiarul bunurilor ei. Dar toate aceste lucruri au început să se îndrepte odată cu Botezul lui Cristos în Iordan, odată cu învăţătura şi minunile lui Isus, odată cu pătimirile şi moartea lui Isus, odată cu învierea, înălţarea şi glorificarea lui Isus la dreapta Tatălui şi odată cu atragerea oamenilor la sine în ceruri.
Deci, datorită venirii lui Cristos şi a lucrării lui de mântuire în lume, Dumnezeu şi omul, creaţia şi omul, au fost împăcaţi. Astfel, creaţia este din nou în măsură să îndeplinească nu doar nevoile fizice ale omului, dar şi pe cele spirituale, devenind o adevărată sursă de viaţă pentru trup şi de har pentru suflet. Tocmai această realitate o exprimă Biserica prin binecuvântarea apei de Bobotează.
La Botezul lui Isus în Iordan, toată apa de sub cer a devenit "apă sfântă", putând spăla atât trupul cât şi sufletul de toată întinarea păcatului, să ne facă copii ai lui Dumnezeu şi moştenitori ai împărăţiei sale veşnice. Sfânta Treime, prin sfinţirea apelor Iordanului de la Botezul lui Isus, nu a sfinţit numai apele Iordanului, dar şi toate apele de sub cer. Ba mai mult, a început şi sfinţirea întregii creaţii pe care o va desăvârşi la venirea sa de-a doua. Curăţirea de la Botezul Domnului în Iordan a avut dimensiuni cosmice, că ea a pătruns nu numai în toate sferele creaţiei, dar a pătruns şi în fiecare celulă umană, în care apa este mediul vieţii.
O altă idee vrednică de luat în seamă astăzi, în sărbătoarea Botezului Domnului, este necesitatea păstrării unei igiene teologice a apei. Apa, izvorând din adâncurile pământului atât de curată, încât spală orice întinare trupească şi sufletească a lumii, trebuie preţuită de omul spălat în apa Botezului. Într-o lume în care la câteva secunde un copil moare de sete plângând că doreşte puţină apă ca să trăiască, ar trebui să purtăm mai multă cinste apei care ne dă viaţă.
De aceea noi, care purtăm în fiecare celulă a trupului nostru apa sfinţită astăzi de Sfânta Treime la Botezul lui Isus în Iordan, trebuie să devenim mesageri ai mântuirii aduse de Dumnezeu în lume şi să mărturisim cu fiecare celulă a fiinţei noastre marea dragoste a lui Dumnezeu faţă de noi, dragoste arătată nouă prin Cristos şi Duhul Sfânt. Noi, care purtăm apa şi înnoirea adusă de Dumnezeu în lume începând cu Botezul lui Isus şi apoi continuată prin Botezul nostru, trebuie să devenim mesagerii lui Dumnezeu, în primul rând prin schimbarea vieţii noastre şi apoi prin alte mesaje spirituale.
Sfântul Augustin (354-430) le spunea păgânilor din timpul său: "Dacă vreţi să va convingeţi că religia noastră este cea adevărată, uitaţi-va cum trăiesc creştinii. Între noi nu există nedreptate, nici hoţie, nici răutate. Între noi există numai iubire, curăţie şi bunătate".
Sfântul Vasile cel Mare (330-379) spune şi el: "Când vei vedea apele vieţii, aleargă cu sârguinţă la ele! Căci aceste ape îţi deschid cerul, aceste ape te strămută de la robie la libertate; aceste ape îţi dăruiesc ochi duhovniceşti; aceste ape te înalţă la tainele cereşti pe care şi îngerii doresc să privească. Păstrează-ţi: credinţa curată, gândul sănătos, frica de păcat, închinarea adevărată, veşmântul îngeresc. Adu-le pe toate desăvârşite celui desăvârşit şi Tatăl ceresc te va încununa veşnic". Amin.
Pr. Ioan Lungu
