"Mulţumiţi pentru toate, căci aceasta este voinţa lui Dumnezeu, în Cristos Isus, cu privire la voi!" (1Tes 5,18)
În drumul său spre Ierusalim, Isus a spus că el merge la moarte nu numai pentru fiii poporului ales, dar pentru întreg neamul omenesc (cf. Lc 13,29). Iar aceasta nu este o idee nouă adusă de Isus, ci este un plan veşnic revelat de Dumnezeu încă din Vechiul Testament (cf. Gen 12,3; Is 25,6-8). Chemarea la credinţă găseşte ascultare şi în inimile multor oameni care nu fac parte din poporul ales (cf. Mt 8,11; Fap 2,5). Credinţa şi mulţumirea pe care aceştia o exprimă îi face părtaşi nu numai de vindecarea trupească, dar mai ales la harul mântuirii veşnice (cf. Lc 17,19).
Când, Dumnezeu, prin profetul Elizeu, l-a vindecat pe Naaman Sirianul de lepră, pe acel Naaman care se închina la idoli, pe acel Naaman care a cotropit adese ori ţara poporului său ales, pe acel Naaman care ţinea o sclavă din poporul ales, zic, când Dumnezeu l-a vindecat pe Naaman Sirianul, a voit să arate că mântuirea lui este pentru toţi oamenii, inclusiv pentru păgâni, idolatri, prigonitori, deţinători de sclavi (cf. 2Rg 5,14-17).
Lepra a fost dintotdeauna o imagine simbol pentru veninul păcatului. Desfigurarea pe care o produce lepra într-un trup, este o imagine a desfigurării pe care păcatul o produce într-un suflet. Singurul care poate vindeca lepra trupului şi lepra sufletului, este Dumnezeu, prin Isus Cristos şi Duhul Sfânt (cf. Lc 17,11-15). Păcat însă că unii îl caută pe Isus numai pentru vindecarea trupurilor pe când el are pentru ei şi o mântuire veşnică. De aceea el întreabă: "Dar ceilalţi nouă unde sunt?" (Lc 17,17), căci voia să le dea şi mântuirea sa de la cruce, pe când ei s-au mulţumit cu foarte puţin. Sfântul Paul ne spune că cine-l caută pe Isus numai pentru lumea aceasta, este cel mai nefericit dintre oameni (cf. 1Cor 15,19).
Singura plată pe care Dumnezeu o cere pentru mântuirea sa: iudeilor, păgânilor şi creştinilor, este credinţa şi ascultarea faţă de voinţa lui. Lui Naaman i-a cerut să se scalde de şapte ori în Iordan, ca o prevestire a celor şapte sacramente şi ca o recunoaştere că mântuirea vine de la iudei (cf. In 4,22); celor zece leproşi, Isus le-a cerut să meargă şi să se arate preoţilor iudei, cei care conform Legii lui Moise, singuri erau în măsură să certifice orice vindecare de lepră (cf. Lev 14,1-4), dar şi pentru ca ei mari opozanţii lui Cristos de atunci, să vadă minunea şi creadă în mântuirea adusă de el. Nouă creştinilor care trăim în timpul de acum, ni se spune: "Dacă mărturiseşti cu gura ta pe Isus ca Domn şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu l-a înviat din morţi, vei fi mântuit" (Rom 10,9).
Poporul evreu a fost "ales" de Dumnezeu pentru "a vesti" mântuirea sa la toate popoarele (cf. Is 42,6; 49,6; 60,2). Dar, Satana, prin profeţii mincinoşi, l-a amăgit, ca el care trebuia să fie un popor de profeţi (cf. Ioel 3,1-2), să păstreze mântuirea divină şi împărăţia cerurilor numai pentru el şi să nu o împartă cu "câinii", căci aşa îi considerau ei pe păgâni (cf. Mt 15,26-27). În amăgirea lor ajuns până acolo că l-au omorât pe Isus şi pe apostoli, care predicau mântuirea neamurilor (cf. In 11,48-50; Fap 12,2).
Refuzând ei să împlinească această misiune divină, Dumnezeu a permis în decursul veacurilor ca peste ei să vină, ca şi peste Iona, multe necazuri. Astfel, pentru a-i face să mărturisească mântuirea la popoarele păgâne, Dumnezeu a permis ca popoarele păgâne să vină peste ei, ca popoarele păgâne să-i duc robi în ţările lor, ca templul lor să fie profanat şi distrus, ca sărăcia şi bolile să-i stăpânească.
Exemplele biblice ne arată că uneori păgânii aveau nevoie doar de câteva cuvinte pentru a crede şi a se converti. Să ne gândim Ninive, atunci când Iona forţat de Dumnezeu să meargă la ei pentru a le vesti răutatea păcatului lor şi trebuinţa convertirii, Ninive, de la rege şi până la ultimul locuitor, a lăsat păcatul şi s-a convertit din prima (cf. Iona 3,1-10). Să ne gândim la leprosul Naaman Sirianul, căruia roaba evreică din casa lui i-a vorbit de Dumnezeul lui Israel care vindecă prin profetul său, Naaman a acceptat din prima să meargă în ţara lui Israel, la Dumnezeul lui Israel şi la profetul lui (cf. 2Rg 5,14-17). Preoţii împietriţi la care au fost trimişi leproşii pentru a le certifica vindecarea făcută de Isus (cf. Lev 14,1-4), dar şi pentru ca să-i cheme la mântuire, chiar dacă nu s-au convertit din prima, dar după învierea lui Isus, la predica apostolilor, mulţi dintre ei s-au convertit (cf. Fap 6,7).
Dumnezeu aşteaptă şi de la noi să primim vindecarea şi mântuirea lui Isus şi apoi să o vestim altora (cf. Rom 10,9). Noi preoţii vă predicăm, dar Satana a creat între oameni o anumită răceală faţă de noi spunând că asta ne este "meseria". Dar să ştiţi că un cuvânt bun venit de la un laic este atât de puternic că poate schimba multe inimi. Eu însumi am plâns de multe ori de bucurie văzând aceasta. Dacă dumneavoastră laicii nu v-aţi ruşina să daţi mărturie despre Cristos, faţa lumii s-ar schimba şi tuturor ne-ar fi mult mai bine. Dacă şi oamenii din "Media" laică ar face aceasta, faţa lumii s-ar schimba. Chiar îi rog pe cei din "Media", să ni se alăture în vestirea mântuirii. Mare răsplată vor avea în cer, unde vor fi iertaţi de multe păcate (cf. Iac 5,20) şi unde vor scânteia ca stelele în vecii vecilor (cf. Dan 12,3). Să nu uităm că vestirea mântuirii înseamnă a aduce mulţumire lui Dumnezeu pentru darul mântuirii şi pentru toate darurile.
Ne place să auzim că fetiţa evreică i-a vestit lui Naaman pe Dumnezeu atotputernicul. Ne place să auzim ca Naaman vindecat de lepră s-a întors să mulţumească şi să vestească celor din ţara sa că, Dumnezeul lui Israel este singurul Dumnezeu adevărat. La vestirea lui mulţi sirieni au crezut în mântuirea lui Dumnezeu şi l-au aşteptau pe Isus. Să ne gândim aici numai la grecoaica de origine siro-feniciană care a alergat cu atâta credinţă la Isus ca să scoată diavolul din fiica ei (cf. Mc 7,26).
Ne place să auzim că samariteanul lepros vindecat s-a întors să-i mulţumească lui Isus, că odată cu vindecarea a primit şi mântuirea sufletului său şi apoi i-a devenit ucenic (cf. Lc 17,19).
Ne place să auzim că orbul Bartimeu din Ierihon vindecat de Isus, drept mulţumire şi recunoştinţă a rămas cu Isus pentru a vesti împărăţia lui Dumnezeu (cf. Mc 10,52; Lc 18,43)..
Dar ne doare inima, când auzim că chiar de la început, Lucifer, cel mai frumos dintre toate făpturile, a preferat să devină cel mai nefericit dintre toate creaturile, numai să nu-i mulţumească lui Dumnezeu.
Ne doare inima când auzim că oamenii cărora Isus le-a vorbit despre trupul şi sângele său din euharistie, ca medicament al învierii şi al nemuririi, în loc să se bucure şi să-i mulţumească pentru un dar atât de mare, au plecat murmurând (cf. In 6,66).
Ne doare inima când auzim că mulţi dintre evreii pe care Isus i-a hrănit, i-a vindecat şi mai ales le-a vestit iertarea şi mântuirea prin numele său, în loc să-i mulţumească, la arestarea lui i-au cerut vehement condamnarea (cf. Mc 15,13-14; Lc 23,21; In 19,15).
Ne doare inima când auzim că Iuda, un apostol în care Isus a avut toată încrederea şi i-a încredinţat punga cu bani,a sfârşit prin a-l vinde pentru treizeci de arginţi (cf. Mt 27,9).
Şi mai ales ne doare inima când vedem că mulţi dintre creştini au adoptat nerecunoştinţa lui satan, a lui Iuda şi a oamenilor răi care au strigat împotriva lui Isus. Da, sunt mulţi creştini care nu numai că nu se alătură misiunii lui Isus de a vesti evanghelia, nu numai că nu-i mulţumesc lui Dumnezeu pentru nimic: nici pentru sănătate, nici pentru bunurile vieţii, nici pentru mântuirea de la cruce, nici pentru fericirea cerului, dar hulesc ca iudeii (cf. Lc 23,35-39) şi îl vând ca Iuda (cf. Mt 26,15).
Siria lui Naaman, încreştinată de Isus şi apostoli (cf. Mt 4,24; Fap 15,23; 15,41; 18,18; 21,3). Siria lui Naaman care a dat Bisericii mulţi sfinţi: Efrem Sirul (306-373); Teodoret din Cir (393-457); Dorotei din Gaza (505-565); Isaac Sirul (640-700); Grigorie al III-lea, papă (731-741) etc. Dar, Siria lui Naaman cea cu mulţi creştini, pentru că în decursul istoriei a slăbit în mulţumirea pentru credinţă şi mărturie despre Cristos, a ajuns o ţară majoritar musulmană, o ţară care-i prigoneşte şi-i ucide pe creştini.
Eliberarea din orice robie, din orice rău, din orice păcat, cere mulţumire şi mărturie despre Dumnezeu care lucrează mântuirea împreună cu Isus şi Duhul Sfânt. "Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate, aceasta este voia lui Dumnezeu în Cristos, cu privire la voi" (1Tes 2,13; 5,18). "Vai mie dacă nu vestesc Evanghelia" (1Cor 9,16). "Nu uita de Isus pentru care sufăr ca un răufăcător" (2Tim 2,8-9).
În lumina lecturilor de astăzi, să ne gândim un pic la creştinii din România. Ştim că popoarele Europei, cândva bune creştine şi dătătoare de mulţi sfinţi, amăgite fiind de Satana şi oamenii lui, au schimbat accentul de pe spiritual pe material şi au ajuns bogate în bunuri de consum şi sărace în credinţă.
Şi cum bogăţia atrage, Dumnezeu a permis ca unii săraci de la noi şi din alte ţări, să ajungă în ţările bogate pentru a câştiga mai bine, dar şi să le vestească acestora despre bogăţiile cerului şi despre mântuirea lui Dumnezeu prin Cristos şi Duhul Sfânt, ca ei să se convertească.
Mulţi din aceşti creştini primind o pâine mai bună decât cea din ţara lor, drept mulţumire au dat şi dau o bună mărturie de credinţă întemeind biserici şi făcând acte de dragoste creştină în mijlocul lor, atrăgând admiraţia multor oameni din ţările bogate, oameni care au venit la credinţă.
Dar sunt şi mulţi creştini de la noi şi din alte ţări sărace, care odată ajunşi acolo, le-au dus străinilor un "creştinism original", cu: beţii, jafuri, crime, violuri, rănind şi mai mult sufletele lor şi aşa slăbite.
În continuarea primei lecturi de astăzi (cf. 2Rg 5,20-27), se vorbeşte despre Ghehazi, slujitorul lui Elizeu. Acesta uitând de mântuirea lui Naaman, s-a înfruptat din bogăţiile lui refuzate de Elizeu. Dar s-a întâmplat ceva, odată cu bogăţiile lui Naaman, Gheazi a luat şi lepra lui.
Aşa se întâmplă şi cu mulţi creştini de la noi şi din alte părţi care ajungând la popoarele străine bogate în bunuri de consum, dar poate sărace în credinţă. Aceştia, fără să se gândească la sufletele străinilor cărora să le dea o bună mărturie, se înfruptă numai din bunurile lor. Aceşti creştini, ca şi Ghehazi, sfârşesc prin a lua lepra lor sufletească.
Oare ce înseamnă schimbarea atât de bruscă în rău a unor creştini întorşi din străinătate, schimbare care se arată prin interes maxim pentru bunurile de consum şi uitarea aproape totală a bunurilor veşnice; schimbare care se arată printr-o înverşunare împotriva poruncilor divine, împotriva frecventării bisericilor şi a sacramentelor, împotriva slujitorilor altarului? Oare ce înseamnă cultul trupului în detrimentul sufletului, alunecarea spre credinţele necreştine potrivnice celor trei Persoane divine, alunecarea spre o viaţă dezordonată înainte şi după căsătorie şi o alunecare spre zona întunecată şi infracţională a vieţii? Toate acestea pot fi numite "efectul Ghehazi".
Biblia spune: "Să nu fiţi iubitori de bani. Mulţumiţi-vă cu ce aveţi, căci el însuşi a zis: "Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi" (Evr 13,5). Pofta de bani este rădăcina tuturor relelor (cf. 1Tim 6,10). Bogăţiile de ar curge nu vă lipiţi inima de ele (cf. Ps 62,10).
Dumnezeu vrea astăzi de la noi ceea ce voia şi de la vechiul său popor, adică, atunci când vin străinii la noi să le vorbim despre mântuirea lui Dumnezeu, prin Cristos şi Duhul Sfânt şi despre împărăţia bogată a cerurilor. Când mergem noi la străini să le vorbim despre mântuirea lui Dumnezeu, prin Cristos şi Duhul Sfânt şi despre împărăţia bogată a cerurilor. Când ne vin oaspeţi şi când noi mergem în ospeţie; să vorbim despre mântuirea lui Dumnezeu, prin Cristos şi Duhul Sfânt şi despre împărăţia bogată a cerurilor.
Vorbind despre noi creştinii, psalmistul spune astăzi: "Toate marginile pământului au văzut şi au auzit despre mântuirea Dumnezeului nostru! Cântaţi psalmi şi tresăltaţi de bucurie" (cf. Ps 98,3-4)!
Mărturia noastră creştină, să fie începând de astăzi, prima noastră prioritate, prima recunoştinţă şi prima mulţumire pentru toate darurile sufleteşti şi trupeşti primite de la Dumnezeu (1Tes 5,18)!
Este adevărat că mărturia bună adusă planului lui Dumnezeu de mântuire a tuturor popoarelor, aduce după ea suferinţă şi chiar moarte, ca pentru Isus şi apostoli. Dar să ne întărească inima cuvintele sfântului Paul, din cea de-a doua lectură: "Pentru evanghelie sufăr până acolo că sunt legat ca un răufăcător! Dar cuvântul lui Dumnezeu nu poate fi legat. De aceea, îndur cu răbdare toate pentru cei aleşi, ca şi ei să obţină mântuirea. Vrednic de crezare este cuvântul: Dacă am murit împreună cu el, vom şi trăi împreună cu el. Dacă îndurăm cu răbdare împreună cu el, vom şi domni împreună cu el. Dacă îl renegăm, şi el ne va renega" (2Tim 2,8-12).
Pr. Ioan Lungu
