Există cuvinte care sunt scrise în inimi şi altele, gravate. Primele pălesc şi se şterg în uscăciunea nopţii sufleteşti, celelalte, cu cât noaptea e mai adâncă, luminează şi mai tare drumul, fiindcă sunt ele însele calea, adevărul şi viaţa. Primele vin din exterior, celelalte, din interior şi sunt însuşi sufletul nostru. Primele sunt discuţii, sfaturi, învăţături - celelalte sunt cuvântul.
Iar exteriorul devine interior de suflet atunci când marea tuturor vorbelor se condensează în nestemata cuvântului, modelând la rândul lui, sufletul şi făcându-l asemeni sieşi.
Aceasta este menirea preotului.
Dar cel care poartă şi trăieşte şi dăruie cuvântul se bucură de un privilegiu unic: acela al înţelepciunii divine. Înţelepciunea care a precedat lumea, care şade alături de Dumnezeu pe tron şi care este scopul întregii noastre existenţe. Înţelepciunea care, pe măsură ce încercăm s-o cuprindem, aşa de necuprins cum este, devine mereu mai tânără şi ne duce tot mai aproape de începuturi, când a sărutat pământul în prima zi a vieţii sale şi îmbrăţişându-l, merge cu el, pelerin, pe calea de sub stele. Şi astfel, ajungem tot mai aproape de taina existenţei. Iar împreună cu ea, putem spune "acum" oricărei clipe. Înţelepciunea este cu noi, în timpul nostru, după cum este în afară de orice timp şi de orice vreme. Înţelepciunea este neschimbată. Numai nouă ni se pare din ce în ce mai tânără, pe măsură ce descoperim în noi şi în cei din jurul nostru întreaga sa putere şi frumuseţe. Şi atunci nu mai trecem noi prin timp, ci timpul trece prin noi şi rămânem "tinereţe fără bătrâneţe", pe măsura înţelepciunii din noi. De aceea, înţelepciunea nu ne vorbeşte din trecut, ci din viitor. Iar toţi cei care ne învaţă înţelepciunea - profeţi, părinţi ai Bisericii, sfinţi, propriii noştri părinţi - nu sunt păzitori ai trecutului, ci mesageri veniţi din viitor.
Acesta este preotul.
Iar anii care se adună înseamnă prilej de bucurie şi invitaţie la tinereţe. La tinereţea înţelepciunii. De aceea, orice aniversare nu înseamnă "eterna reîntoarcere", ci un nou pas făcut prin roua zorilor, spre cea dintâi dimineaţă a înţelepciunii. De acolo, din viitor, înţelepciunea ne vorbeşte în fiecare clipă, la fiecare aniversare. Şi atunci când, înfioraţi de emoţie, nu reuşim să rostim decât "La mulţi ani!", înţelepciunea ne strânge vorbele, schimbându-le în apa vie a cuvântului pentru toţi şi pentru fiecare în parte.
Aşadar, La mulţi ani, părinte Grigore Duma - pentru cei 50 de ani de viaţă în cuvânt, La mulţi ani, PS Anton Coşa, episcop de Chişinău, şi ceilalţi preoţi colegi de serie pentru cei 25 de ani preoţie, şi părintelui Eugen Diac, pentru cei 35 de ani de preoţie!
Şi cum orice om sub soare trebuie să aibă şi o casă a lui, să-i spunem casei noastre şi celui care ne primeşte aici în braţele sale părinteşti: La mulţi ani! La mulţi ani, PS Petru Gherghel şi PS Aurel, La mulţi ani Episcopiei de Iaşi, pentru cei 130 de ani de la înfiinţare - şi La mulţi ani pentru cei 787 de ani de existenţă!
Să rostim "La mulţi ani!" şi pentru cei 29 de preoţi hirotoniţi la 24 iunie 2014 şi care acum au vârsta tuturor învăţăturilor acumulate în timp, să se facă din ce în ce mai tineri şi mai frumoşi, acumulând înţelepciunea celui bun şi frumos!
De fapt, totul este un secret. Un secret pe care îl ştiu numai preoţii, dar, dacă suntem atenţi, îl putem desluşi şi noi, cu inima: secretul tinereţii. Înţelepciunea se strânge toată într-o clipă şi într-un om, deşi rămâne mereu egală în ea însăşi: este clipa Prefacerii. Atunci preotul devine cel pe care îl invocă şi îl poartă în mâinile sale sfinţite. Şi cu cât sunt mai multe clipele în care preotul se transformă în Isus, cu atât se face mai tânăr, frumos şi bun, după chipul celui care este Cel bun şi frumos!
Rămâi cu noi, Isuse, întru mulţi ani!
Dr. Ecaterina Hanganu
