În fiecare an asistăm la tot felul de întreceri sportive. Milioane şi milioane de oameni le privesc, le admiră, le comentează. În inima multor copii apare dorinţa de a păşi pe urmele unui anume sportiv. Apare gândul de a-l imita sau de a-l depăşi în performanţă. O dorinţă legitimă. Însă până la performanţă drumul e lung. Cuvintele din evanghelie: "Mulţi chemaţi, puţini aleşi" sunt valabile şi aici. Câţi părăsesc idealul propus doar după câteva antrenamente! O muncă grea, istovitoare, care apare la orizont, îi face pe mulţi să abandoneze drumul pe care au făcut primii paşi. Apare ispita unei munci zadarnice. "Dacă nu voi urca niciodată pe podium? Dacă medaliile vor fi întotdeauna ale altora?" Aceste gânduri taie elanul primordial şi pentru unii întoarcerea din drum este inevitabilă. Cei învinşi de aceste gânduri devin adepţii celor care, primind un salar prea mic pentru munca lor, spun: "Decât să muncesc degeaba, mai bine stau degeaba". Antrenorul nu dă doi bani pe cei care se lasă învinşi de astfel de gânduri. El îi ocheşte pe cei care au voinţă puternică şi merge la drum cu ei până la capăt. Le şopteşte din când în când: "Veţi fi cei mai buni!".
Voinţa în viaţa omului joacă un rol foarte important. Ea ne dirijează în viaţă. Ne îndreaptă spre un lucru sau altul. Prin ea devenim buni sau răi. Secretul performanţelor de tot felul stă în voinţa omului. Şi secretul sfinţeniei tot aici stă. Întrebat fiind un sfânt de cineva: "Ce trebuie să fac pentru ca să ajung sfânt?", a dat răspunsul: "Trebuie numai să vrei". Sfântul Augustin privind la cei care au urcat pe culmile sfinţeniei îşi repeta: "Dacă alţii au putut, eu de ce nu aş putea?"
Trecând pe acest pământ nu putem uita că suntem într-o întrecere. Nu neapărat cu alţii, ci cu noi înşine. Trebuie să învingem omul vechi din noi pentru ca să apară acea fiinţă care nu mai face rău nimănui, acea fiinţă care rămâne mereu în iubire, adică în Dumnezeu. Şi această victorie asupra omului vechi din noi este mult mai importantă decât cea de la 100 metri garduri.
Creştinismul e numit religia iubirii. Şi fiind aşa ar trebui ca el să pătrundă peste tot în lume. Ar trebui ca iubirea să domine viaţa oamenilor. Din păcate mai sunt ţări care se tem de creştinism. George Bush, preşedintele Americii, ieşind de la o slujbă religioasa în China, în perioada Jocurilor Olimpice, le-a spus chinezilor: "Nu vă temeţi de iubire, nu vă temeţi de Dumnezeu". Dintr-un miliard trei sute de milioane de chinezi, doar 14 milioane au primit creştinismul şi acesta nu fără prigoană. Se ştie foarte bine că regimul comunist nu a promovat iubirea, ci lupta de clasă. Nu a promovat niciodată libertatea religioasă. Dincolo de Marele Zid Chinezesc făcut din piatră, există şi un alt zid construit împotriva voinţei oamenilor şi apărat cu puterea armelor. E zidul care închide calea omului spre Dumnezeul, e zidul care închide calea spre religia iubirii.
Unii au regretat că Jocurile Olimpice au fost încredinţate Chinei pentru că nu e o ţară în care oamenii se bucură de drepturi depline. Dar poate că această întrecere în trecere pe la acest popor să fi deschis o poartă în zidul chinezesc ca să apară o lume nouă. Poporul chinez cu o vechime de 5000 de ani a inventat şi ne-a dat hârtia de scris. Ea s-a răspândit în lume pentru că oamenii şi-au dat seama de necesitatea ei. Ea se află acum la orice popor. Noi, creştinii, trebuie să dăm poporului chinez şi tuturor popoarelor iubirea. Cei care încep să trăiască din iubire îşi dau seama îndată de necesitatea ei. Iubirea e mai necesară decât hârtia de scris.
Pr. Eugen Budău
