În timpul Adventului (postul Crăciunului), prin cântece şi rugăciuni, creştinii îl invocă mereu pe Dumnezeu să coboare din ceruri şi să vină între ei.
Chiar dacă suntem deja marcaţi şi dominaţi de tehnică, trebuie să fim convinşi că Dumnezeu nu coboară între noi dintr-un avion Boeing de la "bussines-class", nici dintr-o limuzină, ci pe paiele unei grote, alături de nişte păstori şi turmele lor. Şocantă această apariţie între creaturi a Creatorului lor!
Dar atât de bine ştiu oamenii să cosmetizeze acest eveniment, încât a devenit o sursă bună de câştig şi contribuie, drept să o spunem, la creşterea bugetului multor instituţii. Crăciunul este evenimentul religios cel mai comercializat şi rotunjeşte bine veniturile multora.
Duminică, 6 decembrie 2015, şi Iaşul a deschis oficial stagiunea religios-comercială a Crăciunului, iar căile media sunt pline deja de imaginile ca-n poveşti surprinse pe străzile oraşului nostru, în pofida ceţii ca o pâclă care poposise peste urbe. Iar toată feeria de pe străzi este susţinută de contribuţia financiară a cetăţenilor, aşa că în fiecare beculeţ şi ornament stradal trebuie să vedem un bănuţ luat din portmoneul propriu şi personal. Nu ştiu însă dacă cineva a remarcat faptul că în toată decoraţia aceasta din centrul oraşului există multe: Orăşelul Copiilor, Moşi Crăciun, căsuţe, etc., dar lipseşte tocmai reprezentarea esenţialului acestei sărbători, adică scena Naşterii Domnului. Oare de ce această lipsă de fond?
Cândva, lângă Betleem acest eveniment trecuse neobservat pentru marea majoritate a oamenilor şi nici vorbă de spectacole de lumini şi sunete. Acum, acelaşi eveniment este în atenţia tuturor, ca un semn a ce?
Venirea lui Dumnezeu în lume a revoluţionat istoria oamenilor care prin sângele Celui născut pe paie i-a împăcat pe aceştia cu Creatorul lor. Iar noi acum participăm la împăcarea lui Dumnezeu cu omenirea şi o să facem aceasta, conduşi de Duhul lui Dumnezeu, până când el va reveni nu pe paie într-o grotă, ci pe norii cerului, cu o slavă pe care o va preamări întregul univers.
Dincolo de toată feeria de sunete şi lumini cu care este înveşmântat acest timp, dincolo de planurile noastre de shopping sau de speranţele de a primi cadouri, timpul acesta este un timp uman şi divin în acelaşi timp, în care pregătim venirea lui Dumnezeu:
-în inima noastră, în care el bate deja cu bătăile unei iubiri capabile să transforme lumea într-un colţ de rai;
-în minţile noastre, în care el luminează deja cu razele sale capabile să înlăture întunecimile erorii, nedreptăţii, ale ignoranţei şi prostiei omeneşti;
-în casele noastre, la masa noastră, în patul nostru, unde el este deja prezent cu umanitatea sa capabilă să îndumnezeiască fiinţele noastre şi să le transforme în îngeri cu chip omenesc;
-în bisericile şi în societatea noastră în care puterea lui este deja prezentă, dar prin contribuţia noastră, a fiecăruia dintre noi, putem să transformăm această lume într-un templu al unei noi umanităţi.
Împreună cu cel plin de iubire, de adevăr şi dreptate, acest timp ne cheamă să colaborăm la venirea Împărăţiei lui Dumnezeu în lumea noastră, cea de acum şi aici (cu shopping-centrele luxoase şi periferiile ei mizerabile), cu speranţa că chipul acesteia va fi transformat într-o zi în noul paradis din care am fost izgoniţi odată.
Ne agăţăm mereu de câte o speranţă, reală sau iluzorie: Un nou preşedinte, un nou guvern, un nou primar şi sperăm mereu în timpuri mai bune; oftăm mereu după fericire.
Calea spre fericire porneşte nu din afară, ci din inima şi gândurile noastre; aici, pe paiele fiinţei noastre se află Fiul lui Dumnezeu, adorat, ignorat sau contestat tocmai de creatura sa. Timpul Adventului este un timp al regăsirii şi oglindirii noastre în strălucirea celui care şi-a sădit împărăţia în inima noastră. Drumul spre fericire porneşte din fiecare dintre noi, o fericire care nu se obţine prin milogeală, nici prin târguieli şi aranjamente, ci prin muncă şi credinţă, prin deschiderea largă a uşilor inimii şi minţii noastre, pentru a fi scăldate în lumina şi căldura Creatorului şi Răscumpărătorului nostru.
Pr. Emil Dumea
