Cred că la uşa şi în casa tuturor s-a auzit deja cântecul Colindelor. Sau, dacă nu am fost încă vizitaţi de colindători, cu siguranţă la televizor, pe frecvenţele radiourilor, în magazine şi în multe alte locuri, în acest timp premergător marii sărbători a Naşterii Domnului am auzit cântece dedicate unui eveniment unic în istoria lumii: Naşterea Fiului lui Dumnezeu dintr-o fecioară, Maria, într-o grotă de lângă satul Betleem, din Palestina, în timpul când împărat la Roma era Cezar August, iar Quirinius era guvernator al Siriei (Lc 2, 1-2). Dumnezeu coboară în istoria noastră, ia trup omenesc dintr-o fecioară logodită cu un tânăr numit Iosif şi va locui într-o familie, la Nazaret în Galileea.
Din cauza întregului decor comercial prezent peste tot, din cauza cântecelor cu Moş Crăciun care vine pe o sanie trasă de reni şi aduce cadouri tuturor, riscăm să trecem în plan secund sau chiar să ignorăm esenţa şi importanţa acestei sărbători care înseamnă venirea între noi a lui Dumnezeu, locuirea lui în lumea noastră, în familiile noastre. De Crăciun, ne adunăm cu toţii în familiile noastre, pentru a ne bucura împreună; şi bine facem. Dar nu ştiu dacă nu cumva uităm faptul că această mare sărbătoare înseamnă naşterea în marea familie umană, ca şi în inima fiecăruia dintre noi a Fiului lui Dumnezeu. Cred că la mesele noastre festive, acum, de sărbători ar trebui să punem un scaun mai deosebit (chiar un fotoliu) pentru Cel sărbătorit, Fiul lui Dumnezeu. Oaspetele de seamă la masa noastră de sărbători trebuie să fie nu capul familiei, ci capul familiei umane, Dumnezeu.
Ştiu că în casele noastre, în cadrul decorurilor de Crăciun este prezentă ieslea cu personajele ei: Pruncul Isus, Maria, Iosif, păstorii, îngerii şi animalele. Iesle de Crăciun frumos amenajate se găsesc în toate bisericile. Din păcate, în spaţiile publice ieslea de Crăciun nu prea este prezentă; în schimb, sunt prezente crăciuniţele şi, scuzaţi-mi remarca: Ele ce caută în acest decor? La fel cum în decorul de Paşte nu înţeleg ce caută iepuraşii.
Să revenim: Crăciunul nu este o poveste cu Moş Crăciun, ci este evenimentul care a schimbat şi schimbă în mai bine istoria lumii, ca şi istoria vieţii noastre, a fiecăruia dintre noi. Dumnezeu intră real în istoria lumii pe care tot el a creat-o; se face întru totul asemenea oamenilor, în afară de păcatele noastre. Sub chipul unui nou-născut, înfăşat în scutece şi aşezat pe paie într-o iesle este prezent Creatorul lumii şi Răscumpărătorul omului din păcatele lui. Odată cu naşterea lui Isus Cristos, istoria lumii ajunge la punctul central, zero, la centru, aşa cum kilometrul 0 indică centrul localităţilor noastre. Naşterea lui Cristos reprezintă ora astrală a omenirii care împarte istoria în două, înainte de el şi începând odată cu el întrupat în sânul fecioarei Maria, prin puterea Duhului Sfânt.
În cântecele frumoase ale colindelor ar trebui să auzim glasul îngerilor care au răsunat deasupra Betleemului cu două mii de ani înainte: "Vă vestesc o mare bucurie care va fi pentru tot poporul: astăzi, în cetatea lui David, vi s-a născut Mântuitorul care este Cristos Domnul" (Lc 2,10-11). Oridecâte ori ne rugăm Crezul, noi proclamăm solemn: "Cred într-unul Domn Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, unul născut, care din Tatăl s-a născut mai înainte de toţi vecii. Dumnezeu din Dumnezeu, lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, iar nu creat; de o fiinţă cu Tatăl, prin care toate s-au făcut. Care pentru noi, oamenii, şi pentru a noastră mântuire s-a coborât din ceruri, s-a întrupat de la Duhul Sfânt, din Maria Fecioară, şi s-a făcut om".
În întruparea Fiului lui Dumnezeu în firea noastră omenească se luminează adevărul despre fiecare dintre noi. Misterul Celui care din iubire pentru noi ia firea noastră, se luminează misterul vieţii fiecăruia dintre noi. Poate ne nemulţumesc multe lucruri, la noi şi la alţii. Poate avem multe dureri care ne tulbură somnul şi liniştea. Poate nici de sărbători nu reuşim să trăim aşa cum dorim bucuria acestor zile. Dacă aşa este, să ne gândim că nici Fiul lui Dumnezeu nu s-a bucurat de confort pe paiele reci ale unei iesle, înconjurat de câţiva păstori şi animalele lor. Dacă ne dorim să locuim într-o casă mai mare, mai frumoasă şi mai confortabilă, să ne gândim că Cel care ne iubeşte mai mult decât ne iubim noi s-a născut într-un grajd. Dacă cineva se simte singur şi neiubit de oameni, să privim la Fiul lui Dumnezeu care la ai săi a venit şi ai săi nu l-au primit. Dacă ne simţim neputincioşi în faţa suferinţelor şi lipsurilor, să ne gândim că Fiul lui Dumnezeu a fost ameninţat cu moartea şi pentru a-i salva viaţa, părinţii lui au fugit cu el într-o ţară străină, în Egipt. Iar românilor care de sărbători sunt departe de ţara şi casa lor şi simt dorul de acasă, le reamintesc că şi Isus Cristos a trebuit să fugă din ţara lui.
Crăciunul este sărbătoarea în care toţi, drepţi sau păcătoşi, trebuie să ne deschidem larg inima pentru a-i face loc Fiului lui Dumnezeu, care vrea să devină membrul principal al fiecărei familii. Cristos vrea să devină cetăţeanul de onoare al oricărei localităţi. Şi aceasta, nu pentru că are vreun plan ascuns de dominare a noastră, ci pentru a ne comunica din plin viaţa lui. El ne oferă totul, adică ni se oferă pe el însuşi şi, în schimb, nu ne cere altceva decât ospitalitatea noastră. Pruncuşorul din ieslea Betleemului nu a venit pentru a-l da jos de pe tron pe Cezar August sau pe regele Irod. Aşa cum nici astăzi nu are niciun plan secret pentru vreo lovitură de stat. El este un prunc neputincios, cu totul la dispoziţia părinţilor lui. În faţa răutăţilor noastre, Dumnezeu nu pune mâna pe bici, nici nu pronunţă o sentinţă de condamnare la moarte. El este Principele păcii; el este Domnul vieţii; el este Mântuitorul nostru care ne oferă o iubire fără margini, iubirea inimii lui. El ne oferă viaţa lui în trupurile noastre muritoare. El ne arată chipul plin de iubire al Tatălui. El devine fratele nostru care vrea să formeze din toţi oameni o unică şi mare familie care să aibă un singur Dumnezeu şi să trăiască după o unică regulă a vieţii, aceea a iubirii.
Permiteţi-mi să vă transmit din toată inima Crăciun fericit. Pe toţi vă port în inima şi rugăciunea mea şi v-aş fi adânc recunoscător dacă în rugăciunea voastră v-aţi aminti şi de mine. Vă mulţumesc!
Pr. Emil Dumea
