În prima carte a Bibliei, Geneza, găsim în capitolul 12, versetul 1 următoarele: "Şi a zis Domnul către Abraham: Ieşi din ţara ta şi din neamul tău şi din casa tatălui tău şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta eu".
Apoi vorbeşte mult şi sfântul Paul, apostolul neamurilor, despre Abraham, spunând că în "el vede modelul însuşi al credinţei: important nu e atât să vrem să fim drepţi înaintea lui Dumnezeu prin ceea ce facem, prin lucrările noastre, ci să ne oferim lui cu încredere. Tot sfântul Paul, în Scrisoarea către Evrei, ne cheamă să pornim pe urmele lui Abraham, fără a căuta să cunoaştem dinainte drumul.
Astăzi omenirea caută şi primeşte în viaţa sa doar lucrurile care sunt vizibile şi reale, lucrurile imediate, însă la această boala vine fratele Ieremia cu medicamentul potrivit, el care toată viaţa a fost un mare îngrijitor al celor suferinzi; ne spune că totul în viaţă se bazează pe o încredere şi credinţă nestrămutată în Dumnezeu, şi poate uneori în contradicţie cu mentalitatea acestei lumi.
Cunoscând viaţa patriarhului Abraham, care a fost chemat din ţara sa şi trimis într-o ţară necunoscută de el, pe un drum încă necunoscut de el, putem face o mică paralelă cu fratele Ieremia, care chemat fiind şi el de Domnul la viaţa de mănăstire, porneşte la drum fără să ştie nici încotro merge, nici care este punctul sosirii.
Deşi, în inima lui, nutreşte un dor sfânt de a fi cât mai conform cu Cristos şi evanghelia sa, face tot posibilul de a nu merge în iad şi înfruntă pentru o perioada de timp, diferite peripeţii şi aventuri, în drumul său către "laboratorul de sfinţi", care era mănăstirea.
Ca un adevărat român ferm şi hotărât în idealul său, el nu va ceda niciodată, ci va fi un luptător viteaz şi un mare căutător de Dumnezeu. De aceea el ne poate spune multe prin viaţa sa şi prin exemplul trăirii sale de credinţă, o credinţă matură şi convinsă.
Acest frate, o dată cu drumul spiritual, începe şi drumul aventurier al lui Dumnezeu, drumul credinţei, care spune multe şi pentru noi cei de astăzi, care înainte de orice călătorie vrem să fim siguri că totul este bine pus la punct; oarecum vrem să fim noi protagoniştii vieţii noastre, astfel Dumnezeu şi încrederea în el este treptat diminuată.
Nu în ultimul rând, fericitul Ieremia este un minunat exemplu de român care pleacă în Italia, însă cu o motivaţie mult mai profundă şi mult mai spirituală în comparaţie cu valul de români care pleacă şi astăzi în Italia sau alte ţări, însă rar se găsesc persoane ca fericitul Ieremia.
Credinţa acestui frate "sfânt" ne este un model grăitor şi totodată ne dă curaj şi speranţă că şi noi românii putem fi oameni sfinţi, nu numai italienii, aşa cum credea mama fratelui Ieremia, şi poate pe viitor vom avea sfinţi care nu vor trebui să plece în alte ţări pentru a se sfinţi, ci vor prefera ţara noastră, care este plină de locuri ce ajută la sfinţirea omului.
Deşi este adevărat că omul sfinţeşte locul, în cazul fratelui Ieremia a fost important şi locul, motiv pentru care a făcut un drum anevoios spre locul care oferă posibilitatea de a fi sfânt.
Curajul şi setea după desăvârşire a acestui frate să fie şi pentru noi călăuză şi model pe drumul credinţei.
Acest frate ajunge la o credinţă adultă după mult efort şi trudă, aici trebuie să ajungă fiecare creştin, trecând de la un drum al "credinţei trăite din obişnuinţă, la o credinţă care să fie o alegere personală, luminată, convinsă, mărturisitoare".
Fratele Ieremia ne invită pe drumul credinţei, la o trăire autentică a creştinismului care să derive dintr-o alegere personală şi matură a credinţei, un lucru necesar pentru a fi creştini simpli şi bucuroşi, aşa cum a fost el.
Aşa cum mamele care îl cunoşteau pe fratele Ieremia îşi doreau ca fiii lor să aibă zâmbetul şi bucuria fratelui Ieremia, la fel şi noi să ne urăm să ajungem, dacă nu la credinţa lui Abraham, cel puţin la cea a fericitului Ieremia!
Fr. Eugen Murariu
