Viaţa mea, ca şi a multor oameni, cred eu, a fost presărată cu propuneri de genul: "De mâine nu voi mai face rele", "de la începutul anului viitor voi fi mai bun", "în timpul Postului Mare voi încerca să mă apropii mai mult de Dumnezeu" şi multe altele asemenea lor. Dar am observat, din nefericire, că la sfârşitul acestor intervale de timp, îmbunătăţirile au întârziat să apară. Evident, m-am întrebat: oare de ce?! Mai întâi, aceste propuneri - bune de altfel - nu au fost oferite întotdeauna bunului Dumnezeu pentru că spuneam: "Eu voi face...",
"Eu voi renunţa...", şi apoi toate aceste intenţii erau formulate la timpul viitor: mâine, poimâine, anul viitor. Dar oare nu spunem mereu în actul de căinţă: "Mă hotărăsc cu ajutorul harului tău, să nu mai păcătuiesc şi să evit orice prilej de păcat. Amin"? Adică nu singuri, ci chemând în ajutor harul lui Dumnezeu şi nu mâine, ci acum! Dumnezeu ne învaţă să spunem în rugăciunea Tatăl nostru: "Pâinea noastră... dă-ne-o nouă astăzi" - nu mâine, nu anul viitor, ci astăzi; şi mai departe: "Ne iartă nouă greşelile noastre precum şi noi iertăm...".
Nu cerem Domului să ne ierte precum şi noi vom ierta cândva, în viitor, aproapelui nostru, ci sperăm în îndurarea lui după cum şi noi îl iertăm acum pe cel care ne-a greşit. Şi toate verbele din această minunată rugăciune sunt la timpul prezent.
Acum! Aceasta este marea lecţie pe care mi-a dat-o Dumnezeu: "Eu îţi dau clipa aceasta, nu seara aceasta, nu dimineaţa următoare, nu anii ce vin, ci clipa aceasta. Ce faci tu cu ea?!" Vă propun următorul exerciţiu de imaginaţie: priviţi degetele mâinilor răsfirate înaintea voastră, de la stânga la dreapta, ca şi când acestea ar fi zilele care urmează: din această înşiruire noi nu putem alege să trăim o zi oarecare la întâmplare şi nici pe toate deodată; trebuie să le parcurgem succesiv, în ordine cronologică, una după alta, ca şi când am privi degetele aceloraşi mâini rotite cu 90 de grade şi dispuse de această dată una în spatele celeilalte, astfel încât tot timpul avem în faţă imaginea unui singur deget simbolizând clipa - ziua de faţă - în spatele căruia urmează celelalte clipe, zile. Această comparaţie ne ajută şi în abordarea problemelor cotidiene de tot felul care par să ne copleşească uneori - nu le vom putea rezolva decât pe rând, una câte una şi nu pe toate deodată. Tot astfel, având la dispoziţie doar clipa prezentă, nu lupt cu toate ispitele şi păcatele din toată viaţa mea, deodată, ci lupt cu ispita, cu păcatul pe care l-aş putea face acum, nu mâine, nu anul care vine! Şi în aceste condiţii se simplifică totul. Clipa de faţă, ca de altfel toată viaţa noastră trecută şi viitoare, este în mâinile Domnului şi, dacă i-o încredinţăm lui cerându-i ajutor în propunerile noastre bune, el sigur va interveni.
Acum, când îmi vin gânduri rele în minte, spun o rugăciune şi încerc să le alung.
Acum, când aş putea spune o minciună, nu o fac pentru că Dumnezeu este adevărul şi eu vreau să fiu în adevăr.
Acum, când vreau să judec pe aproapele, nu o fac, căci îmi este de ajuns bârna din ochiul meu pe care i-o încredinţez lui Isus să o strivească.
Acum, când aş putea să fac o faptă rea, mă feresc de a o face pentru că Dumnezeu este bunătatea şi eu vreau să fiu bun.
Acum, când deja sunt în păcat, mă spovedesc ca să-l dobândesc pe cel care este viaţa.
Acum, când nu am chef să merg la biserică, ies din casă pentru că ştiu că numai la sfânta Liturghie pot să-l primesc pe Isus în sfânta Împărtăşanie şi pot să simt tot cerul în sufletul meu!
Acum!... Acum!... Acum!..., căci nu ne este dat nici un alt timp decât clipa prezentă pentru a-l putea cunoaşte, iubi, preamări şi adora pe Dumnezeu, Tatăl nostru, prin Fiul său, Isus Cristos, în unire cu Duhul Sfânt.
Cristina-Maria Nesimuca
