"În prima zi după sâmbătă, în zori, femeile s-au dus la mormânt, având cu ele aromele pe care le pregătiseră. Au găsit piatra rostogolită de pe mormânt, însă intrând, nu au găsit trupul Domnului Isus.
În timp ce mai stăteau pe gânduri, iată că doi bărbaţi, îmbrăcaţi în haine strălucitoare, au apărut lângă ele. Femeile s-au înspăimântat şi şi-au plecat faţa la pământ, însă ei le-au spus: «Pentru ce îl căutaţi printre morţi pe Cel Viu? Nu este aici, a înviat. Nu vă mai amintiţi ce v-a spus pe când era încă în Galileea, cum că trebuia ca Fiul Omului să fie dat pe mâna păcătoşilor, să fie răstignit, iar a treia zi să învie?». Iar ele şi-au amintit de cuvintele sale şi, întorcându-se de la mormânt, au spus despre toate acestea celor unsprezece şi tuturor celorlalţi... Insă cuvintele lor li s-au părut ca un fel de flecăreală şi nu le-au dat crezare... (Lc 24,1-9.11).
"...Nu vă fie teamă! Ştiu că îl căutaţi pe Isus cel răstignit. Nu este aici. A înviat, după cum a spus; veniţi şi vedeţi locul unde a fost depus. Mergeţi imediat şi spuneţi discipolilor: a înviat din morţi, iar acum merge înaintea voastră, spre Galileea; Nu vă fie teamă! Ştiu că îl căutaţi pe Isus cel răstignit. Nu este aici. A înviat, după cum a spus; veniţi şi vedeţi locul unde a fost depus. Mergeţi imediat şi spuneţi discipolilor: a înviat din morţi, iar acum merge înaintea voastră, spre Galileea; acolo îl veţi vedea" (Mt 28,5-7).
S-a terminat cu opririle, căderile, popasurile, "staţiunile"...
Din zorii acelei zile, trebuie să alergăm.
Nu să fugim de el, ci să alergăm după el, spre "Galileea", ca să-l ajungem, să-l întâlnim, să-l ascultăm, să nu mai fim trişti şi dezorientaţi, dezumanizaţi...
"Pentru ce îl căutaţi printre morţi pe Cel Viu?" De ce, (cu alte cuvinte) vă tot învârtiţi în jurul mormântului, de ce plângeţi? Se plânge după un mort, însă El este Viu, chiar aşa de repede aţi uitat? Credeţi mai mult ochilor voştri decât cuvintelor sale? Ştergeţi-vă lacrimile şi alergaţi după el, este cu puţin înaintea voastră, vrea să vă întâlniţi cu toţii pe Calea Luminii, nu a durerii...
Alergaţi şi spuneţi discipolilor ...
Petru şi Ioan aleargă la mormânt...
Fuge şi straja, ca să anunţe cele întâmplate marilor preoţi...
Nu vă opriţi pe cale în dimineaţa aceasta, căci este dimineaţa unui nou început...
Însă nu avem timp să rămânem străfulgeraţi de această veste neaşteptată, nemaiauzită, nesperată, căci trebuie să alergăm la întâlnire...
Merge înaintea noastră "în Galileea" (că veni vorba, pe unde-o fi această "Galilee" personală, mai ştim? Ar fi cazul să ne îndrume cineva )...
El, Cel Înviat, ne deschide calea...
Ne este "Calea"...
Pe toţi ne aşteaptă în Galileea...
Pe cei doi (Eu şi Tu, pe numele lor din cartea de identitate) care îşi târau paşii spre Emaus, întristaţi, copleşiţi de golul din ei...
Pe acel discipol (împreună cu degetul său curios) care nu era atunci împreună cu ceilalţi şi care a avut "bunul simţ" să se îndoiască: vreau să văd, să ating, nu mă las eu dus de nas de vorbele unor femei...
Nici măcar noi, care ne tot învârtim în jurul "mormântului" din inima noastră şi nu avem curajul să ridicăm pietroiul, nu mai trebuie să fugim de el, ci să alergăm după el şi să-i cerem să ridice el pietroiul, căci lui nu-i este teamă de ce va descoperi acolo, nu-i este teamă de păcat.
El a învins moartea, sorgintea şi consecinţa tuturor păcatelor...
"Şi chiar dacă inima noastră ne condamnă, Dumnezeu este mai mare decât inima noastră" (1In 3,20)
"Spune-ne, Marie, ce-ai văzut pe cale?
Mormântul lui Cristos cel viu, slava lui Cristos cel înviat, pe îngeri, martorii săi, giulgiul şi hainele sale. Cristos, speranţa mea, a înviat! Vă aşteaptă în Galileea!".
Cristos, Lumina Lumii, a înviat!
Fr. Petre-Marian Ianoş, OFMCap.
