Era tot pe vremea când Dumnezeu trecea cu sfântul Petru pe pământ. Şi cum în seara aceea se lăsă oleacă răcoare, aprinseră un foc. Nu, nu le era somn - aşa că sfântul Petru se codi cât se codi, ar fi întrebat el ceva, dar nu prea îndrăznea. Bunul Dumnezeu îl privea cu coada ochiului şi-l întrebă în cele din urmă, surâzând:
- Ia spune, măi Petre, ce te frământă?
- Păi, Doamne, nu ştiu cum să spun: am văzut că înţelepciunea, care "şade cu tine pe tron", ai luat-o cu tine; ai luat şi milostivirea, şi puterea, şi iertarea, şi blândeţea, şi înţelegerea şi...
- ...Bine, bine - am luat totul - şi ce-i cu asta?
- ...Astea te-au ajutat să construieşti toate: şi lumea, şi pământul, şi cerul - de ce le-ai luat acuma aici, în drumul nostru pe pământ?
- Uite de ce - zise bunul Dumnezeu: ca să le pun aici - şi scoase din sân o cărticică. În mâinile sale sfinte, cărticica începu să lumineze - şi să le dau omului.
- Chiar pe toate?
- Da, Petre, pe toate şi în plus, încă ceva: libertatea. Numai că el o s-o descopere doar când inima lui se face iubire, fiindcă numai în iubirea necondiţionată eşti cu adevărat liber.
- Cam multe... mormăi sfântul Petru: adevăr şi iubire, adevăr şi libertate şi toate celelalte... Cum o să le ducă şi cum o să le înţeleagă?
- Cu inima, Petre, cu inima... Şi bunul Dumnezeu lăsă acolo, în pădure, cărticica aceea, pe coperta căreia scrisese cu o aşchie de creion numele ei. Nu în piatră, nu în smarald sau aur, ci pe o cărticică din hârtie groasă, aşa cum găseşti în toate casele de la ţară, Dumnezeu scrisese: BIBLIA. Fiindcă, pe cât era de atotputernic, pe atât de bun şi blând şi simplu era.
Stinseră focul şi porniră mai departe. Bunul Dumnezeu se opri o clipă şi-şi strânse bine nojiţele de la opinci, fiindcă mai avea drum lung de bătut - drum lung, până la inima omului.
Dr. Ecaterina Hanganu
