Consideraţie înainte de începerea Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor
Sângele înseamnă viaţă - e un truism. Sângele are culoarea roşie - un alt truism. Sângele tuturor oamenilor este la fel - ar trebui sa fie şi acesta un truism, dar haideţi să spunem că învăţăm aşa ceva abia la grădiniţă - sau în şcoala primară.
Şi totuşi, în mod paradoxal, acesta este un adevăr pe care trebuie să-l învăţăm mereu şi să ni-l tot reamintim mereu şi mereu.
Sângele, ca şi întreaga fiinţă a omului, este creat de Dumnezeu. Dumnezeu ne-a făcut atât de diferiţi, încât fiecare este unic în univers (cu excepţia gemenilor monovitelini), dar sângele nostru are aceeaşi culoare: roşu. Fiindcă, mai presus de orice diferenţă care statutează unicitatea noastră, omul, în calitate de imagine fidelă a lui Dumnezeu, este unul şi acelaşi.
Şi paradoxal - tocmai cei care distrug fără discernământ omul, sunt cei care ne învaţă aceasta - tot aşa cum sataniştii, pângărind sfânta ostie, ştiu mult mai bine decât numeroşi creştini că ea este cu adevărat trupul şi sângele Domnului.
Un terorist, înainte de a detona bomba într-un autobuz plin de oameni, în faţa unei case parohiale sau a unei biserici, nu întreabă mai întâi dacă înăuntru sunt ortodocşi, catolici, luterani, calvini, anglicani, unitarieni, adventişti, baptişti, penticostali etc. Pentru ei, toţi au un singur nume: creştini. Iar sângele lor are aceeaşi culoare: roşu.
Dar, ca să vezi culorile, trebuie să fie ziuă.
O istorioară hasidică* spune că un vestit învăţat i-a întrebat pe elevii lui când cred ei că s-a făcut zi. Uimiţi de simplitatea întrebării, unul a răspuns că s-a făcut zi atunci când îşi poate vedea mâna fără să aprindă lumânarea, altul a spus că atunci când poate deosebi de la distanţă câinele ciobănesc de o oaie şi tot aşa. La fiecare răspuns, înţeleptul dădea din cap cu mâhnire: "Nu, nu şi iarăşi nu". În cele din urmă, elevii l-au rugat să le dea el răspunsul. Şi bătrânul le-a spus: "Este ziuă atunci când, privind faţa oricărui om, îl văd în el pe fratele meu".
Fiindcă a venit "Răsăritul cel de Sus", în inimile noastre de creştini, s-a făcut deja ziuă. Şi privind faţa oricărui om, vedem în el pe fratele nostru.
Atunci, de ce ne-o fi oare aşa de greu să spunem toţi împreună "Tatăl nostru"?
Dr. Ecaterina Hanganu
Notă
* Hasidismul a fost un curent inovator al gândirii şi vieţii comunităţii evreieşti, apărut în Polonia la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Hasidismul se bazează deopotrivă pe teama şi pe iubirea faţă de Dumnezeu şi constă în angajamentul personal al individului la nivelul actelor, în relaţia pe care o are cu Dumnezeu. Scopul principal al acestei mişcări este ca individul să nu rămână închistat în dogme teologice fără o finalitate practică, ci să-l vadă pe Dumnezeu în orice lucru şi să-l atingă prin orice act autentic. Fondatorul hasidismului este Israel ben Eliezer, supranumit de adepţii lui, "Baal Şem Tov" ("Cel cu nume bun").
* * *
Pe ercis.ro există o pagină specială dedicată Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştinului, în meniul Biblioteca > Ecumenism.
