Încurcate sunt căile Domnului şi mari sunt misiunile lui pentru noi! Uneori credem că putem face multe, alteori ne descurajăm la primul obstacol si spunem: "Nu sunt bun de nimic". Dumnezeu ne arată însă că nu există drum fără obstacole.
În această vară s-a administrat sacramentul sfântului Mir în parohia din care fac parte şi ştiind că va fi nevoie de o persoană care să-i pregătească, din dorinţa de a face şi această experienţă, m-am oferit să ajut 14 copii să se pregătească pentru a-l primi într-un mod special pe Duhul Sfânt.
Mă gândeam că totul va fi simplu şi uşor: le voi spune anumite lucruri, vor învăţa, îi voi asculta şi totul va fi bine.
Aveam să mă conving însă că, pe cât este de frumos să fii în faţa unor persoane care au încredere în tine, pe atât este de greu. Ca orice copii, vorbeau mult: între ei sau neîntrebaţi; erau persoane care nu învăţau invocând diferite motive, aşa cum facem noi, elevii.
Ştiam că pe umerii mei apasă o responsabilitate destul de mare, ştiam că părinţii au trimis copiii având încredere în mine, ştiam că parohul avea foarte mare încredere în mine, dar mai ales mi-am dat seama cât de importantă sunt pentru Dumnezeu, care m-a considerat atât de importantă încât mi-a dat o misiune atât de mare pentru un copil ca mine (nu aveam nici 18 ani).
În timp ce copiii făceau mofturi, eu învăţam de la ei ce înseamnă ca cineva să-ţi zică mereu că nu-i corect, de ce atât de mult, de ce aşa de greu, puteam să zic : "Nu vă convine, puteţi pleca; sau plec eu", dar inima nu mă lăsa, căci îmi păsa de ei şi mi-am dat seama cum se simţea un profesor în momentul în care eu mă comportam ca un copil şi mi-am zis: "Stop! Anul acesta mă voi comporta ca atare, profesorul nu e obligat să suporte toate nemulţumirile mele".
Pregătisem şi copii pentru prima sfântă Împărtăşanie şi, pentru că unii nu ştiau, eu am fost scoasă vinovată de o persoană destul de importantă şi mi-am zis : "Am făcut atâtea renunţări (mama a fost plecată şi a trebuit să o înlocuiesc pentru trei copii) ca să pot merge patru zile din şase la Biserică; sunt tot eu sunt vinovata? Mai sunt două săptămâni până când se va celebra Mirul, dacă nu vor şti nici candidaţii pentru Mir? E o responsabilitate prea mare pentru mine; mai bine renunţ, am gândit printre lacrimi". Dar Isus mi-a zis printr-un prieten : "Învingătorii nu renunţă, iar cei care renunţă nu înving" şi mi-am dat seama că, într-adevăr, nu rezolv nimic dacă dau înapoi.
Am continuat şi nu am regretat. Ziua de 30 august 2008 a sosit, emoţiile mele erau mai mari decât ale candidaţilor, totul trebuia să fie perfect şi aşa a şi fost; 14 copii erau acum în faţa altarului aşteptându-l pe Duhul Sfânt. Tot efortul meu s-a meritat, eram împlinită căci am învins!
Ema
