Zile de har deosebite au fost pentru comunitatea din Răducăneni, în perioada 26-29 iunie 2016: primiţia celui de-al 15-lea preot originar din această localitate, pr. Petru-Clementin Stoica, la 26 iunie, zi în care au început şi misiunile populare avându-l ca predicator pe pr. Iosif Iacob, toate culminând cu ziua hramului, 29 iunie, când, la încheierea misiunilor, Liturghia a fost prezidată de PS Petru Gherghel.

Din dorinţa papei Francisc, anul 2016 a fost dedicat Milostivirii Divine. Cu această ocazie, în fiecare parohie a Diecezei de Iaşi sunt propuse misiuni populare, specifice acestui an jubiliar. Şi Parohia Răducăneni a trăit câteva zile de har.

După ce vineri, 24 iunie, în catedrala din Iaşi a fost hirotonit preot, în marele grup de 24 de candidaţi la sfânta Preoţie, şi tânărul Petru-Clementin Stoica din Răducăneni, duminică, 26 iunie, preotul nou sfinţit a celebrat prima sfântă Liturghie în localitatea natală, înconjurat de mai mulţi preoţi, dintre care unii originari din Răducăneni. A fost o mare bucurie pentru comunitatea parohială, fiind cel de-al 15-lea preot originar din Răducăneni.

După acest minunat moment de sărbătoare, au urmat alte zile pline de har, 26-29 iunie, misiunile populare dedicate Anului Jubiliar al Milostivirii divine. Predicile de misiuni au fost oferite credincioşilor, în cele două sfinte Liturghii, celebrate luni şi marţi, dimineaţa şi seara, de pr. Iosif Iacob, două zile de intensă pregătire spirituală pentru celebrarea hramului comunităţii din Răducăneni, în cinstea sfinţilor apostoli Petru şi Paul.

Miercuri, 29 iunie, s-a celebrat hramul parohiei şi încheierea misiunilor, iar la sfânta Liturghie solemnă am fost onoraţi şi cu prezenţa păstorului diecezei noastre, Preasfinţitul Petru Gherghel. Împreună cu episcopul erau mai mulţi preoţi care sărbătoreau onomastica sau aniversarul hirotonirii.

În predica finală, părintele predicator i-a prezentat pe sfinţii apostoli Petru şi Paul drept modele şi susţinători în a ne sfinţi şi noi. Chiar dacă au fost oameni diferiţi, cu chemări diferite, ei au realizat acelaşi lucru: au căutat sfinţenia. "Toţi trebuie să fim sfinţi!"

La sfârşitul sfintei Liturghii am primit binecuvântarea jubiliară din partea Preasfinţitului Petru şi a părintelui predicator Iosif Iacob.

Au fost patru zile de har şi bucurie pentru noi, credincioşii din Răducăneni.

Îi mulţumim bunului Dumnezeu pentru aceste zile şi îl rugăm să ne dea harul de a face ca învăţătura primită să aducă rod bogat şi plăcut lui. Să fim cu toţii sfinţi! Căci sfinţenia la care Dumnezeu ne cheamă este posibilă.

Pr. Iulian-Eugen Kropp

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 29 iunie: Răducăneni: Primiţie, hram şi misiuni populare în Anul Milostivirii. Foto: Emilian Lupu