Duminică, 23 septembrie 2018, a fost o zi de mare sărbătoare pentru comunitatea din Răducăneni, care, îmbrăcată în sărbătoare, a trăit un eveniment important din viaţa ei, şi anume primirea sacramentului sfântului Mir de către 116 copii şi tineri, prin impunerea mâinilor Excelenţei sale Cornel Damian, episcop auxiliar de Bucureşti, care a fost primit cu bucurie de întreaga comunitate.

Preasfinţitul Cornel Damian a fost întâmpinat de copii cu pâine, sare şi flori, simboluri ale ospitalităţii şi cinstei cuvenite oaspeţilor de seamă, după care i-a salutat cu bucurie pe candidaţii la Mir şi pe credincioşi, exprimând în câteva cuvinte bucuria de a se afla în mijlocul comunităţii din Răducăneni.

După acest moment, a urmat pregătirea pentru sfânta Liturghie. Printr-o frumoasă procesiune, candidaţii la Mir, împreună cu preoţii şi episcopul, au intrat în biserică, unde a avut loc sfânta Liturghie solemnă de conferire a sacramentului Mirului.

La predică, Preasfinţitul Cornel a scos în evidenţă lucrarea Duhului Sfânt în viaţa creştinului şi a arătat cum putem trăi ca adevăraţi copii ai lui Dumnezeu, ajutaţi şi călăuziţi de Duhul Sfânt. Predica a avut şi un frumos dialog între episcop şi candidaţii de la Mir. Copiii şi tinerii au dat răspunsuri bune şi au primit aprecieri din partea episcopului.

A urmat apoi cel mai important moment, conferirea sacramentului Mirului. După rugăciunea de invocare a Duhului Sfânt, candidaţii, plini de emoţie, având-i alături pe naşii lor, au primit din partea episcopului ungerea cu sfânta Crismă.

Copii au participat în continuare activ la sfânta Liturghie, cântând frumos şi cu entuziasm, citind invocaţiile la rugăciunea credincioşilor şi aducând daruri la ofertoriu.

La sfârşitul sfintei Liturghii, doi copii dintre cei miruiţi au recitat o poezie şi au exprimat, în numele tuturor, gânduri de mulţumire lui Dumnezeu, Preasfinţitului Cornel, preoţilor, părinţilor, naşilor şi tuturor celor prezenţi la sărbătoare pentru această zi binecuvântată în care l-au primit pe Duhul Sfânt cu darurile sale.

*

1. Azi e sărbătoare sfântă
Căci Domnul ne binecuvântă,
Cu-al său Duh, cu sfinte daruri
Ce-s comori de sfinte haruri.

2. Tu cobori astăzi, Preasfinte,
Peste noi, cu-a tale daruri
Să fim buni, viteji în luptă
S-avem sfinte idealuri.

3. Primul, daru-nţelepciunii
Ca s-alegem tot ce-i bun,
Să urmăm calea cea dreaptă
Să nu luăm orice din drum.

4. Voia ta s-o ştim în toate
Înţelegerea de dai,
Să pricepem voia-ţi sfântă
Să ajungem toţi în rai

5. Ce e bine să-nvăţăm
Ştiinţă ne dăruieşti,
Cuvântu-ţi să-l înţelegem
Să dorim cele cereşti.

6. Ne dai şi tărie-n luptă
Fără frică să-nfruntăm,
Duhul Rău ce ne-amăgeşte
În păcate să cădem.

7. Sfat să ştim ce să alegem
Şi ce drum să apucăm,
Ne şopteşti uşor, Preasfinte,
Pentru bine să luptăm.

8. Sădeşti evlavie în inimi
Şi sufletele ne sfinţeşti
Pe calea către fericire
Tu însuţi ne călăuzeşti.

9. Să-l iubim mereu pe Tatăl
Ce ne vrea moştenitori,
Ne sădeşti în suflet teama
De-a nu fi răufăcători.

10. Să ne fii şi mângâiere
În al vieţii chin, amar
Să schimbi în iubire, ura
Vina să o schimbi în har.

11. Tuturor, ne-aprinde-n inimi
Focul dragostei cereşti.
Să-mbrăcăm cu bucurie,
Straiele dumnezeieşti.

12. Duh Sfinte, ne luminează
Şi mereu rămâi cu noi,
Să facem ce-i bine-n viaţă
În luptă să fim eroi.

*

Fie ca toţi copiii şi tinerii însemnaţi cu pecetea Duhului Sfânt, trăindu-şi credinţa în mod activ, să fie statornici în iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de Biserica sa şi să-l mărturisească în toată viaţa lor pe Domnul Isus Cristos.

Pr. Sergiu Dămoc

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 23 septembrie: Răducăneni: Administrarea sacramentului Mirului. Foto: Emilian Lupu