Să lăsăm lumina Crăciunului să ne pătrundă în case şi să ne bucurăm împreună de magia sărbătorilor.

Crăciunul este sărbătoarea cea mai încărcată de frumuseţe, de căldură, de semnificaţii. Fecioara cu pruncul, Iosif, păstorii, îngerii, magii ne vorbesc şi astăzi despre acest dar primit de noi, oamenii, de la Dumnezeu. "Poporul care umbla în întuneric, spune profetul, a văzut lumină mare, peste cei care locuiau în ţinutul întunecat a strălucit o lumină... Căci un prunc ni s-a născut nouă, un fiu ni s-a dat nouă; semnul puterii este pe umerii lui. Numele lui este: «Sfetnic minunat, Dumnezeu puternic, Părinte veşnic, Principe al păcii»" (Is 9,2.6).

Venim, aşadar, să-i aducem pruncului Isus ca magii şi ca păstorii închinarea noastră şi încercăm să reflectăm la misterul dumnezeiesc al întrupării lui Dumnezeu într-un copil.

Şi la Rădăuţi, ca în fiecare an, aceste minunate zile de sărbătoare sunt trăite cu intensitate maximă, nu numai de creştinii catolici, ci de întreaga suflare a oraşului nostru.

Astfel, joi, 18 decembrie 2014, Casa Municipală de Cultură din Rădăuţi a găzduit un concert de colinde româneşti şi străine susţinut de corurile parohiale şi şcolare din Rădăuţi şi din localităţile înconjurătoare.

"Să lăsăm lumina Crăciunului să ne pătrundă în case şi să ne bucurăm împreună de magia sărbătorilor". Acesta a fost motoul acestui spectacol feeric care a încălzit inimile celor prezenţi în sala de spectacole. La acest concert a participat corul parohiei noastre, iar din partea Uniunii Germanilor Bucovineni din Rădăuţi, corul "Liedertafel".

În a doua zi de Crăciun, după sfânta Liturghie, copiii din parohie ne-au încântat cu o miniscenetă şi câteva colinde. La finalul spectacolului a ajuns şi cel mai aşteptat personaj, Moş Crăciun, care le-a oferit daruri.

După ce ne-am bucurat de frumuseţea primelor zile de sărbătoare ale "Naşterii Domnului", în care i-am adus, asemenea magilor şi a păstorilor, închinare pruncului Isus, duminică, 28 decembrie 2014, am sărbătorit Sfânta Familie de la Nazaret: Isus, Maria şi Iosif.

În Sfânta Familie avem un exemplu în care căsătoria este o taină iar iubirea este acoperământul care-i înveleşte pe cei doi uniţi pentru toată viaţa.

Familia se poate dezvolta şi mântui numai respectând legile şi planul lui Dumnezeu cu ea. Numai în acest mod putem avea familii fericite şi mântuite, sau familii nefericite şi pierdute.

În parohia noastră am sărbătorit 31 de familii, care, în acest an, au împlinit o cifră rotundă de ani de la căsătorie.

De la toate aceste evenimente enunţate, pe situl parohiei (www.radauti.cnet.ro) aveţi la dispoziţie, spre vizionare, materiale video, foto şi audio.

Ioan Şmid