În perioada 24-27 martie 2022, în Parohia "Sfântul Anton de Padova" din Răchiteni au avut loc misiuni populare. Tema principală a fost dedicată familiei. Cel care ne-a călăuzit în aceste zile pe drumul iubirii şi al credinţei a fost părintele Felician Tiba. La Liturghia de deschidere a misiunilor a fost prezent părintele Iosif Doboş, fiul satului nostru, iar Liturghia de închidere a fost concelebrată de pr. Ştefan Lupu, rector şi decan al Facultăţii de Teologie din Iaşi. În ziua a treia a misiunilor a fost invitată doamna Eugenia Dămătăr, colaboratoare a Oficiului pentru Pastoraţia Familiei, care a ţinut o conferinţă cu tema "Suferinţa răscumpărătoare în familie".

Suntem într-o perioadă de mari frământări şi trebuie să pătrundem mai adânc în misterul iubirii infinite a lui Dumnezeu, iar părintele paroh Inocenţiu Arcana a reuşit să conştientizeze credincioşii din Răchiteni de importanţa acestor misiuni şi a organizat, până în cel mai mic detaliu, aceste zile deosebite.

Tematica predicilor din cadrul celor şase Sfinte Liturghii, celebrate în zilele de misiuni a fost următoarea: joi, 24 martie - "Omul creat din iubirea şi milostivirea lui Dumnezeu"; vineri, 25 martie, dimineaţa - "Familia, capodopera creaţiei", seara - "Iubirea, aerul familiei"; sâmbătă, 26 martie: dimineaţa - "Isus Cristos, motivaţie pentru familie"; seara - "Biserica, familie de familii"; duminică, 27 martie - "Familia, locul siguranţei".

Cele patru zile de har şi binecuvântare au căpătat lumină şi sens prin cuvintele pline de învăţătură ale părintelui Felician Tiba. Părintele a vorbit despre faptul că omul este un dar, nu o proprietate: soţia este un dar pentru soţ, soţul este un dar pentru soţie, iar copiii sunt daruri pentru părinţi. Este foarte important să conştientizăm acest lucru şi să avem mare grijă de darurile primite. Părintele a subliniat faptul că familia este "capodopera creaţiei lui Dumnezeu - fundamentul a tot ce există în această lume". Atât societatea, cât şi Biserica sunt alcătuite din familii şi, dacă acestea nu sunt cum ar trebui să fie, este pentru faptul că familiile nu sunt sănătoase, le lipseşte "oxigenul", adică iubirea - cel mai puternic liant dintre soţi.

Totodată, părintele a abordat în predicile sale şi tema suferinţei care ne însoţeşte pe tot parcursul vieţii. Nimeni nu este scutit de suferinţă, nici măcar Fiul lui Dumnezeu nu a fost scutit. Dar, urmând exemplul său, trebuie să ne asumăm şi momentele grele din viaţa noastră, să unim suferinţa noastră cu suferinţa lui Isus şi astfel ea va căpăta un sens şi va fi spre mântuirea noastră.

Convinşi de binefacerile acestor zile speciale, credincioşii din Răchiteni au venit cu mic, cu mare la biserică, s-au spovedit şi au însoţit celebrările liturgice, în spirit de credinţă şi de pietate, cu cântece şi rugăciuni specifice perioadei Postului Mare. Fiecare credincios a înţeles că trebuie să-şi continue drumul credinţei şi-al iubirii, să nu se oprească doar la aceste zile de misiuni.

Mulţumim bunului Dumnezeu şi Sfintei Fecioare Maria pentru toate harurile revărsate în aceste zile şi tuturor celor care s-au implicat şi au participat la sărbătoarea comunităţii din Răchiteni şi-l rugăm pe Isus să ne ajute ca tot ceea ce facem să fie spre mai marea slavă a infinitei milostiviri, pentru mântuirea noastră şi a lumii întregi.

Prof. Cristina Ghercă

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 24-27 martie: Răchiteni: Misiuni populare, timp de har şi binecuvântare