PS Petru Gherghel: Predica la deschiderea Anului Fericitului Ieremia
Întâlnire cu fericitul Ieremia Valahul în anul dedicat lui (5 martie - 30 octombrie 2013)
În cadrul Anului Credinţei declarat de Sfântul Părinte Benedict al XVI-lea şi ţinând cont de programul pastoral diecezan, dedicat familiei şi căsătoriei creştine, decizia Custodiei Părinţilor Capucini din România şi a Rectoratului Sanctuarului Diecezan "Fericitul Ieremia" din Oneşti reprezintă o îmbogăţire specială cu un exemplu puternic şi ni se oferă astfel un sprijin ceresc în drumul de credinţă şi de preţuire pentru familiile diecezei noastre.
Începe, aşadar, un program special, pe care părinţii capucini vor să-l trăiască din plin, dorind să împărtăşească spiritul fratelui Ieremia poporului nostru credincios.
Felicităm acest gând şi îl primi ca o ofertă a părinţilor capucini la mărirea credinţei şi stimei pentru familia creştină.
Prin scrisoarea noastră de binecuvântare a acestui gând am folosit un cuvânt care vrea să exprime o bucurie specială pentru că va avea loc o întâlnire în spirit cu fratele nostru, fericitul Ieremia, şi cu mesajul său de credinţă, trăit în familia sa, împreună cu ceilalţi şase fraţi şi cu părinţii, care au ştiut nu numai să mărturisească credinţa lor, ci s-o transmită şi altora, fie în Italia, la Bari ori Napoli, fie, după ani şi ani, întors din nou în ţara de origine, Moldova, creştinilor de azi.
În lumina textelor de la sfânta Liturghie, celebrată în cinstea fericitului Ieremia, care caracterizează sufletul şi iubirea sa, doresc să subliniez, la acest moment de sărbătoare, câteva lucruri care s-au evidenţiat în viaţa fericitului Ieremia şi ne sunt transmise şi astăzi, nouă, celor din mileniul trei.
Ce ne transmite, aşadar, nouă tuturor, fraţilor călugări şi familiilor noastre confratele nostru Ieremia?
a) Mai întâi, rolul şi imaginea familiei creştine.
Autorii şi biografii fericitului Ieremia scot în evidenţă imaginea unei familii cu şapte copii, rodul credinţei şi iubirii celor doi părinţi Stoica Costist şi Margareta Barbat, care s-au evidenţiat printr-o simplitate şi disponibilitate rară, în grija pentru creşterea copiilor lor în spirit religios.
Caracterizaţi printr-o credinţă vie şi puternică, ei le-au insuflat celor pe care Dumnezeu li i-a încredinţat un adevărat spirit de evlavie, cinste şi muncă. Atât tatăl cât mai ales mama au avut un rol determinant în viaţa tânărului Ioan, care dorea cu tot sufletul să-i slujească lui Dumnezeu, alegând viaţa de călugăr, asemenea celor pe care-i vedea în mănăstirile din jurul localităţii natale, dar de care nu era atât de mulţumit, el dorind cu tot sufletul să-şi mântuiască sufletul.
Este sugestiv, în acest sens, sfatul mamei Margareta, care plină de credinţă, îl susţinea şi îl sfătuia să se îndrepte cu gândul spre centrul creştinătăţii, spre Italia, unde se află papa şi unde sunt călugări sfinţi. La fel şi imaginea pe care i-o prezenta tatăl, pe când se afla la câmp: "Vezi tu aceste păsări ce zboară şi se urcă spre cer? Ele sunt asemenea călugărilor, care, liberi de orice legătură pământească, zboară spre cer, spre Dumnezeu".
Puţine cuvinte, dar atât de convingătoare şi determinante încât ele s-au întipărit adânc în sufletul său de tânăr dornic de a merge peste munţi şi văi să ajungă acolo unde trăiesc creştinii cei buni şi călugării cu adevărat sfinţi.
La şcoala familiei a deprins credinţa, evlavia şi bunătatea şi de acolo şi-a luat zborul mai târziu, simţind în suflet şi în inimă, ca odinioară Abraham, chemarea şi dorul după o altă ţară spre a-şi împlini dorinţa de sfinţenie. Aşa a ajuns să-şi dedice toată viaţa lui Dumnezeu şi celor suferinzi. Aşa a ajuns apoi, după ani, atunci când Dumnezeu a hotărât, exemplu de credinţă şi de sfinţenie. S-a înscris astfel în lista marilor eroi ai credinţei şi carităţii creştine şi a devenit un purtător al mesajului familiei creştine din Moldova şi un vrednic pelerin al iubirii cum ne-a fost drag să-l numim în ziua declarării sale de fericit şi mai târziu în clipa când s-a reîntors acasă, la neamul său, la Oneşti.
Cât de mult valorează pentru zilele noastre o asemenea credinţă, exemplul unui astfel de tânăr şi lecţia a unei astfel de familii!
De familie depinde viitorul lumii, de familie depinde fericirea unui creştin, de familii bune depinde viaţa de credinţă.
b) Apoi ne impresionează dragostea sa pentru alţii. Vreau să cred că fericitul Ieremia cu credinţa sa puternică şi cu iubirea sa generoasă împlineşte astăzi lecţia la care ne cheamă Sfântul Părinte Benedict în Anul Credinţei şi mai recent în ultimul său mesaj adresat Bisericii şi lumii pentru timpul sfânt al Postului
Sfântul Părinte, astăzi emerit, dar care rămâne pentru Biserica şi pentru noi toţi un adevărat păstor care s-a oferit cu totul iubirii lui Dumnezeu şi oamenilor, tinerilor, copiilor şi tuturor familiilor ne transmite o chemare sfântă şi fundamentală.
Cine crede cu adevărat, iubeşte; îl iubeşte pe Dumnezeu şi îi iubeşte pe oameni. Iubirea lui Dumnezeu, manifestată în atâtea forme, reclamă de la noi iubire, căci nu se poate să nu-l iubeşti pe cel în care crezi şi ştii că te iubeşte. "Sic nos amantem quis non redamaret?" se întreba cândva sfântul Bonaventura şi trebuie să ne întrebăm şi noi cu el şi cu cântecul de Crăciun "Adeste fideles"!
Nu poţi spune că ai credinţă dacă nu iubeşti.
În substanţă totul porneşte de la credinţă şi iubire şi tinde la iubire, spune Sfântul Părinte în mesajul şi chemarea sa prin care ne provocă pe toţi, în acest timp sfânt al Postului, dar şi în întreaga viaţă.
Să reascultăm câteva gânduri pe care el le transmite şi din care deduce legătura ce există între credinţa, darul lui Dumnezeu către noi, şi iubire, consecinţă şi răspuns din partea noastră:
Referitor la raportul dintre credinţă şi faptele de caritate, o expresie din Scrisoarea către Efeseni a sfântului Paul rezumă probabil în cel mai bun mod corelaţia lor: "Căci prin har aţi fost mântuiţi datorită credinţei şi aceasta nu e de la voi, ci este darul lui Dumnezeu, nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni. Dar noi suntem opera lui, creaţi în Cristos Isus în vederea faptelor bune pe care le-a pregătit Dumnezeu de mai înainte ca să trăim în ele" (2,8-10).
O credinţă fără fapte este ca un pom fără roade: aceste două virtuţi se implică reciproc. Postul Mare ne invită tocmai, cu indicaţiile tradiţionale pentru viaţa creştină, să alimentăm credinţa printr-o ascultare mai atentă şi prelungită a cuvântului lui Dumnezeu şi prin participarea la sacramente şi, în acelaşi timp, să creştem în caritate, în iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele, şi prin indicaţiile concrete ale postului, pocăinţei şi pomenii.
A crede, aşadar, şi a iubi. A te ruga şi a posti, a împărtăşi cu ceilalţi bucuria pomenii. Numai aşa credinţa devine iubire iar iubirea se transformă în credinţă.
În acest sens, fericitul Ieremia, este cu adevărat un stimul, un exemplu, o chemare. El a crezut şi, crezând, a învins toate greutăţile şi distanţele şi a ajuns în Italia şi în comunitatea fraţilor călugări capucini, vestiţi în slujire şi iubire. Din credinţa şi iubirea sa a îmbrăţişat mai bine de 40 de ani pe cei lipsiţi şi bolnavi, mai ales, pe cei care nu mai voia să-i îngrijească nimeni, lucru pe care l-a învăţat şi deprins de acasă, de la mama. Cu acest dor s-a întors acasă, la noi, pentru a ne ajuta în drumul nostru de credinţă şi de iubire.
c) Suntem, aşadar, privilegiaţi, ca în acest an, să avem un sprijin puternic în fratele nostru Ieremia şi de aceea îi mulţumim lui Dumnezeu că ni l-a dat, cerându-i să ne ajute să împlinim şi noi chemarea de a creşte în credinţă şi de a face ca faptele pe care le săvârşim să dovedească iubirea pe care Domnul a revărsat-o în noi pentru ca pe pământ să strălucească chipul său iubitor şi milostivirea sa să ajungă la cât mai mulţi.
Admirând credinţa şi iubirea din familia fericitului Ieremia, îl rugăm pe Dumnezeu ca această atmosferă să se răspândească în toate familiile noastre şi cât mai mulţi copii şi tineri să-l caute pe El, izvorul adevăratei credinţe şi dragoste. Suntem bucuroşi pentru că aici, în sanctuarul din Oneşti, străluceşte acea lumină a exemplului său, simbolizată de candela ce arde mereu lângă trupul său, lumină ce ne aminteşte tuturor de strălucirea virtuţilor sale.
Îi mulţumim fratelui nostru reîntors acasă pentru împlinirea dorului său, ca de aici, din acest sanctuar să răspândească peste toţi acea binecuvântare pe care obişnuia să o ofere şi să o implore pentru cei care îi ieşeau în cale, mai ales pentru bolnavii şi necăjiţii pe care-i îngrijea, făcându-le semnul crucii pe frunte şi spunând: "Puterea lui Dumnezeu Tatăl, înţelepciunea lui Dumnezeu Fiul, tăria Duhului Sfânt să te scape de orice rău. Isus, Maria, Francisc".
Îi mulţumim fratelui Ieremia pentru iubirea sa faţă de cei în suferinţă şi pentru că şi-a dat viaţa pentru ajutorarea şi îngrijirea unui bolnav, Giovanni Avalos, în urma cărui fapt a contactat o pneumonie gravă care l-a dus la moarte, în ziua de 5 martie 1625.
Le mulţumim fraţilor capucini, părintelui Leon, custode, părintelui Ubaldo, rectorului sanctuarului, ca şi celorlalţi fraţi călugări pentru slujirea lor în misiunea de a-l face cunoscut pe fericitul Ieremia aici în acest sanctuar şi oriunde sunt invitaţi să vorbească oamenilor despre chemarea lui la credinţă şi iubire.
Pace şi bine tuturor!
Iaşi, 5 martie 2013
Petru Gherghel,
episcop de Iaşi
* * *
Oneşti: Deschiderea Anului Fericitului Ieremia
