|
| Foto: Erzdiözese Wien (Facebook) |
Căile lui Dumnezeu sunt mult prea diferite de căile şi planurile oamenilor. Omul îşi fixează un anumit drum de urmat pentru a avea o viaţă fericită. Câte planuri nu ne facem noi pentru a ne urma propriul drum şi deodată apare ceva de neaşteptat în viaţa noastră. Planurile noastre sunt de multe ori întrerupte deoarece în faţa ochilor noştri şi ai planului făcut de noi, la o răscruce de drumuri, apare o cruce. Uneori această cruce trebuie să o ducem tot restul vieţii noastre, alteori e nevoie de multă răbdare pentru a ne atinge eventual mai târziu scopul pe care ni l-am propus iniţial.
Acolo unde din nefericire s-a întâmplat un accident rutier, oamenii plantează în acel loc o cruce, ca ei să-şi aducă mereu aminte de acel tragic incident.
Mereu în viaţa noastră suntem invitaţi să privim la Cristos şi să purtăm crucea împreună cu el. Nu trebuie să aşteptăm minuni imediate ca şi cum noi am dispune de viaţa noastră. Acest lucru s-a întâmplat şi cu ucenicii lui Cristos care umblând şi predicând evanghelia, aşteptau să se întâmple minuni imediate şi să ia parte la Împărăţia lui Cristos chiar aici pe pământ.
În viaţa noastră, privind deseori crucifixul, simţim o ameliorare, simţim cu adevărat un alt timp de har.
Poporul ales, după 40 de ani de pribegire prin pustiu, a devenit poporul care l-a lăudat şi preamărit pe Dumnezeu. După 40 de zile de pocăinţă putem să ne punem şi noi o întrebare legitimă şi anume: Cine este acest Cristos şi ce reprezintă el pentru viaţa mea personală?
Pe parcursul acestui pelerinaj pe care noi îl facem pe acest pământ este foarte important ca noi să găsim un loc special, un timp tocmai pentru a ne lăsa pătrunşi de privirea lui Cristos.
Îmi aduc aminte cu plăcere de anii copilăriei mele, atunci când, în Postul Mare, bunicii mei îmi arătau un colţ deosebit din locuinţa lor. Era un colţ mai deosebit în camera lor, şi anume unde era crucea. La această cruce era mereu o floare sau nişte ramuri de salcie rămase de la Duminica Floriilor. Iar pe timpul verii mereu era un buchet de flori proaspete. De multe ori în timpul zilei priveau cu admiraţie la acel loc şi vorbeau în şoaptă cu Cristos prin intermediul rugăciunii. O privire destul de simbolică pe care ei o îndreptau spre Cristos ori de câte ori aveau ocazia în timpul zilei.
În ziua de Vinerea Sfântă, auzim la celebrarea liturgică aceste cuvinte: "Iată lemnul crucii..." În acest timp sfânt al Postului Mare suntem invitaţi mai mult decât altădată să privim îndelung la crucea unde Cristos a fost răstignit. Dacă se şi doreşte putem să intrăm în dialog direct cu cel răstignit.
Acest dialog se poate întâmpla şi depinde foarte mult cum reuşim să ne poziţionăm în viaţa noastră personală faţă de acest crucifix.
Poate există în locuinţa noastră o cruce, care să ne facă să privim mai des asupra lui, chiar mai mult decât poate o făceam până acum.
Putem pune şi noi o floare, să aprindem eventual o lumânare la masa de seară. Eventual putem chiar uneori să luăm această cruce în mână şi să o privim mult mai îndeaproape. Fără prea multe cuvinte sau gesturi putem să dăm de înţeles că vrem să fim şi să rămânem aproape de crucea lui Isus.
În cărţile de rugăciune sunt foarte multe modele pe care le putem lua în dialogul nostru cu Cristos. Când o rugăciune sau un cântec se potriveşte cu acest timp sfânt, putem să recităm acea rugăciune sau să fredonăm un anumit cântec care poate vrem să i-l oferim lui Isus.
În istoria creştinismului avem numeroase exemple unde anumiţi sfinţi sunt prezentaţi cu crucea în mână şi cum dialogau în mod direct cu Cristos. Când aceşti sfinţi priveau la Cristos, ei se simţeau mult mai întăriţi sufleteşte şi plini de harul lui Dumnezeu.
Dacă ne gândim de exemplu la spaniolul carmelit Sfântul Ioan al Crucii, crucea pentru acest sfânt era foarte importantă pentru viaţa sa. Citim în viaţa Sfântului Ignaţiu de Loyola care spunea: "Cu cel răstignit putem vorbi mult mai bine decât un prieten bun". Aceste două exemple cât şi multe altele ne pot duce la acea căutare de a-l întâlni mai des pe Cristos.
Trebuie să căutăm aceste timpuri liniştite, unde dialogul cu Cel Răstignit să poată avea loc cât mai des pe tot parcursul Postului Mare şi nu numai în acest timp, ci tot timpul anului.
Însă, într-o lume secularizată şi plină de egoism, unde oamenii închid orice portiţă ca Dumnezeu să poată intra în viaţa lor, e nevoie ca noi să avem curajul să-l prezentăm oamenilor pe Cristos. Uneori presupune o muncă asiduă, e nevoie de mult curaj, de fantezie şi de riscul de fi criticaţi de a nu fi dus la îndeplinire tot ceea ce ne-am propus.
Spun toate acestea deoarece anul acesta pentru a patra oară, în Decanatul 3 al Vienei, capitala Austriei, ţara unde slujesc de mai mulţi ani, s-a făcut Calea crucii pe stradă, în sâmbăta dinaintea celei de-a patra duminici din Postul Mare. A fost o acţiune care a presupus mult curaj şi îndrăzneală. Fiecare comunitate împreună cu păstorul ei s-a prezentat să ia parte la această acţiune de manifestare în public a credinţei. Procesiunea a fost însoţită de oamenii de ordine, de poliţie, de fanfară şi de toate organizaţiile catolice din fiecare parohie.
Este o adevărată manifestare de credinţă deoarece şi forţele politice iau parte la asemenea manifestări religioase. Nu a fost niciun impediment ca însuşi primarul acestui sector, însoţit fiind de soţie şi de copii, să fie prezenţi în primul rând şi să ducă crucea. Indiferent de culoarea politică a partidului din care provenea, primarul nu a stat indiferent, a ţinut şi a prezentat oamenilor crucea. Nimeni nu avea curajul să stea pe margine, fiecare voia să poarte un anumit sector crucea care era în faţa mulţimii. Inclusiv cei care poate nu au voit să ia parte la această procesiune dedicată cu totul special timpului Postului Mare stăteau curioşi pe la geamuri şi priveau mulţimea imensă care făcea acea mărturie de credinţă. Muzica fanfarei îi făcea pe fiecare, participant activ în stradă sau pasiv stând la ferestre, să privească crucea care era purtată pe străzile oraşului.
În cruce este mântuirea, în cruce este viaţă, în cruce este speranţă. Probabil reuşim fiecare dintre noi ca în tot acest timp care ne mai desparte până la sărbătoarea Învierii să avem fiecare experienţa de a avea curajul să privim crucea şi să putem a dialoga cu Cristos. O asemenea experienţă este benefică pentru fiecare dintre noi şi pentru fiecare familie creştină de a-şi îndrepta mereu privirea spre Cristos.
Ne închinăm ţie, Cristoase, şi te binecuvântam, căci prin sfânta ta cruce ai răscumpărat lumea!
Pr. Iosif Antoci (Viena)
