Primul martir Sfântul Ştefan şi creştinii persecutaţi astăzi

de Fausta Speranza

În ziua în care Biserica îl sărbătoreşte pe Sfântul Ştefan protodiaconul şi protomartirul, raportul "Ajutorul Bisericii în dificultate" ne invită să ne amintim de creştinii persecutaţi în lumea de astăzi. Un număr tot mai mare în mijlocul violenţei, abuzurilor şi închiderii forţate a bisericilor. De la 1 ianuarie 2022, 14 preoţi şi 2 călugăriţe au fost ucişi în lume

Astăzi Biserica îl comemorează pe Sfântul Ştefan (Grecia, 5 - Ierusalim, 36), primul creştin care şi-a dat viaţa pentru a mărturisi propria credinţă în Isus Cristos şi pentru răspândirea evangheliei. Martiriul său este descris în Faptele Apostolilor, unde sunt evidente atât chemarea sa la slujirea discipolilor, cât şi martiriul său, petrecut prin ucidere cu pietre, în prezenţa lui Paul din Tars care după aceea s-a convertit de-a lungul drumului Damascului. Sfântul Ştefan este venerat ca protodiacon şi protomartir. Primul epitet se datorează faptului că a fost primul şi probabil cel mai important dintre diaconii aleşi în Ierusalim. Al doilea este asociat la numele său, deşi martiriul său este precedat cronologic de cel al lui Ioan Botezătorul, mort prin decapitare. Ştefan a fost primul din cei şapte diaconi aleşi de comunitatea creştină pentru ca să-i ajute pe apostoli în slujirea credinţei.

Iertarea dată persecutorilor

Un aspect deosebit în relatarea din Faptele Apostolilor, care îl apropie pe Sfântul Ştefan de Isus, este iertarea sa înainte de a muri ucis cu pietre. Şi Dante în Divina Comedie, relatează că a asistat la o scenă emoţionantă: cea a uciderii cu pietre a lui Ştefan care, muribund, invocă iertarea pentru persecutorii săi. Aşadar, Sfântul Ştefan moarte încredinţând propria viaţă lui Dumnezeu şi iertându-i pe persecutorii săi.

Cultul

Într-un discurs ţinut în 425, Sfântul Augustin afirmă că, imediat după regăsirea trupului Sfântului Ştefan la Ierusalim, în 415, au început să aibă loc minuni în locurile sale de cult. Ne vorbeşte despre "comemorarea foarte veche a Sfântului Ştefan" existentă la Ancona încă din epoca martiriului, apărută ca urmare a venirii în oraş a unui marinar care ar fi asistat la uciderea cu pietre a protomartirului şi ar fi mărturisit credinţa şi curajul său, este citat şi un loc de cult african al sfântului: Uzala, pe lângă Tunisul de astăzi. Datorită faptului că a fost primul dintre martirii creştini, sărbătoarea sa liturgică în creştinătatea din Occident se celebrează la 26 decembrie, adică imediat după Crăciunul care celebrează naşterea lui Cristos, în timp ce la 27 decembrie se celebrează în creştinătatea din Orient. Culoarea veşmântului îmbrăcat de preot în timpul Liturghiei în această zi este roşie, ca în toate ocaziile în care se aminteşte un martir.

Martori până la martiriu

Privind la secolul al XX-lea şi al XXI-lea, Biserica păstrează amintirea foarte multor martori ai credinţei din Asia, din Oceania, din Orientul Mijlociu, din Africa, din Americi. Îndeosebi, se amintesc martorii credinţei din Spania şi Mexic şi toţi martorii credinţei ucişi sub regimul comunist şi sub regimul nazist. Îndeosebi, Biserica italiană celebrează Ziua de comemorare a misionarilor martiri la 24 martie, amintind uciderea dramatică a arhiepiscopului de San Salvador, Oscar Arnulfo Romero, asasinat chiar în această zi în anul 1980 şi proclamat sfânt de Papa Francisc la 14 octombrie 2018. Conform ultimelor date publicate, în lume, de la 1 ianuarie 2022 până astăzi, au fost ucişi 14 preoţi şi 2 călugăriţe.

Persecutarea creştinilor astăzi

Creşte oprimarea creştinilor în lume şi prevalent de către extremiştii de matrice islamică. "Persecutaţi mai mult ca oricând. Raportul despre creştinii oprimaţi pentru credinţă 2020-2022" este titlul celei de-a opta ediţii a dării de seamă anuale a Fundaţiei pontificale "Kirche in Not", publicat în noiembrie. În 75% din cele 24 de ţări examinate, oprimarea sau persecutarea creştinilor a crescut. Textul examinează, din octombrie 2020 până în septembrie 2022, ţările în care încălcările libertăţii religioase provoacă îngrijorare deosebită: Afganistan, Arabia Saudită, China, Coreea de Nord, Egipt, Eritreea, Etiopia, India, Iran, Irak, Israel şi Teritoriile Palestiniene, Maldive, Mali, Mozambic, Myanmar, Nigeria, Pakistan, Qatar, Rusia, Sri Lanka, Sudan, Siria, Turcia şi Vietnam.

În Africa

Africa înregistrează o creştere puternică a violenţei teroriste, din cauza căreia peste 7.600 de creştini nigerieni ar fi fost asasinaţi între ianuarie 2021 şi iunie 2022, de teroriştii din Boko Haram şi din provincia Africii occidentale a Statului Islamic (ISWAP). Cele două grupări încearcă de mulţi ani să înfiinţeze califate în regiunea Sahel, fiecare cu propriul wali (guvernator) şi cu propria structură guvernamentală, bazate toate pe violenţa cea mai oarbă, pe ura cea mai infernală. Şi în Mozambic formaţia teroristă islamică Al-Shabab a intensificat campania sa de teroare, ucigându-i pe creştini, atacând satele lor şi dând foc bisericilor. Grupul, afiliat la aşa-numitul Stat Islamic (IS), a provocat fuga a peste 800 de mii de persoane şi moartea altor 4.000. Printre mărturiile prezentate este şi aceea a monseniorului Jude A. Arogundade, episcop de Ondo în Nigeria, a cărui dieceză a fost luată în vizor de oameni înarmaţi care au ucis peste 40 de persoane în timpul celebrării Rusaliilor în iunie. Comentând prezentarea raportului, episcopul declară că, "în pofida alarmei crescânde datorită creşterii violenţei în unele părţi ale ţării, nimeni nu pare să acorde atenţie genocidului aflat în desfăşurare în Middle Belt din Nigeria. Lumea tace în timp ce atacurile la adresa bisericilor, a personalului lor şi a instituţiilor au devin rutină zilnică".

În Orientul Mijlociu

Din raport reiese că "criza migratoare ameninţă supravieţuirea unora din comunităţile creştine cele mai vechi din lume. În Siria, creştinii au scăzut de la 10% din populaţie, ajungând la mai puţin de 2%, trecând de la 1,5 milioane din perioada precedentă războiului la circa 300 de mii astăzi. În pofida faptului că rata de exod în Irak este mai scăzută, o comunitate care avea 300 de mii de persoane înainte de invazia din partea lui Daesh/IS în 2014, în primăvara anului 2022 s-a înjumătăţit". Din studiu reiese şi că în ţări diferite precum Egipt şi Pakistan tinerele creştine sunt în mod obişnuit supuse la răpiri şi violuri sistematice, mereu din partea islamicilor.

În Asia

Raportul, privind după aceea la continentul asiatic, denunţă autoritarismul statal care a dus la o înrăutăţire a oprimării înainte de toate în Coreea de Nord, unde credinţa şi practicile religioase sunt reprimate în mod obişnuit. Naţionalismul religios a activat violenţe crescânde împotriva creştinilor în India şi Sri Lanka, unde s-au înregistrat episoade în care autorităţile politice şi militare au arestat credincioşi şi au întrerupt celebrările religioase. În afară de asta, în diferite ţări, trebuie să se vorbească despre creştere a presiunii asupra creştinilor, prin arestări nediscriminate, închidere forţată a bisericilor şi folosirea de sisteme de supraveghere opresive.

(După Vatican News, 26 decembrie 2022)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu