Predica rostită de PS Petru Gherghel la Liturghia de închidere a porţii sfinte în catedrala din Iaşi, duminică, 13 noiembrie 2016.
Poarta Sfântă se închide,
Milostivirea lui Dumnezeu, dar şi a noastră continuă!
Misericordias Domini in aeternum cantabo!
Milostivirile Domnului în veci le voi cânta! (Ps 88,2)
Pentru că veşnică este îndurarea lui! (Ps 136)
Preasfinţite Aurel, Sfinţiile Voastre părinţi concelebranţi,
Dragi fraţi şi surori,
Iubiţi credincioşi,
Dragi oaspeţi în catedrala noastră prin intermediul internetului,
În această duminică, 13 noiembrie 2016, perioada intensă de noi reflecţii, meditaţii şi rugăciuni prin care am fost invitaţi de a ne apropia de apa purificării şi a milostivirii îşi găseşte momentul de vârf.
Cu o celebrare particulară se încheie oficial Anul Jubiliar al Milostivirii în dieceza noastră şi, de asemeni, în toate diecezele din lume. La Roma, Sfântul Părinte papa Francisc va închide poarta sfântă duminică, 20 noiembrie 2016, Solemnitatea Cristos, Regele Universului, când va declara oficial sfârşitul Anului jubiliar pentru toată Biserica.
Ştim însă că invitaţia de a ne manifesta încrederea în milostivirea divină trebuie să continue, fiind fără încetare îndemnaţi să ascultăm cu atenţie recomandarea Sfântului Părinte pentru a-l întâlni mereu pe acelaşi Isus, de odinioară, care a venit pe pământ să facă vizibil chipul viu al milostivirii, arătându-ne adevărata apă purificatoare, baia spălării de întinarea păcatului ce-l face pe om paralitic, prin care să simţim pe deplin iubirea sa primitoare şi eliberatoare de toată neputinţa noastră.
Acum când se închide poarta sfântă în dieceza noastră, aşa cum se întâmplă în toate diecezele şi eparhiile lumii, ne-am adunat în catedrala noastră pentru a proclama un imn de laudă, preamărire şi mulţumire pentru acest mare dar de care am beneficiat prin grija Sfântului Părinte papa Francisc. El ne-a cerut nu numai să medităm asupra iubirii şi milostivirii divine, ci ne-a şi invitat după mandatul lui Isus: "Fiţi milostivi precum Tatăl vostru este" (Lc 6,36) ca să trăim din plin această milostivire faţă de toţi.
Un program de viaţă la fel de angajant pe cât de bogat în bucurie şi pace, un program de întâlnire cu Dumnezeu bogat în milostivire (cf. Ef 2,4), cu cel care a voit să ne arate chipul milostivirii Tatălui (cf. In 14,9), cu însăşi milostivirea întrupată, cu Isus.
Ne-a fost dat în acest an să pătrundem mai mult în misterul iubirii şi al milostivirii de care este legată mântuirea noastră. Un cuvânt cu atâta încurcătură spirituală, aşa cum ni l-a prezentat papa Francisc în bula de declarare a anului extraordinar - "Chipul Milostivirii".
Milostivire: Cuvânt care revelează misterul Preasfintei Treimi;
Milostivire: actul suprem şi veşnic prin care Dumnezeu ne vine în Euharistie.
Milostivire: legea fundamentală care locuieşte în inima fiecărei persoane, atunci când îl priveşte cu ochi sinceri pe fratele pe care îl întâlneşte pe drumul vieţii.
Milostivire: este calea care îl uneşte pe Dumnezeu cu omul, pentru că deschide inima la o adevărată speranţă de a fi iubiţi pentru totdeauna în pofida limitei păcatului nostru.
Am avut, aşadar, fericita ocazie să ne întâlnim nu cu o idee abstractă, nu cu anumite cuvinte fără conţinut, ci cu o realitate concretă prin care el ne revelează iubirea sa dumnezeiască ca aceea a unui tată şi a unei mame care se înduioşează până în adâncul fiinţei faţă de propriul copil.
Despre această profundă realitate s-a vorbit aşa de mult în acest an, am auzit atâtea meditaţii, am participat la atâtea practici de pietate, pelerinaje, misiuni populare, simpozioane şi congrese, dar mai ales am avut posibilitatea să trăim clipe intime în care ne-am întâlnit cu cel care a voit să ne aducă pe viu imaginea milostivirii veşnice, Cristos, Fiul Tatălui veşnic, care a binevoit să ne arate în concret ce este milostivirea ca dar extraordinar al Părintelui ceresc.
Cuvântul lui Dumnezeu ne-a ieşit în cale, ne-a întâmpinat şi ne-a ajutat să pătrundem în misterul milostivirii ca suprem act de iubire faţă de om, faţă de noi, prin care ne-a cuprins în planul inefabil al întregii Sfinte Treimi.
Ne-am bucurat să întâlnim atâtea cărţi care ne-au luminat calea de înţelegere a misterului pe care l-am celebrat în acest an jubiliar.
În scrisoarea mea pastorală, referitoare la Anul Milostivirii şi închiderea porţii sfinte, aminteam de părintele capucin Raniero Cantalamessa, care, făcând referinţă la ce a reuşit să facă papa Francisc prin declararea acestui an jubiliar, a îndrăznit să caracterizeze iniţiativa luată ca o adevărată baie spirituală în care mulţi bolnavi, mulţi încercaţi şi mulţi aruncaţi la marginea societăţii ori păcătoşi au putut să-şi găsească vindecarea, alinarea şi iertarea.
Papa Francisc a împlinit rolul "îngerului" care a oferit şi continuă să agite apa milostivirii, să o împrospăteze, pentru ca toţi care se lasă priviţi ori atinşi de el să poată găsi în această baie purificatoare iubirea, milostivirea, alinarea, vindecarea şi încrederea în viaţa veşnică prin cuvintele sale spuse cu atâta iubire şi gingăşie: "Credinţa ta te-a vindecat, mergi şi nu mai păcătui".
Ne-am bucurat în timpul acestui an de atâtea semne de predilecţie din partea Bisericii şi, desigur, şi din partea îngerului Bisericii de astăzi, papa Francisc, care nu a încetat să ne arate apa purificatoare a milostivirii pentru a ne învrednici, ca harul adevăratei însănătoşiri să se reverse peste noi, prin darul generos al lui Isus, chipul văzut al iubirii lui Dumnezeu, Tatăl, care se îndreaptă fără încetare spre noi cu forţa sa dumnezeiască, spunându-ne: "Iată, te-ai făcut sănătos, păcatele ţi-au fost iertate, ai grijă să nu mai păcătuieşti, ca să nu ţi se întâmple ceva mai rău. Te-ai bucurat de iertare din partea Tatălui cel bun şi milostiv, aşadar, fii şi tu milostiv aşa precum este el!". Acest lucru ni-l cere şi nouă papa Francisc, precum Isus le-a recomandat odinioară ucenicilor săi: "Fiţi milostivi precum Tatăl!" (Lc 6,36).
Cântarea "Misericordes sicut Pater" - milostivi ca Tatăl a răsunat şi răsună mai departe, la toate celebrările şi manifestările diecezane, parohiale şi comunitare, însufleţind spiritele şi viaţa noastră cu nou avânt în descoperirea milostivirii şi a iubirii ce trebuie împărtăşită tuturor.
Ne-am întrebat şi ne întrebăm, fireşte, mai ales acum, la sfârşitul Anului Milostivirii, dacă am auzit chemarea sa, bătăile la uşa inimii noastre, dacă l-am întâlnit pentru a ne face părtaşi şi noi de baia milostivirii şi a ne aduce pacea şi fericirea sa.
Paraliticul de la scăldătoarea sau piscina din Betsaida a avut bucuria întâlnirii lui Isus, care, ascultându-i strigătul de ajutor, l-a vindecat şi l-a făcut să se bucure de însănătoşire, de reluarea drumului normal prin Ierusalim şi de vestirea milostivirii primite de la Isus, care l-a eliberat de slăbiciunile sale. El a strigat şi a fost ascultat.
Anul Jubiliar al milostivirii a avut menirea să fie o ocazie binecuvântată, o scăldătoare, adică o piscină ca un ocean deschis şi agitat de cuvintele de încurajare ale papei Francisc, care a înţeles şi a voit să transmită tuturor că nu justiţia, nu condamnarea pot să vindece lumea şi s-o trezească din lâncezeala ei, ci doar iubirea şi milostivirea, care vindecă şi alină suferinţele vieţii.
Dând ascultare glasului lui Dumnezeu şi bătăilor lui Isus la uşa sufletului nostru, ne-am străduit să dăm curs îndemnului Sfântului Părinte papa Francisc şi să ne întărim în convingerea că Dumnezeu, "bogat în milostivire", doreşte să ne umplem cu darurile sale ca o revărsare a bunătăţii şi milostivirii sale faţă de noi fiii săi, supuşi păcatului şi încercărilor de tot felul.
Pe el l-am aşteptat şi l-am întâlnit când ne-am decis să-i ascultăm cuvântul; cu el ne-am întărit când am primit sacramentele mântuirii şi ne-am apropiat de masa sa şi de baia dătătoare de viaţă a Spovezii; pe el l-am simţit aproape în toate necazurile noastre şi el ne-a vindecat prin iubirea sa când ne-a spus să dăm şi altora vestea cea bună a iertării şi vindecării, aşa cum a auzit, de la Isus paraliticul după ce a fost vindecat: "Iată, te-ai făcut sănătos. Să nu mai păcătuieşti niciodată, ca să nu ţi se întâmple ceva mai rău" (In 5,14).
Pe el am dorit să-l întâlnim şi să auzim de la el acelaşi cuvânt, "mergi şi fă şi tu la fel" ( Lc 10,37), aşa cum a auzit omul doritor de mântuire.
Tot aşa ne cheamă şi ne cere însuşi Isus cel milostiv, care ne-a împărţit şi ne împarte darul milostivirii şi iertării sale: "Fiţi şi voi milostivi precum Tatăl!", căci cine a cunoscut şi a primit milostivirea nu poate şi nu trebuie să o păstreze doar pentru sine, ci trebuie să o ofere tuturor conform cu principiul veşnic valabil: "Bonum est diffusivum sui" de care ne vorbeşte marele teolog Sfântul Toma de Aquino: "Binele se împărtăşeşte de la sine celorlalţi".
Sfinţiile voastre, dragi fraţi şi surori,
Încheiem, aşadar, astăzi, cu această Liturghie de mulţumire şi de laudă, Anul Extraordinar al Milostivirii lui Dumnezeu, iar privirea şi gândul nostru se îndreaptă spre el, care nu ne părăseşte niciodată, aşa cum ne îndeamnă lecturile din această duminică, a XXXIII-a de peste an, penultima înainte de încheierea anului bisericesc. Ele ne cheamă atenţia spre lucrurile din urmă ale omului pentru a arăta cum să trăim prezentul în credinţă, speranţă şi iubire. În prima lectură, profetul Malahia anunţă venirea zilei Domnului, ziua dreptăţii, care înseamnă pierzare pentru cei răi, dar care face să răsară soarele dreptăţii pentru cei buni.
În lectura a doua din Scrisoarea către Tesaloniceni, apostolul Paul ne arată tuturor care trebuie să fie viaţa de zi cu zi a omului credincios, prezentând-se pe sine ca exemplu de urmat.
În Evanghelie, prevestind dărâmarea Ierusalimului, aşa de impresionant la vedere şi din care nu va rămânea piatră peste piatră, Isus le arată celor din timpul său că alta trebuie să fie strălucirea sa în viitor şi îi pune în gardă pe ucenicii săi în faţa primejdiei pe care o constituie profeţii mincinoşi, precum şi persecuţiile provenite chiar şi din partea celor mai apropiaţi membri ai familiei. În faţa acestor încercări, el acordă celor ce se vor încrede în el asistenţa sa, chemându-i la un singur lucru: să vegheze şi să rămână statornici.
Celebrăm, de fapt, cu multă bucurie şi speranţă, sărbătoarea săptămânală a Paştelui, adică sfânta Duminică, sărbătoarea învierii şi a speranţei, având în vedere ţinta luminoasă a venirii Domnului în slavă, ca să-i judece pe cei vii şi pe cei morţi şi ca să-i răsplătească pe cei ce şi-au pus încrederea în iubirea şi milostivirea sa.
Ne rugăm ca noi, care am cunoscut prin vestirea îngerului întruparea lui Cristos, Fiul lui Dumnezeu, să ajungem prin patima şi crucea lui la slava învierii.
Cristos Domnul, icoana milostivirii Tatălui, care a coborât între noi, oamenii, pentru a ne oferi iubirea sa să ne purifice inimile cu focul Duhului Sfânt ca să putem înainta pe calea Evangheliei în întâmpinarea venirii sale. Încrederea celor care cred şi recunosc iubirea şi milostivirea sa nu trebuie să se micşoreze, chiar dacă în viaţă pot să apară încercări, războaie sau persecuţii, pentru că el, care este pacea adevărată şi răsplata celor drepţi, îi asigură pe cei care se încred în el că nici un fir de păr din cap nu va dispărea.
În acest fel, şi cu această intenţie, credem că vom marca, nu numai un sfârşit de an jubiliar, ci şi un nou program reînnoit de viaţă spirituală, de experimentare necontenită a marelui mister al milostivirii divine.
Vrem, de asemeni, ca această celebrare şi trăire de credinţă să fie o laudă adusă Dumnezeului nostru, pentru toate darurile şi binecuvântările primite, o garanţie că astfel ne vom învrednici de noi daruri de care avem nevoie în viaţa noastră de credinţă, bine ştiind, că Anul Jubiliar al Milostivirii Divine se încheie, dar iubirea şi milostivirea lui Dumnezeu continuă.
Vă adresăm tuturor mulţumirea şi recunoştinţa noastră pentru tot ce aţi făcut şi trăit în acest an şi prezentăm cu aceeaşi preţuire şi speranţă chemarea Bisericii şi a Sfântului Părinte papa Francisc:
Veniţi şi vedeţi cât de bun este Domnul,
veniţi să cântăm cu bucurie milostivirile Domnului!
Misericordias Domini in aeternum cantabo! (Ps 88,2)
† Petru Gherghel,
episcop de Iaşi
* * *
Iaşi: Închiderea porţii sfinte a Anului Jubiliar al Milostivirii
