Fap 14,20.21b-27; Ps 144; Ap 21,1-5a; In 13,31-33a.34-35
"Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiţi unii pe alţii! Aşa cum eu v-am iubit pe voi...".
În fragmentul evanghelic din această duminică, Isus, vestindu-le ucenicilor săi că nu peste multă vreme se va înălţa la Tatăl, adică se va reîntoarce acolo de unde a venit, le lasă acestora şi un îndemn, sau mai bine spus un testament: să vă iubiţi unii pe alţii, aşa cum v-am iubit eu pe voi. În acest îndemn al lui Isus vedem care este dorinţa lui pentru noi, pentru ucenicii lui atunci când El nu va mai fi în mijlocul lor, cât şi măsura iubirii cu care aceştia, şi noi, vor trebui să iubească: aşa cum v-am iubit eu pe voi. Observăm înainte de toate că Isus nu cere nimic imposibil, nimic deosebit, nimic ciudat ucenicilor săi: nu le cere să facă salturi mortale, să facă minuni, să plece în deşert unde să facă pocăinţă pentru păcatele lor. Simplu, fără nici o altă condiţie, El le cere să se iubească. Aici apare dificultatea pentru noi şi de aceea, vom reflecta în minutele ce urmează asupra acestei exigenţe a vieţii sociale şi creştine deopotrivă. Ce este iubirea? Fiecare dintre noi, în general în adolescenţă sau în prima tinereţe, putem spune că am trăit primele experienţe ale iubirii. Astfel, într-una din zile, fără să o fi căutat, întâlnind un el sau o ea, (deşi poate întâlnisem acea persoană de multe ori până atunci, poate şi pentru că eram colegi de şcoală, sau vecini), am rămas orbiţi, am simţit pentru acea persoană o atracţie specială. Din acel moment, şi pentru că încă eram necopţi la minte, aşa cum este şi trebuie să fie un adolescent, nu am mai avut pace. Am căutat orice ocazie de a ne întâlni cu acea persoană, cea mai frumoasă din lume în acel moment, cea mai deşteaptă, şi pentru noi nu exista nimic altceva în afară de acea persoană. Am rămas orbiţi, ne-am jurat dragoste şi fidelitate veşnică, şi câte şi mai câte nu se petrec în mintea unui adolescent în acele momente! Cât a durat această iubire, sau a fost iubire ceea ce am experimentat în acele momente, la acea vârstă? Continuând firul reflecţiei noastre, astăzi, dacă privim la acele momente, râdem cu urechile până la gură, cât de naivi am putut să fim, căci după o vreme mai lungă sau mai scurtă, din diferite motive, poate şi pentru că am întâlnit pe cineva mai frumos şi mai inteligent, am abandonat iubirea vieţii noastre şi am început o altă aventură, alături de altă persoană. Pe de altă parte, cunoaştem atâtea persoane care şi-au jurat iubire veşnică, indiferent de ce s-ar fi întâmplat, iar după o vreme, astăzi din ce în ce mai scurtă, cu şi mai multă pasiune, îşi jură moarte şi ură veşnică; urăsc iubirea vieţii lor din toate puterile, cu gândul, fapta şi omisiunea, cu toată fiinţa, iar floricica vieţii lor, alintată cu atâtea diminutive devine în scurt timp vacă, bou, canalie, criminal, etc. Acolo a fost iubire adevărată? Putem iubi pe cineva pentru veşnicie? Gândiţi-vă de câte ori pe parcursul unei zile trecem de la bucurie la tristeţe, de la ură la iubire, de la răbdare la pedeapsă, şi vom constata cât suntem de schimbători în decursul a numai 24 de ore! Mai merită să ne jurăm iubire veşnică? Noi în biserică, citim Cuvântul lui Dumnezeu care ne spune: iubiţi-vă unii pe alţii, aşa cum v-am iubit eu pe voi; însă dincolo de poarta bisericii schimbăm registrul şi spunem: trebuie să meriţi iubirea mea. Atunci cum stau lucrurile? Poate cineva, fie şi Isus, să ne poruncească să iubim? Poate cineva porunci inimii să iubească pe toţi, fără distincţie, pe duşmani, pe antipatici, pe soacra cicălitoare, pe soţul beţiv, pe soţia căreia i se învârte capul ca girofarul poliţiei după alţi bărbaţi, pe copii nesimţiţi care ne-au dat din casă după ce i-am crescut aşa cum numai noi am ştiut?
Putem noi iubi aşa cum Cristos ne-a iubit? Dar cum ne-a iubit Isus? Ştim bine că el ne-a iubit şi ne iubeşte în fiecare zi, până la a-şi fi dat chiar şi viaţa pentru noi, numai ca să ne ştie pe noi mântuiţi, fericiţi, o fericire care nu înseamnă hilizeală, sărbătoare continuă, ci un drum de parcurs, cu cer senin şi cu tunete, cu ploi şi furtuni. Iubirea pe care ne-o porunceşte Isus nu ţine cont de hachiţele persoanei, de viciile ei, nici chiar de virtuţile ei. Isus ne porunceşte să iubim persoana, nu ceea ce face sau va face ea. Isus ne porunceşte să iubim gratuit, indiferent ce se va întâmpla cu persoana iubită: Isus ne invită să iubim fără condiţionări, fără "dacă...", şi "să vedem...", adică, dacă este nevoie, până la moarte, şi încă moartea pe cruce.
Pr. Damian Pătraşcu
