"Dragi copii, veniţi la Tatăl" este motoul şi imnul ce ne însoţeşte în acest an la GREF. Am început GREF-ul cu mare bucurie şi entuziasm duminică, 10 iulie 2016, şi-l vom încheia cu o serbare "de zile mari" duminică, 24 iulie, după sfânta Liturghie a copiilor.

Timp de două săptămâni, 150 de copii, începând cu "piticii" cei de la grădiniţă până la "seniorii" din clasa a opta, s-au jucat, au cântat, au dansat, au mâncat, au participat la ateliere de creaţie, au făcut două drumeţii la pădure unde au luat parte la concursuri, s-au rugat şi, nu în ultimul rând, au participat zilnic la sfânta Liturghie şi la sfintele sacramente...

Sunt zile frumoase şi pline de har, în care copii s-au apropiat mai mult de bunul Dumnezeu descoperindu-l ca pe un Tată milostiv şi totodată au înţeles că şi noi trebuie să fim milostiv precum Tatăl. În discuţiile din grupuri şi la predicile mai scurte de la sfintele Liturghii, am parcurs zi de zi cele şapte faptele de milostenie trupească şi cele şapte fapte de milostenie sufletească, despre care nu doar am discutat, ci am şi încercat să le punem în practică.

În aceste două săptămâni, copilaşii au fost atent supravegheaţi, îndrumaţi şi animaţi de cei 24 de tineri animatori, membri ai Acţiunii Catolice, tineri cărora le mulţumesc frumos pentru colaborarea şi efortul depus, şi cu care săptămâna viitoare, 25-30 iulie, voi merge la munte, la Părăul Rece.

De asemenea mulţumesc frumos tuturor binefăcătorilor noştri care, în această perioadă ne-au oferit cozonac, cornuri, gogoşi şi ne-au susţinut financiar ca să avem de toate. Mulţumesc frumos şi părintelui Emil Robu pentru pozele pe care le-a făcut cu drona sa performantă.

Pr. Carmil Farţade

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 10-24 iulie: Ploscuţeni: GREF 2016